Șeful secției de Chirurgie de la Floreasca: N-am găsit nicio rană care să mă intereseze
0Tentativa de suicid a lui Adrian Năstase a împărțit românii în două tabere: unii care îl compătimesc pe fostul prim-ministru, iar alții care pun la îndoială veridicitatea actului de miercuri noapte. Șeful secției de Chirurgie a Spitalului Floreasca a declarat, joi seara, că el n-a găsit nicio rană "care să intereseze".
"Nu pot să confirm că a fost o înscenare sau nu, pentru că fiecare  din medicii specialiști chemați au evaluat lucrurile vizazi de  specialitatea lor. Eu, în domeniul meu (n.r. Chirurgie), nu am găsit  lucruri care să intereseze", a declarat prof. dr. Mircea Beuran, joi  seară, la "Sinteza Zilei".
 
Mircea Beuran este șeful Secției de Chirurgie a Spitalului Floreasca.
Pe de altă parte, Ioan Lascăr, șeful secției de Chirurgie Plastică din cadrul aceluiași spital, a declarat că Năstase a fost internat cu răni grave și că este un norocos că glonțul n-a atins vreun organ vital.
Citește și:
Ce proceduri nu s-au aplicat în cazul lui Năstase, deși doctorii susțin că era rănit grav























































