Sindromul Escobar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

M-a sfătuit un prieten într-o seară (venea de la ştrand şi se ducea la terasă): Nu te mai agita atât, că oricum nu ai de câştigat nici de la unii, nici de la alţii!

Oricum, n-o să schimbi tu lucrurile în ţara asta. Lasă-i să se bată între ei, ce-ţi pasă dacă se dau jos unii pe alţii? Stai deoparte, trăieşte-ţi viaţa! Şi a sorbit tacticos din berea care începuse să se încălzească.

Îl dezamăgesc pe amicul meu: nu pot sta deoparte când ţara - da, ţara! - se află în pericol. Nu dau năvală turcii, nu o atacă ruşii, ci o hăcuiesc din interior boierii - nişte inşi bolnavi de putere. Nu pot dormi liniştit când ne încalecă barbarii. Îmi suspend planurile de viitor - copiii cu rosturile lor, eu retras să scriu în linişte la ţară - dacă ea, ţara, devine tagma nelegiuiţilor. Stai tu deoparte, prietene, sângele meu mă îndeamnă să mă opun fărădelegii! O viaţă avem, şi pe aceea s-o trăim în laşitate?!

De aproape zece zile trăim pe hotarul loviturii de stat. Avem dovezi clare că, începând din 2 iulie, Constituţia a fost suspendată. A putut fi judecată revocarea şefilor celor două Camere parlamentare? Niet. A putut fi judecată revocarea Avocatului Poporului? Niet. A putut fi judecată constituţionalitatea suspendării? Niet. Înainte de a dezbate aceste schimbări brutale, Curtea a fost paralizată, fiindu-i tăiate atribuţiile prin Ordonanţă de Urgenţă. E ca şi cum un judecător de la tribunal este lăsat fără Codul Penal înainte de a judeca un violator!

Dacă puciştii vor reuşi să-şi ducă planul până la capăt, naţiunea română va fi lovită, pentru multă vreme, de o imensă frustrare. Şi va fi lovită în zonele ei evoluate, în stratul clasei mijlocii şi în cel al elitelor. Oamenii care trag ţara înainte - gândind, muncind şi plătind impozite - vor simţi cel mai acut pilula amară a neputinţei în faţa nedreptăţii. Segmentul subcultural al societăţii şi pătura asistaţilor social, probabil, vor jubila;  iar cei care nu vor sări în sus de bucurie oricum nu vor suferi cu nimic, pentru că nu-i interesează rafinamentele statului de drept. Pentru ei nu contează că e democraţie sau dictatură, ei nu fac diferenţa între moralitate şi demagogie, pe ei nu-i interesează dacă sunt plătiţi de un patron onest sau de un interlop. Suferă cu toţii de „sindromul Pablo Escobar": milioane de columbieni se înghesuiau să-i pupe mâna ucigaşului care le împărţea câte 10 dolari din miliardele făcute din trafic de droguri.

Mi s-ar putea spune: da, dar se vor acumula mari frustrări în societate şi dacă nu va fi demis Traian Băsescu. Nu se compară. Una e să decapitezi statul prin suspendarea Constituţiei (ceea ce face tandemul Ponta-Antonescu de zece zile) şi alta e să încerci demiterea prin mijloace legale. Dacă Traian Băsescu chiar e atât de rău încât să merite trimis la plimbare, atunci vor ieşi la referendum nouă milioane de oameni! Dacă nu, nu. În fond, mobilizarea populaţiei e direct proporţională cu pericolul care o pândeşte - fie el chiar şi gonflat prin Ministerul Propagandei, monstruoasa creaţie a lui Dan Voiculescu.
Apropo: ieri, la Antena 3, atacurile minereşti asupra Angelei Merkel au luat o pauză. Ortacii lui Felix au schimbat clientul: au tăbărât cu bâtele vorbirii asupra lui Mark Gitenstein, ambasadorul Americii la Bucureşti. Cum îşi permite el, veneticul, să spună că regimul Ponta-Antonescu face zob statul de drept?!

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite