La Dinamo e mai bine să fii rezervă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Niculescu (dreapta) a fost titular într-un singur meci din retur, egalul cu Ceahlăul
Claudiu Niculescu (dreapta) a fost titular într-un singur meci din retur, egalul cu Ceahlăul

„Câinii“ ţin pe tuşă 11 milionari, în timp ce oamenii care se bat etapă de etapă pe teren au salarii, însumate, sub cele ale vedetelor retrase pe bancă. Rezervele sunt cele care se pot lăuda cu conturi mai „grase” în bancă, în vreme ce titularii se aleg cu gloria.

Cum s-a ajuns la această situaţie? Simplu. Ţălnar a ales să bage în teren, din primul minut, în meciurile din acest retur, băieţi tineri, dornici de afirmare, produse ale clubului şi, firesc, oameni prost plătiţi.

Mai citiţi şi:

Dorinel Munteanu: "Dinamo va întâlni o echipă mai bună decât Steaua"

Ţălnar: "Cu Oţelul va fi trei ori mai greu decât cu Steaua!"

Rezultatele i-au dat dreptate antrenorului dinamovist, care nici nu a mai schimbat formula de echipă. Astfel că Alexe, Scarlatache şi Andrei Cristea le-au luat faţa vedetelor Adrian Cristea, Zicu şi Niculescu. Iar vorbele lui Cristi Borcea au început să aibă acoperire: „În acest retur şi, mai ales, în derby-uri, jucătorii nu evoluează pentru bani. Sumele nici nu contează. Important este să mulţumim publicul, să răzbunăm ghinionul pe care l-am avut anul trecut, când am pierdut titlul în ultimele etape".

Cei mai „Săraci" fac diferenţa

S-a văzut în „şocul" cu Steaua că dinamoviştii au înţeles mesajul, mai ales cei care joacă mai mult pe „burta goală". Chiar tinerii cu salarii modeste au făcut diferenţa în derby-ul cu roş-albaştrii, Alexe şi Andrei Cristea. Deşi acţionarii lui Dinamo au strâns puternic cureaua în ultimele luni, încercând să impună un prag salarial de 150.000 de euro, tot au rămas discrepanţe imense între salariile „câinilor".

S-ar putea ca evoluţiile bune ale tinerilor să nască o revoluţie a „contractelor". Adică noua generaţie să ceară drepturi egale cu cele ale milionarilor de pe bancă. Deocamdată, un simplu calcul arată că, anual, rezervele încasează 1.040.000 de euro, în timp ce titularii trebuie să se mulţumească „doar" cu 955.000 de euro.

Ratarea titlului în vara anului trecut a declanşat o criză financiară fără precedent în „Ştefan cel Mare". Acţionarii au fost chiar nevoiţi să se împrumute la diferiţi parteneri de afaceri sau la bănci pentru a acoperi „gaura" din conturi. Inevitabil, conducătorii lui Dinamo au „umblat" şi la salariile vedetelor din lot.

Astfel, iarna care tocmai a trecut i-a lăsat mai „săraci" cu 30-40 la sută din salariu pe Marius Niculae, Zicu, Claudiu Niculescu, Bratu şi Dolha. Strategia acţionarilor a fost să introducă în contracte clauze de performanţă (meciuri jucate, goluri marcate, măsura aportului la victorie).

Cât câştigă titularii

Dolha - 125.000
Scarlatache - 25.000
Moţi - 70.000
L. Goian - 50.000
Pulhac - 80.000
Torje - 80.000
NDoye - 120.000
Boştină - 80.000
Alexe - 25.000
M. Niculae - 220.000
An. Cristea - 80.000
(sumele sunt exprimate în euro)
Total: 955.000 de euro

Cât câştigă rezervele

Cr. Munteanu - 60.000
Molinero - 80.000
Daminuţă - 60.000
Kone - 40.000
Z. Diabate - 25.000
Ad. Cristea - 120.000
Mărgăritescu - 75.000
Rus - 30.000
Zicu - 250.000
Niculescu - 150.000
Bratu - 150.000(sumele sunt exprimate în euro)
Total: 1.040.000 de euro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite