Băsescu pleacă la summit-ul de la Copenhaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu va participa, în zilele de 17 şi 18 decembrie, la reuniunea la nivel înalt a Conferinţei ONU privind schimbările climatice, care se desfăşoară la Copenhaga, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

În cadrul conferinţei, lansată la 7 decembrie şi care se încheie vineri, 18 decembrie, au avut loc discuţii şi negocieri la nivel de experţi, iar începând cu data 15 decembrie, negocierile se desfăşoară atât la nivel de experţi tehnici, cât şi la nivel politic, prin consultări cu miniştrii părţilor.

Zilele de miercuri şi joi erau iniţial rezervate miniştrilor, iar cea de vineri şefilor de stat şi de guvern, dar cum durata redusă a lucrărilor summitului de vineri nu le va permite acestora sşă ia cuvântul în şedinţă plenară, 36 de preşedinţi şi şefi de guverne şi-au devansat sosirea în capitala daneză, pentru a începe de miercuri după-amiază să susţină discursuri în numele ţărilor lor.

România deţine vicepreşedinţia în cadrul biroului conferinţei COP15, prin Iozefina Lipan, cea care conduce delegaţia de experţi a României la negocierile de la Copenhaga. Ţara noastră mai este reprezentată în cadrul lucrărilor la segmentul de nivel înalt de Dan Cârlan, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, şi de Silvian Ionescu, Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu.

România a prezentat vineri, 11 decembrie, în cadrul conferinţei studiul de caz intitulat 'Fuel management in the Romanian Aviation sector, a challenge to meet EU-ETS', eveniment susţinut de compania Tarom, în colaborare cu Ministerul Mediului. În cadrul studiului, reprezentanţii sectorului aviatic român au adus în discuţie chestiunea managementului combustibilului, reducerea emisiilor de carbon, iar soluţiile propuse au vizat urmărirea ciclului de viaţă al aeronavelor, valorificarea ecologică a componentelor acestora, reducerea distanţelor pe traseele de deplasare, varianta utilizării biocombustibililor.

Conferinţa din capitala Danemarcei are loc în contextul concluziilor recentei reuniuni a Consiliului European din 10-11 decembrie 2009, care a anunţat pentru perioada 2010-2012 un pachet financiar anual al statelor membre UE de 2,4 miliarde euro destinat finanţării acţiunilor de combatere a efectelor schimbărilor climatice în statele cele mai puţin dezvoltate.

Pe durata evenimentului, reprezentanţi ai guvernelor statelor membre ONU sunt aşteptate să negocieze un nou acord prin care se angajează să îşi reducă emisiile de CO2, un acord care să urmeze Protocolului de la Kyoto, începând cu anul 2012.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite