VIDEO Monica Ulmanu, o româncă la „The Boston Globe“

Jurnalista Monica Ulmanu, în vârstă de 28 de ani, este noul editor de grafice al unuia dintre cele mai puternice ziare americane. A plecat din România cu gândul să înveţe să facă şi altfel de jurnalism. Doi ani mai târziu, a ajuns să lucreze pentru un ziar american care-i cere să facă exact ce şi-a dorit mereu: să inoveze.

Monica Ulmanu a ajuns în faţa sediului „The Boston Globe" la 9.55. Era prima zi de când se mutase la Boston care nu începea cu ploaie. Dar era frig, de cizme şi paltonul bej clasic, stil vintage, dar nou-nouţ. A intrat în clădirea scundă, cu uşi de sticlă şi marmură gri, pe care o vizitase prima dată cu aproape o lună înainte, la interviul de angajare. Ajunsese devreme şi a aşteptat câteva minute lângă recepţie. Întâlnirea cu şeful departamentului de design, Dan Zedek, era programată pentru ora 10.00.

Citiţi şi:

Andreea Esca, cea mai promovată ştiristă pe internet

Simona Pătruleasa, între ştiri şi pictură

Joia trecută a fost prima zi de muncă a Monicăi la noul job, editor de grafice (graphics editor) al unuia dintre cele mai importante ziare americane. N-a avut emoţii. Nu-i mai tremură demult vocea şi nici nu îi mai bate inima prea tare în momentele importante. S-a călit la Universitatea din Carolina de Nord (UNC), Chapel Hill, unde a făcut doi ani de master pentru a învăţa şi altfel de jurnalism decât i se predase la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din oraşul natal, Bucureşti. În plus, avea toate motivele să fie sigură pe ea. Cei de la „The Boston Globe" au contactat-o şi i-au oferit postul după ce i-au văzut graficele pe site-ul unuia dintre profesorii ei de la UNC, Alberto Cairo, un nume respectat în industrie.

Click aici pentru a vedea un grafic realizat de Monica Ulmanu

Alberto Cairo a fost unul dintre motivele care au determinat-o pe Monica să aleagă UNC pentru cel de-al doilea master. Pe primul, de producţie multimedia, l-a făcut la FJSC în 2005. Aflase despre profesor căutând „ce e cu multimedia asta despre care în România doar vorbeam, nu şi făceam", îşi aminteşte ea. „Vocea" lui puternică în industrie - „de teoretician şi practician, aşa cum orice profesor ar trebui să fie" - şi programul de master al UNC au fost combinaţia perfectă pentru ea. A plecat în America în vara anului 2008, cu o bursă acordată de Comisia Fulbright din România.

Turul redacţiei

Dan Zedek a fost primul din seria celor 13 oameni care au avut câte un interviu de 15 minute cu Monica în prima ei zi la „The Boston Globe". S-a plimbat din birou în birou, de la redactorul-şef până la directorul financiar. Mesajul editorilor a fost că ziarul are nevoie de mai multe grafice interactive şi grafice video. „Mi-a plăcut cel mai mult, cred, editorul de la sport", îşi aminteşte Monica. „I-am spus că eu sunt înnebunită după sport, fotbal, baschet, handbal, gimnastică, tenis, formula unu, orice vrea, numai fotbal american şi baseball nu. Şi că vreau să învăţ cum se joacă şi să-mi dea cărţi. Tipul, foarte haios, s-a ridicat şi s-a dus la bibliotecă, unde avea figurine cu cei din echipa de baseball Rex Sox, şi cărţi multe, şi trofee.

Mi-a zis că ştie exact ce carte să îmi dea, dar nu a găsit-o şi a zis că mi-o aduce a doua zi." Cărţile au fost foarte importante în dezvoltarea profesională a Monicăi. Recomandările de lectură au fost primele lucruri pe care i le-a cerut lui Alberto Cairo, într-un e-mail trimis înainte să-i devină profesor. Îl ruga s-o înregistreze la ambele lui  cursuri, Infographics şi 3D Design, în al doilea semestru de master, la începutul lui 2009, şi să-i spună ce să citească. „Plus că i-am zis că mi-am ales şi curs avansat de programare şi un alt curs de comunicare vizuală online. Mi-a răspuns în 10 minute fix cu o listă de 10 cărţi", spune ea. Profesorul a şi avertizat-o că şi-a ales o combinaţie „mortală" şi a întrebat-o dacă e sigură că vrea să facă cinci cursuri în acelaşi timp. „A fost foarte greu şi a trebuit să-mi depăşesc anumite limite ca să pot să fac tot ce mi-am dorit. Nu a fost aşa firesc, cum ar părea", povesteşte Monica. „Mă culcam la 12.00 noaptea şi mă trezeam la 3.00 ca să-mi fac temele. Aşa a fost tot semestrul, dar a fost extraordinar."

Monica a ales comunicarea vizuală din oferta de master în jurnalism a Universităţii din Carolina de Nord. Un program aplicat, pentru care venise la această şcoală. Şi-a construit de la bun început „drumul" pentru cei doi ani de studiu şi teza finală - o lucrare scrisă de 40 de pagini despre tipurile de grafice şi o parte practică.

Primul job în SUA

A fost singura din programul ei de master care a vrut să facă grafice susţinut, să-şi dea lucrarea de dizertaţie pe această temă, să înţeleagă statistica şi să înveţe programare. „Chiar şi în cadrul unor universităţi cu programe de multimedia foarte bune, cum e UNC, sunt puţini care aleg calea asta", spune ea. „Sunt încă mulţi care fac numai print şi mult mai mulţi care fac video-audio". În vara anului 2009, a fost singurul student în anul I de master ales să participe la „Powering A Nation", un proiect multimedia finanţat de fundaţia Carnegie Knight. Restul participanţilor terminaseră masterul. A fost primul ei job în SUA, „plătit chiar foarte bine, cu program de 40 de oră pe săptămână, cu redacţie şi traineri."

Implicarea Monicăi în acest proiect, doi ani la rând, şi scrisorile de recomandare trimise de Alberto Cairo şi coordonatoarea programului de multimedia la UNC, Laura Ruel, i-au făcut pe doi dintre graficienii de la „The New York Times" - Xaquín González şi şeful departamentului, Steve Duenes - să accepte să se numere printre coordonatorii lucrării ei de dizertaţie. Duenes i-a scris Monicăi după examen, încântat de rezultate, s-o invite să se înscrie la un internship la  „The New York Times". Au făcut un interviu prin telefon şi câteva săptămâni mai târziu a primit o scrisoare la poştă prin care era anunţată că a câştigat postul. Imediat după terminarea masterului, în august 2010, s-a mutat la New York. Pe 19 octombrie, a doua zi după ce terminase stagiul la „The New York Times", era deja la interviu la „The Globe".

Biroul de la Boston

Noul ei birou este într-un spaţiu deschis: „sunt despărţită de ceilalţi de mici pereţi, dar le văd capetele", spune ea. Are un computer MacPro de ultimă generaţie şi câteva cărţi lăsate pe masă de cel căruia i-a luat locul în redacţie. Spre finalul zilei, după ce a terminat turul redacţiei şi al tipografiei, Monica a primit şi prima sarcină de lucru, un grafic video de 13 secunde, care va fi integrat în profilul unei companii producătoare de pizza.

A plecat de la birou la 18.15. A doua zi urma să intre în program normal - de la 11.00 la 21.00, patru zile pe săptămână, inclusiv sâmbăta. Un program care-i convine mai mult decât cel de la „The New York Times", unde lucra câte opt ore, cinci zile pe săptămână şi suferea pentru că nu-i rămânea timp suficient pentru familie: soţul şi băiatul lor de cinci ani.

"Profesia asta e la intersecţie între jurnalism, cartografie, design, web design, statistică, psihologie cognitivă, graphic design. Trebuie să ştii câte ceva din toate."
Monica Ulmanu jurnalist

Un ziar cu istorie

Ziarul pentru care lucrează Monica are 138 de ani. „The Globe" a fost înfiinţat de şase oameni de afaceri din Boston, în 1872. The New York Times Company a cumpărat ziarul în 1993, iar anul trecut a impus reducerea costurilor şi scăderea salariilor angajaţilor. Printre materialele ziarului premiate cu Pulitzer se numără o serie care a contribuit la dezvăluirea unor cazuri de abuz sexual în interiorul bisericii romano-catolice, în perioada 2001-2003.

Lăudată de unul dintre cei mai apreciați graficieni

Alberto Cairo spune pen­­­­tru „Adevărul" că Monica e o combinaţie unică de „curiozitate sinceră, dorinţă de profunzime  (care o face să-şi documenteze foarte riguros materialele) şi abilitatea de a aduna informaţia, a o transforma, organiza şi împacheta în formatul potrivit". Aşa că a recomandat-o fără reţineri pentru internshipul de la „The New York Times", aşa cum a făcut şi cu alţi foşti studenţi care lucrează acum la acest ziar, la „National Geographic" sau MSNBC.com. Pentru că i s-au părut oamenii cei mai potriviţi pentru posturile respective. În afara faptului că înţelege foarte bine tehnologia, Monica munceşte foarte mult, mai spune Cairo. „Şi este şi o persoană foarte plăcută. Ceea ce e un avantaj enorm într-un mediu stresant cum este redacţia."

Aşa că nu e de mirare că a fost contactată şi de „The Washington Post", era în discuţii preliminare înainte să accepte postul de la Boston. „The Globe" a fost însă primul care i-a făcut o ofertă concretă. „Un om atât de bun la atât de multe lucruri este şi foarte căutat", explică Cairo. Ceea ce-i face pe oamenii ca Monica să iasă din rând este o combinaţie între abilităţile tehnice, dorinţa permanentă de a învăţa, de a se perfecţiona, şi disponibilitatea de a asculta sugestiile, adaugă Alberto Cairo.

Viaţa de familie

Monica, Brăduţ şi Felix, la Chapel Hill, în 2008

„Nimeni nu mă crede că am copil. Este o veşnică surpriză pentru toată lumea. Şi aşa mare, 5 ani", spune Monica. Felix s-a născut la Bucureşti, în 2005, acelaşi an în care Monica s-a căsătorit cu Alexandru Brăduţ Ulmanu. „Unii ne spun că suntem cel mai mobil cuplu care are copil. Alţii ne zic că avem curaj că am pornit-o de la Bucureşti în Chapel Hill, apoi la New York şi acum la Boston într-un interval atât de scurt. Noi nu privim neapărat lucrurile în acest fel", explică Brăduţ Ulmanu, jurnalist independent şi trainer.

„Bursa Monicăi a fost o oportunitate atât pentru ea, cât şi pentru noi. Pentru mine, o experienţă de viaţă şi ocazia de a face lucruri pe care îmi doream să le fac, pentru Felix, oportunitatea de a învăţa engleza ca pe propria limbă şi de a cunoaşte o lume nouă, ceea ce îl va ajuta, sperăm noi, să devină un tip deschis şi destupat."

Grafic realizat de Monica pentru „The New York Times“

Lipsa timpului a fost însă o constantă pentru Monica în timpul facultăţii. Aşa că cei doi şi-au construit un program şi şi-au împărţit rolurile. „Brăduţ ieşea cu el peste tot, îl ducea la înot, fotbal, eu rămâneam să învăţ, să lucrez şi petreceam timp cu el acasă. Eu am vrut foarte mult să fac temele cu el, e unul dintre rolurile mele. Îmi place foarte mult. Lui îi place să iasă cu bicicleta, ceea ce e foarte sănătos. Aşa că ne completăm şi toată lumea e fericită."

Autoportret realizat de Monica pentru site-ul ei, kestia.ro

Goana după apartamente

Mutările au fost însă o aventură, povesteşte Brăduţ. „La New York am ajuns cu maşina încărcată şi ne-am trezit că suntem în mijlocul oraşului şi nu ştim ce să facem. Apartamentul pe care trebuia să-l ocupăm s-a dovedit a fi mai rău decât crezusem; am avut noroc cu nişte prieteni din New Jersey care ne-au găzduit pe nepusă masă, câteva zile, în care am căutat un alt apartament."

Felix a început şcoala la New York - în SUA grădiniţa este integrată în sistemul şcolar - şi o va continua la Boston. „Am asistat la prima zi de şcoală, pe 8 septembrie", spune Monica. I-a cumpărat apoi un jurnal din care au umplut împreună 25 de pagini în două zile, cu schiţe şi frunze uscate.Felix ştie deja să scrie şi să citeasă, mai mult în engleză, dar şi în română. „Mi-a spus că e fericit. A scris «ferichyt»", povesteşte Monica.