Gheorghe Constantin: „Plângeam la toaletă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Constantin spune că şi-ar dori să mai lucreze în  fotbal în viitor
Gheorghe Constantin spune că şi-ar dori să mai lucreze în fotbal în viitor

Eliberat recent din închisoare, fostul preşedinte al arbitrilor a vorbit în exclusivitate pentru „Adevărul“ despre perioada petrecută în detenţie şi momentele când dorea să nu mai trăiască. Gheorghe Constantin este marcat vizibil de perioada de detenţie. A albit, a slăbit mult, iar când îşi aminteşte de anumite episoade din închisoare nu-şi poate stăpâni lacrimile.

Mai citeşte şi:

Fostul rector al Universităţii "Dunărea de Jos", trimis în judecată pentru corupţie

Gigi Becali susţine că Mititelu l-a înfundat pe Penescu

„Adevărul": Cum aţi caracteriza perioada prin care aţi trecut?

Gheorghe Constantin: Ca să fiu foarte scurt, cea mai grea perioadă din viaţa omului Gheorghe Constantin.

Care au fost cele mai dificile momente din cele aproape zece luni petrecute în arest?

Primele 30 de zile. Apoi perioada petrecută în arestul petrecut la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. Şocul era proaspăt. Intrasem în ceva în care totul era necunoscut. Condiţiile avute în acel arest au fost mai proaste decât cele avute apoi la penitenciarele de la Colibaşi şi de la Mărgineni. Una peste alta, grea a fost şi ultima zi petrecută în arestul preventiv.

S-a zvonit că aţi avut o tentativă de suicid. Este adevărat?

Nu aş vrea să vorbesc despre aceste lucuri. Tot ce pot spune este că un om trece prin mai multe stări, am avut o parte dintre ele, depinde fiecare cum le caracterizează. Au fost momente în care aş fi preferat să nu trăiesc ori să trec prin ceea ce am trecut. Odată cu mine aş fi făcut să sufere şi membrii familiei.

Cum vă petreceaţi timpul în arest?

Am avut perioade în care am putut să citesc, să îmi petrec timpul cu ceilalţi colegi de cameră, să joc table sau tabinet sau să urmăresc programul de la televizior. Dar de cele mai multe ori mă retrăgeam într-un colţ al meu, în pat sau la toaletă. Toaleta am folosit-o mai mult decât normal, adică nu numai pentru satisfacerea unor necesităţi sau pentru igiena personală, ci şi să rămân singur, pentru a medita sau pentru a mă ascunde de ceilalţi pentru a nu mă vedea când plângeam. Am plâns în această perioadă cât pentru toată viaţa.

Ce vedeaţi la tv?

Nu puteam să ne uităm la televizor între orele 9 şi 15. Restul era la aprecierea fiecărei colectivităţi dintr-o cameră. Nu trebuia să-i deranjăm pe ceilalţi. Au fost perioade când unele dintre cele nouă persoane câte eram în cameră preferau să se uite până la ore târzii sau altele erau deranjate de acest lucru. Televizorul nu era al meu, ci al altei persoane, şi nu puteam urmări ce emisiuni doream.

V-aţi uitat la meciuri?

Nu. Nu puteam să mă uit. Îmi era foarte greu să mă uit. (În acest moment, ochii i s-au umplut de lacrimi)

Cât aţi stat cu Cornel Penescu aţi discutat şi despre fotbal? Citeaţi ziarele?

Da. Desigur, mai vorbeam şi de fotbal. Dar mi-a fost greu să citesc despre el. Eram la curent, dar doar parţial. Am avut perioade în care nu doream să mai ştiu, iar altele în care simţeam nevoia de a fi informat, dar nu puteam. (Din nou îi vine să plângă)

Ce mâncaţi în arest?

Din ce mi se oferea acolo, întotdeauna am mâncat ciorba pe care o îmbunătăţeam cu ce primeam de acasă. Restul mi-a fost greu să mănânc. Dar era greu, deoarece aveam dreptul la doar un pachet pe lună. Nu puteam primi prea multă mâncare pentru că nu aveam frigider. Mai completam cu ce cumpăram din magazinul penitenciarului la care aveam dreptul să mergem o dată pe săptămână.

Aţi primit mesaje de îmbărbătare de la oameni de fotbal?

Da. Pe unele nu am vrut să le primesc pentru a nu-mi complica situaţia. Au fost persoane sau rude care au vrut să mă viziteze sau să-mi scrie. Le-am oprit pentru că îmi făceau rău emoţional, dar nici nu am vrut să se creadă că folosesc o persoană sau alta să încurce desfăşurarea procesului.

Dacă aţi da timpul înapoi ce aţi face şi ce nu aţi face?

Ai momente în care îţi pare rău de ce ai făcut sau nu ai făcut. Acest tip de analize le faci doar dacă ajungi în situaţii neplăcute de acest gen. Când eşti arestat eşti pus în alte situaţii. În cele 23 de ore cât stai închis în acea cameră, una poţi să ţi-o petreci în aer liber şi să te plimbi într-un spaţiu delimitat. În zece luni ai timp să-ţi analizezi toată viaţa la A la Z şi să te gândeşti de ce ai ajuns acolo. Ce am făcut la CCA nu regret.

Vă reproşaţi totuşi ceva?

Da, poate am nemulţumit pe cineva din rândul arbitrilor prin metodele mele de lucru, poate că uneori unii se aşteptau să fie altfel trataţi, să le dau mai multe şanse de a se afirma. Dar nu puteam să-i mulţumesc pe toţi. Legat de delegări şi de nemulţumirile unor conducători de cluburi, nimeni nu-i va putea muţumi pe toţi. Din păcate, suntem un popor plin de suspiciuni. Nu o să dispară niciodată. Dar eu am avut un crez: fiecare arbitru răspunde de ceea ce face. Suspiciunile şi unele obiceiuri mai vechi au dus la defăimarea arbitrilor. Eu pot să mă uit în ochii tuturor pentru că nu le-am cerut niciodată să avantajeze pe cineva. În faţa arbitrilor nu o să stau niciodată cu capul plecat pentru că ei ştiu ce am făcut pentru ei.

Cât v-a marcat această perioadă?

Mi-aş dori să se şteargă, dar va rămâne pe viaţă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite