VIDEO Emeric Ienei intră în politică. Vezi ce alţi candidaţi propune fotbalul la alegerile locale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Emeric Ienei, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti, a anunţat că va candida din partea PDL pentru un post de consilier local în Oradea, însă la funcţia de primar al municipiului îl va vota pe candidatul UDMR, fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila.

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a declarat că a decis să candideze pentru un post de consilier local la solicitarea conducerii PDL Bihor. "Am fost solicitat şi am răspuns pozitiv. Vreau să am şi eu o voce, să mai dau un sfat şi eu. Cam aceasta este deviza mea: să ajut oraşul, pentru că Oradea merită mai mult decât a primit până acum. Sigur că actualul primar a făcut şi multe lucruri bune, dar trebuie să confirme. Sau cine vine în locul său să încerce să facă din acest oraş ce era odinioară. Să ne bucurăm în Oradea de un oraş aerisit", a spus Ienei. În urmă cu două săptămâni, Emeric Ienei a fost prezent la lansarea candidatului UDMR Cseke Attila pentru funcţia de primar al municipiului. Jenei declara atunci că l-a "selecţionat" pe Cseke în echipa sa şi că are încredere că acesta ar fi un primar bun, motiv pentru care îi va şi da votul.

În Oradea, pentru funcţia de primar şi-au anunţat candidatura ctualul primar liberal Ilie Bolojan (din partea USL), fostul viceprimar din anii 2004-2007 şi primar între 2007-2008 Mihai Groza (PDL), fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila (UDMR), un fost şef de club sportiv, Gheorghe Frenţ (PPDD) şi un fost membru PSD, Horea Vuşcan (din partea Partidului Uniunea Ecologistă din România).

Citeşte AICI despre ce intenţionează să facă Anghel Iordănescu, fostul secund al lui Ienei din perioada 1984-1986

Citeşte AICI ce alţi candidaţi oferă fotbalul la alegerile locale din acest an

VEZI CE LE SPUNEA IENEI LUI HAGI ŞI COMPANIA ÎN VESTIARUL NAŢIONALEI

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite