Halep după victoria istorică cu Na Li: "Am avut mari emoţii înainte de meci"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a reuşit aseară prima victorie din carieră în faţa unei jucătoare de Top 10 WTA, eliminând-o în primul tur de la US Open pe Na Li, China, scor 6-2, 7-5.

"Nu este uşor să te confrunţi cu o câştigătoare de Grand Slam pentru că jocul ei este la cel mai înalt nivel. Am avut emoţii, am fost foarte agitată înaintea meciului. Dar mi-am spus că trebuie să mă bucur de această şansă, mi-am dorit să joc bine fiecare minge şi să arăt cel mai bun tenis al meu. Şi până la urmă totul a ieşit bine", a declarat Halep după meci.

VEZI AICI CUM A ÎNVINS-O HALEP PE NA LI ŞI LA CE RECORD A CONTRIBUIT!

"Este un sentiment teribil. Este al doilea an la rând când pierd aici în primul tur. Am pierdut în primul tur şi la Indian Wells şi la Miami. Normal suprafaţa dură este favorita mea, dar cred că în ultimii doi an pur şi simplu am jucat prost pe hard", a declarat şi Na Li.

"Mi-am dorit mult să continui cu forma bună pe care am avut-o la Roland Garros. Dar e uşor de spus, e mai greu de făcut. Acum mi-am pierdut toată încrederea pe teren", a mai adăugat chinezoaica, prima jucătoare din ţara sa care a câştigat un titlu de Grand Slam.

În turul doi, Halep va juca în compania sportivei spaniole Carla Suarez Navarro.

Pentru calificarea în turul doi la US Open, Simona Halep va încasa 31.000 de dolari.

VEZI GALERIE FOTO CU SIMONA HALEP ŞI BUCURIA EI!

VIDEO: Vezi aici rezumatul meciului

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite