Mircea Andrei, senatorul-avocat cu bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de avocatură a senatorului PDL Mircea Andrei câştigă sute de mii de euro de la instituţiile statului pentru a le reprezenta în instanţă şi pentru consultanţă juridică. Cabinetul „Mircea Andrei şi Asociaţii“ a obţinut contracte de la stat prin selecţie de oferte, fără licitaţie. El pledează „nevinovat“, spunând că „banii sunt munciţi“ şi fără culoare politică.

Trei deputaţi de Dâmboviţa, luaţi în vizor fiindcă fac afaceri cu statul

În vizită la moşia deputatului Dan Păsat - FOTOGALERIE

De anul trecut, demnitarii şi funcţionarii publici au fost obligaţi să completeze în declaraţiile de interese contractele încheiate cu statul de firmele deţinute de ei sau de rudele de gradul întâi. Aşa a ieşit la iveală că 48 de deputaţi şi 24 de senatori sunt direct conectaţi la afaceri cu bani publici. Potrivit declaraţiilor de interese, parlamentarii, dar şi rudele lor de gradul întâi derulează contracte cu diverse instituţii ale statului, în valoare totală de peste 260 de milioane de euro. Sumele ar putea fi însă mult mai mari, întrucât mulţi dintre aleşi nu au făcut publice sumele încasate din derularea unor contracte juridice.

Consultanţă juridică pentru privatizare

Printre parlamentarii care fac afaceri cu statul se numără şi senatorul PDL de Dâmboviţa, actualmente preşedinte al PDL Argeş, Mircea Andrei (47 de ani). Cabinetul de Avocatură „Mircea Andrei şi  Asociaţii" a obţinut, în 2009 şi 2010, două contracte de consultanţă juridică de la Consiliul Judeţean Giurgiu, în valoare totală de aproape 150.000 de euro. Toate contractele au fost încheiate nu în urma unei licitaţii, ci prin selecţie de oferte. Avocaţii firmei lui Mircea Andrei au reprezentat Consiliul Judeţean Giurgiu la privatizarea Societăţii Comerciale Uzina Termoelectrică (SCUT) Giurgiu. Ambele contracte au fost încheiate în mandatul actualului preşedinte al CJ Giurgiu, Dumitru Beianu. Cu toate acestea, Beianu a declarat, în mai multe ocazii, că înţelegerea cu firma „Mircea Andrei şi Asociaţii" a fost parafată înainte de a fi preluat el mandatul de la fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu, democrat-liberalul Victor Boiangiu. De altfel, Boiangiu a negat că ar fi semnat vreun contract cu firma senatorului PDL pe vremea când păstorea CJ Giurgiu.

Valoarea primului contract, din 2009, a fost de 120.000 de euro. Prima plată, de 12.000 de euro, a fost făcută la predarea documentaţiei de privatizare. A doua, de 108.000 de euro, s-a făcut după semnarea contractului de privatizare, care a făcut loc la 31 mai 2010. Cabinetul „Mircea Andrei şi  Asociaţii" acordă în continuare asistenţă juridică CJ Giurgiu, cu toate că privatizarea SCUT Giurgiu a fost finalizată. Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că e nevoie de asistenţă juridică, întrucât plata acţiunilor SCUT Giurgiu se face în rate, până la 31 decembrie 2011.

Onorariu de succes

În baza celui de-al doilea contract, încheiat cu Consiliul Judeţean Giurgiu în 2010, „Mircea Andrei şi Asociaţii" a reprezentat instituţia în instanţă. Dosarul a avut ca obiect executarea scrisorii de garanţie bancară, în valoare de 5,9 milioane de lei (1,4 milioane de euro), emisă de firma Mechel International Holdings AG, care s-a retras de la licitaţia pentru privatizarea SCUT Giurgiu.

Potrivit CJ Giurgiu, onorariul firmei de avocatură a fost de 3.000 de euro plus TVA, la judecarea fondului, şi 500 de euro la apel. Pe lângă aceşti bani, cabinetul senatorului Mircea Andrei a mai încasat 25.000 de euro cu titlu de onorariu de succes.

Maxima mulţumire a Consiliului Judeţean

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, evită să spună cât de moral este ca un parlamentar să fie abonat la contracte pe bani publici. În schimb, edilul nu face economie de cuvinte atunci când vine vorba să laude casa de avocatură a senatorului Mircea Andrei. Justificarea lui Beianu a fost că avocaţii cunoşteau deja toate detaliile juridice legate de privatizarea SCUT Giurgiu, iar procentul încasat în baza contractului nu a depăşit 3% din valoarea pachetului de acţiuni vândut către Global International. „La venirea mea, în Consiliul Judeţean am găsit un contract semnat între predecesorul meu Victor Boiangiu şi această firmă «Mircea Andrei şi Asociaţii» exact pe procedura de privatizare a SCUT Giurgiu, începută în timpul mandatului domnului Boiangiu, în raport cu firma Mechel.

Privatizarea cu Mechel a eşuat din motive deloc imputabile firmei de avocatură. În cele câteva luni în care am preluat această colaborare am fost mulţumit de activitatea firmei de avocatură, de profesionalismul şi de rolul pe care l-a avut în această privatizare. Deoarece ei ştiau la nivel de detaliu tot ce era de ştiut pentru a finaliza această privatizare, am decis să continui colaborarea şi să închei un alt contract care este încă în vigoare", a declarat Dumitru Beianu.

Contracte cu Electrica, de la colegul de partid

Potrivit declaraţiei de interese, senatorul Mircea Andrei a încheiat cu Electrica SA, în martie 2010, un contract de consultanţă juridică, pe o durată de un an, tariful fiind de 100 euro pe oră. În 2009, Mircea Andrei a „consultat" Electrica SA, într-un alt contract, pentru aproape 200.000 de euro. Ambele contracte au fost încheiate fără licitaţie. Directorul Electrica SA, Ioan Folescu, este vicepreşedinte al PDL Dâmboviţa, coleg de partid cu Andrei. Cel din urmă a fost ales senator PDL pe listele din Dâmboviţa.

Primul contract de asistenţă juridică, din 13 mai 2009, a fost încheiat după ce Electrica a fost dată în judecată de patru foşti directori, care au solicitat daune de aproximativ 800.000 de euro pe motiv că ar fi fost concediaţi abuziv, din ordinul direct al fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu.

Ulterior, Electrica a semnat un nou contract cu casa de avocatură „Mircea Andrei şi Asociaţii". Valoarea contractului nu poate fi cuantificată, având în vedere că este trecut tariful de 100 de euro pe oră. Avantajul unor contracte cu ora este că amânarea în instanţă de mai multe ori a dosarelor duce la creşterea numărului de ore plătite de compania de stat. 

Traseu politic: ApR-PNL-PDL

Dacă avocatul Mircea Andrei este unul de succes, senatorul Mircea Andrei este unul şters: nicio iniţiativă legislativă, nicio interpelare, nicio moţiune depusă. Doar trei declaraţii politice. Fostul procuror „s-a remarcat" însă ca membru al grupurilor de prietenie cu parlamentele unor state exotice, precum Peru, Guineea sau Republica Bolivariană Venezuela.

Fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, Mircea Andrei a optat pentru avocatură în 1996. Un an mai târziu, el a intrat şi în politică. Avocatul politician a trecut mai întâi pe la Alianţa pentru România (ApR), în perioada 1997-2000. A trecut şi prin PNL (2003-2005), dar a ratat intrarea în Parlament după ce a fost exclus de pe listele de candidaţi la Camera Deputaţilor, pentru judeţul Gorj. Nemulţumit, Andrei a trecut în barca Puterii. În 2008, el a fost ales senator pe listele PDL Dâmboviţa.

Avocat bogat, parlamentar bogat

image

Modelul Mercedes S500 al senatorului Mircea Andrei  are preţ de catalog de 113.000 de euro

Senatorul PDL Mircea Andrei are o avere declarată ce depăşeşte 30 de milioane de euro, sumă care-l plasează în topul celor mai bogaţi români. Potrivit propriei declaraţii de avere, parlamentarul are nu mai puţin de şapte case în Bucureşti şi câte una în Olt şi Argeş. Toate imobilele din Capitală sunt situate în zone imobiliare foarte scumpe, precum Batiştei sau Floreasca.

La capitolul terenuri, declaraţia de avere a senatorului contabilizează 10 hectare în judeţul Giurgiu, unul în judeţul Prahova şi şase hectare din Parcul Snagov, pe care Mircea Andrei le deţine în coproprietate cu doi parteneri de afaceri. Are bijuterii, tablouri, pietre de mină şi timbre în valoare de 225.000 de euro, dar şi două maşini de lux, Mercedes Benz S500 şi BMW X5, cotate la peste 200.000 de euro. Senatorul a strâns economii de peste 8 milioane de euro şi a acordat împrumuturi unor persoane fizice şi juridice de peste 3 milioane de euro.

Clienţi grei

Actualul senator a apărat în instanţă personaje cu notorietate. Mircea Andrei a fost unul dintre avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca la firmele Giurgiu Nav, Petromservice şi Geoasset. Senatorul pedelist a fost şi apărătorul şi foştilor ofiţeri SRI Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache, acuzaţi de luare de mită.

SCUT, o privatizare dezarmantă

Înstrăinarea pachetului de acţiuni ale Societăţii Comerciale Uzina Termoelectrică (SCUT) Giurgiu către concernul Global International 2000 SA, controlat de către investitori ruşi, a născut numeroase controverse. Uzina termoelectrică Giurgiu a fost vândută integral pentru 21,7 milioane de lei ( cinci milioane de euro).

Potrivit presei, CJ Giurgiu a dat undă verde privatizării, cu toate că un executor judecătoresc notificase forul judeţean despre o datorie de 700.000 de euro, pe care SCUT Giurgiu o avea la doi creditori. Din acest motiv, firmele creditoare au cerut blocarea privatizării, dar cererea a fost respinsă.

Global International este firma care livrează cărbune energetic mai multor CET-uri din ţară, inclusiv la SCUT Giurgiu. Furnizorul a fost acuzat că a vândut cărbunele pentru încălzirea locuinţelor giurgiuvenilor la preţuri foarte mari, cu acceptul Primăriei Giurgiu. Prin urmare, datoriile SCUT Giurgiu au crescut la câteva zeci de milioane de euro, grăbindu-se astfel, cu bună ştiinţă, preluarea de către Global International.

„Blatul cu instituţiile statului încă mai funcţionează pe piaţă"

Senatorul PDL Mircea Andrei pledează pentru contractele pe bani publici. El susţine că banii câştigaţi de avocaţii săi de la stat pentru consultanţă sunt munciţi.Mai mult, demnitarul crede că instituţiile statului au numai de câştigat colaborând cu marile case de avocatură, fie ele şi legate de numele politicienilor.

„Adevărul": Aţi fost implicat direct în colaborarea cu Consiliul Judeţean Giurgiu?

Mircea Andrei: Societatea pe care am înfiinţat-o are nu mai puţin de cinci departamente şi 30 de avocaţi. Nu am fost în viaţa mea la Giurgiu pentru această problemă, nu cunosc pe niciunul dintre personajele de acolo.

Sunteţi parlamentar, iar contractul este pe bani publici. Cum explicaţi acest lucru?

Am ieşit din barou şi m-am suspendat din societatea de avocatură. A rămas numai soţia în firmă. Acum, s-o scot din avocatură şi să o fac casnică, nu cred că vrea. Pe de altă parte, ce era să facă cei rămaşi în firmă? Dacă eu am ieşit şi am ajuns la Senat trebuiau să rezilieze contractul la care au muncit atât?

De ce credeţi că în cazul contractelor de consultanţă juridică instituţiile evită licitaţiile, preferând selecţia de oferte? 

În primul rând, pentru că legea permite, este legal să organizezi o licitaţie de dosar, adică selecţie de oferte. Selecţia de ofertă îţi permite să lucrezi cu cei mai buni. Ce-ar fi dacă la o licitaţie ar veni unii care ar oferi un preţ foarte mic fără să aibă şi competenţa necesară? Este foarte dificil să apreciezi în avocatura de consultanţă competenţa avocatului. Îţi vine unul cu un preţ de 20 de euro pe oră, câştigă licitaţia şi el habar n-are de meserie. Poate să aibă 20 de ani de experienţă şi să fie avocat de divorţuri.

Admiteţi însă posibilitatea ca instituţia publică să facă „blat" cu o firmă anume... 

Bineînţeles că funcţionează acest lucru pe piaţă. Dar dacă e „blat" cu o firmă incompetentă, asta se reflectă imediat în rezultate, în procesele pierdute.

 Sunt bani grei care sunt plătiţi firmelor de avocatură. Este normal ca instituţiile statului să plătească atât?

Vă pot pune la dispoziţie documentaţia pentru contractul pe care l-am avut cu Electrica, să vedeţi cât de mult de muncă este. Oamenii ăia muncesc pe banii care-i câştigă, oricând poate veni Curtea de Conturi să verifice contractele. Apropo, firma nu a câştigat 200.000 de euro de la Electrica, aşa cum s-a vehiculat în presă. Atât a fost bugetul Electrica pentru acest contract, dar nu s-a ajuns la această sumă.

Dar cât a câştigat din acest contract firma care vă poartă numele?

Este un contract plătit cu ora. Nu mai ştiu cât am încasat atunci, pentru că am plecat din firmă. 

Numele Mircea Andrei este folosit pentru a atrage clienţi. Este normal?

Se folosesc de numele meu pentru că aşa se numeşte firma, dar nu se folosesc în sensul că se duc la Folescu (Electrica SA) şi spun „noi suntem ai lui Mircea Andrei", pentru că Folescu ştie foarte bine că eu nu mai sunt în avocatură. Puteţi întreba la Electrica dacă m-a văzut vreodată cineva pe acolo. 

Consilierii judeţeni din Giurgiu nu ştiu de „afacerea SCUT"

Consilierii judeţeni, fie ai partidului de guvernământ, fie din opoziţie, se feresc să comenteze despre contractul de consultanţă juridică încheiat de CJ Giurgiu cu firma senatorului PDL Mircea Andrei. Cei mai mulţi spun că habar n-au despre ce este vorba.  Cristiana Macarie

" Nu am semnat niciodată cu nimeni aşa ceva. Nu a fost în timpul mandatului meu. Nu cunosc obiectul contractului, nu ştiu despre ce este vorba! "
Victor Boiangiu fost preşedinte al CJ Giurgiu

" Nu ştiu despre ce este vorba, daţi-mi voie să mă documentez pentru a vă da un răspuns!"
Daniel Burdulea consilier judeţean PDL

" Nu cunosc amănunte legate de contractul încheiat cu Cabinetul de avocatură al domnului Andrei! "
Florin Chiţu consilier judeţean PDL

" Această problemă o cunosc din presă, nu ştiu despre ce e vorba, astfel de contracte nu se discută în Consiliul Judeţean. "
Ion Gaghii consilier judeţean PNL

" Nu ştiu despre ce e vorba. Nu ştiu când a fost aprobat acest proiect! "
Aurelia Dobre consilier judeţean PSD

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite