Tadici, propus la naţionala României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Tadici ar putea reveni la cârma naţionalei feminine
Gheorghe Tadici ar putea reveni la cârma naţionalei feminine

Comisia Tehnică a FR de Handbal, la care au fost prezenţi 18 antrenori, din Liga naţională şi de la loturile naţionale, a analizat luni activitatea echipei feminine a României şi va înainta 2 propuneri Consiliului de administraţie ce se va reuni pe 12 ianuarie la Casa Universitarilor.

Prima propunere este menţinerea lui Radu Voina ca selecţioner, dar care să fie ajutat de un secund cu mare experienţă în handbalul feminin. Propunerile pentru postul de antrenor secund, în locul lui Vlad Caba, sunt Dumitru Muşi, fost antrenor principal şi secund al naţionalei feminine, şi Ioan Băban (HCM Baia Mare).

Mai citiţi şi:

Voina a fost contestat din nou de galerie

Radu Voina: "Mă închin în faţa performanţei fetelor"

A doua propunere este înlocuirea lui Radu Voina cu fostul selecţioner Gheorghe Tadici. Cele 2 propuneri vor fi prezentate Consiliului de administraţie. Membrii CA pot de asemenea supune propuneri pentru dezbatere, dar cu condiţia de a nu face parte din Comisia Tehnică.

Comisia Tehnică, în care fiecare antrenor şi-a prezentat punctul de vedere vizavi de evoluţia naţionalei feminine, a stabilit că lotul României nu a cuprins suficiente jucătoare de valoare mare care să-i permită urcarea pe podium. ''Au existat cauze obiective pentru nerealizarea obniectivului. Am avut prea puţine jucătoare de mare valoare în lot. Era posibilă cucerirea unei medalii la CM din China, dar într-o altă conjunctură'', a declarat Bogdan Macovei, preşedintele Comisiei Tehnice.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite