Mircea Sandu: "Hagi a refuzat acum naţionala! Voi negocia cu Piţurcă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 13.30, la sediul FRF, preşedintele Mircea Sandu va susţine o conferinţă de presă în care va lămuri situaţia postului de selecţioner al României.

"Am fost forţat din cauza demisiei lui Răzvan să apelez la varianta cu Ştefan Iovan şi Emil Săndoi. Îi reproşez lui Lucescu faptul că n-a condus echipa şi că a lasat cei mai importanţi jucători să-şi ia vacanţă înainte de a-şi termina misiunea. Am fost siderat când i-am auzit declaraţia că se hotărâse să plece cu o lună şi jumătate înainte. A fost o răzbunare a lui pentru ce am zis în aprilie. El trebuia dat afară de-atunci. Acum a convocat jucători care n-aveau ce să caute la naţională, dar pe care îi voia la Rapid. Din cauza lui n-a mai venit Olăroiu!

Hagi a refuzat naţionala, n-a vrut să o preia decât la un nou ciclu. Iordănescu ar fi acceptat să fie interimar, dar Gică n-a acceptat nici aşa. Am încheiat negocierile cu el. Voi deschide discuţiile cu Victor Piţurcă. el e primul pe listă!

Nu i-am fi reproşat nimic lui Hagi dacă nu ne calificam. Probabil că acea ratare din 2001 încă îl presează. Am fi luat-o de la zero, însă n-a vrut să semneze de-acum. Piţi şi Iordănescu sunt singurui selecţioneri care au făcut performanţă. Dan Petrescu are un proiect în Rusia.

Paul Codrea: „Ne putem califica la Euro 2012, însă avem nevoie să facem un meci mare cu Franţa”

Turneul din America de Sud trebuia să scoată nişte jucători pentru viitor la naţională. La naţională n-a fost ordine. Mutu dacă a greşit, a făcut-o din cauza selecţionerului. Piţurcă poate să pună lucrurile la punct. Răzvan îi lăsa să plece prin bălării. Eu i-aş fi ţinut în cantonament. Aşa trebuia să se întâmple.

Domnul Tamaş a ajuns la WBA datorită naţionalei. Şi el acum i-a întors fundul!

Dacă Piţi refuză, ne gândim la un antrenor străin. Delio Rossi sau Schafer. Dar lor le dau doar doi ani la dispoziţie, nu patru", a spus "Naşul"", a spus "Naşul

Dacă Piţi refuză, ne gândim la un antrenor străin. Delio Rossi sau Schafer. Dar lor le dau doar doi ani la dispoziţie, nu patru", a spus "Naşul"".

Numele lui Gică Hagi este cel mai vehiculat în ultima vreme. Cu toate astea, „Regele” nu a venit la întâlnirea programată azi, la ora 10.00, cu Mircea Sandu la Casa Fotbalului.

Conform prosport.ro, Anghel Iordănescu a acceptat de principiu funcţia de director tehnic, declarând: "În ceea ce mă priveşte, lucrurile sunt clare: sunt tentat să accept funcţia. Despre Gică nu ştiu. Doar el poate da un răspuns" 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite