Steaua respiră greu în drumul spre titlu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua atacă locul doi al clasamentului
Steaua atacă locul doi al clasamentului

Trupa din Ghencea s-a impus în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş şi a ajuns la un punct de lider. Orice neavizat care ar fi picat aseară la ora 20.00 în Ghencea ar fi pariat cu siguranţă că Steaua a început partida în alb-negru, iar Gaz Metan a jucat în roşu-albastru!

„Ciuruiţi" de Dinamo în eternul derby, elevii lui Mihai Stoichiţă păreau că au consumat ceva plante etnobotanice înainte de a intra pe teren. În aceste condiţii, oamenii matematicianului Pustai s-au instalat din prima în terenul adversarei.

Mai citiţi şi:

Stoichiţă a început să ţipe la jucători şi să-i ameninţe

Becali aruncă cu bani în Stoichiţă

Cristi Tănase, „arma secretă“ pentru derby

Stoichiţă şi-a pus mâinile în cap în momentul în care şutul lui Hoban a lovit bara, dar elevii săi au continuat să doarmă pe teren. Ştiindu-se urmărit de scouterii din Il Calcio, Bogdan Stancu a încercat să impresioneze, dar atacantul pe care Gigi Becali visează să-l vândă cu zece milioane de euro n-a prea reuşit să găsească cadrul porţii lui Buchta. Nici Cristi Tănase, cealaltă „perlă" a latifundiarului, n-a fost în apele lui, fiind probabil mai mult cu gândul la o întâlnire cu „Bomba Sexy". În apărare, Jelev şi Parpas s-au înţeles la fel de bine ca nora şi soacra, dar norocul lor a fost că Pustai a jucat cu un singur vârf, Silvăşan.

S-au trezit la pauză

Repriza a doua a început mult mai bine pentru roş-albaştri, dar reluarea lui Kapetanos, din centrarea lui Nicoliţă, nu i-a pus nicio problemă lui Buchta. Pârvulescu l-a încercat şi el pe Tătăruşanu de la distanţă, dar portarul Stelei a fost la post. Acelaşi Kapetanos a reuşit să scoată lovitură liberă în marginea careului, după un duel cu Akaki, iar Buchta n-a mai avut ce să facă la mingea expediată de Bogdan Stancu şi deviată de zid. Kapetanos şi Akaki s-au duelat şi în careu, iar Drăgănescu n-a ezitat să arate punctul cu var.

Grecul a transformat fără emoţii. Stoichiţă reuşeşte o nouă victorie pe teren propriu, fără a convinge însă nici de această dată că Steaua e capabilă să ia titlul, în timp ce Gaz Metan a ratat ocazia de a scoate cel de-al doilea rezultat pozitiv din istoria confruntărilor cu roş-albaştrii, după acel 4-3 obţinut la Mediaş în 9 noiembrie 1947.

2-0

Steaua: Tătăruşanu - P. Marin, Parpas, Jelev, Emeghara - Nicoliţă, Ov. Petre (46 Arm. Karamyan), Toja, C. Tănase - Stancu (81 Surdu), Kapetanos (88 P. Moreno). Antrenor: Mihai Stoichiţă.

Gaz Metan: Buchta - Hoban, Fl. Lazăr, Akaki, Buzean - Al. Munteanu (57 Cigan), Kubala, Todea, Pîrvulescu (68 Dudiţă) - Eric (35 R. Zaharia), Silvăşan.

Antrenor: Cristian Pustai.
Goluri: Stancu 63, Kapetanos 79 (pen.)
Stadionul Steaua: 5.000
Arbitru: Mugurel Drăgănescu

Telex

Becali, contestat şi de la oficială. Spre deosebire de meciurile cu Ceahlăul şi Oţelul, latifundiarul a fost înjurat aseară şi de fanii de la Peluza Nord, cei cu care semnase un pact înaintea returului. Becali n-a scăpat nici de „interzişii“ pe care i-a exilat la fotolii, aceştia afişând un banner pe care scria „Vinde, pleacă!“.

Emeghara, titular în Liga I după doi ani. Fundaşul nigerian al Stelei, Ifeanyi Emeghara, a jucat din nou la Steaua după mai bine de trei luni de pauză forţată. Ultimul său meci oficial a fost cel cu Twente, din 17 decembrie. „Cu Emeghara şi Tănase luăm titlul. Parpas are ceva din Mirel Rădoi“, a spus Becali după meci.

Bogdan Stancu, urmărit din nou de AS Bari. Scouterii clubului italian AS Bari l-au urmărit pentru al treilea meci consecutiv pe atacantul poreclit „Motanul“. Fotbalistul i-a fost propus antrenorului Giampiero Ventura de fostul procurator Ioan Becali.

Toja, Baciu şi Stoichiţă, huiduiţi. Cei trei au fost fluieraţi de întreg stadionul în momentul în care crainicul a citit componenţa echipelor. Dacă în privinţa lui Baciu şi „Lippi“ acest lucru n-a surprins foarte mult, Toja a intrat în vizorul galeriei de la meciul cu Dinamo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite