Băsescu: Vîntu şi Voiculescu au ţinut naţiunea dezbinată într-o perioadă de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că trusturile de presă deţinute de Vîntu şi Voiculescu au manipulat naţiunea şi au promovat exemple mincinoase legate de pensiile militarilor.

"Nu pot să nu fac câteva observaţii legate de campania care s-a desfăşurat în această perioadă, legat de recalcularea pensiilor militare. Este, pentru mine, evident că, după ce cele două trusturi de presă ale domnilor Vîntu şi Voiculescu au avut o importantă contribuţie la a ţine naţiunea dezbinată într-o perioadă de criză, au încercat aceeaşi performanţă şi cu corpul militar.

Băsescu: ÎCCJ a suspendat metodologia de calcul. Guvernul va da o nouă ordonanţă de recalculare

Maior pensionat din SRI Timiş: "Mi-am apărat ţara, iar acum am primit un şut în dos. Ţara e în pericol"

Regret că lor li s-au adăugat oameni politici, dar şi militari, în rezervă, desigur. Aceşti domni nu fac decât să încerce să blocheze un proces din care militarii de carieră câştigă la pensii." a declarat preşedintele la întâlnirea cu miniştrii Oprea, Ialomiţianu şi Igaş, alături de premierul Emil Boc, şefii SIE şi SRI.

Traian Băsescu a oferit şi exemple concrete prin care arată că trusturile de presă, alături de unii militari, au manipulat naţiunea.

"Exemple ca să vedem minciuna promovată şi de trusturile de presă amintite, dar şi de acei militari care şi-au dat cinstea pe ruşine, încercând să-şi manipuleze proprii colegi, din interes personal:

  * Ministerul Apărării a terminat calculul pentru 29.181 de pensii. S-au recalculat pensiile pentru 361 de generali. Dintre aceştia, 176 au creştere la pensie , 187 au scădere. Cei care au îndeplinit funcţii de general şi au făcut din armată o carieră pe care au dus-o până la capăt, au creştere de pensie. Cei care şi-au întrerupt-o mai devreme nu beneficiază de creşteri de pensii pentru că nu au exercitat comanda la vârf

  * Din rândul coloneilor, 2.563 au creşteri de pensii , 2.820 au scădere.

   * În rândul locotenent coloneilor 2.980 au creştere de pensie, 2.377 au scădere.

  * În rândul maiorilor 2.952 au creştere, 2.217 au scădere.

  * În zona subofiţerilor, din cei 3.950 de maiştri militari pentru care s-au recalculat pensiile, 3.859 au crescut , 89 au scădere de pensie.

  * Din cei 7.805 subofiţeri cărora li s-a recalculat pensia, 7.586 au creştere, iar 216 au scădere. Aici se produce creşterea de pensii cea mai spectaculoasă şi eu cred că este corect.

- În raport cu 29.181 de pensii recalculate, care au intrat în plată şi se vor plăti 20.740 de cadre militare au creştere de pensie, 8.425 au scădere de pensie. Există şi un număr infim de militari cărora li se menţine pensia: 16."

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite