Baschet: Asesoft-Mediaş, în semifinalele Cupei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragerea la sorţi pentru semifinalele Cupei României la baschet masculin, care a avut loc astăzi la sediul Federaţiei, a programat un meci şoc: Asesoft Ploieşti şi Gaz Metan Mediaş.

În cealaltă semifinală se vor întâlni CS Otopeni şi Elba Timişoara. Turneul va fi găzduit de Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, costurile legate de organizare urmând să fie împărţite în mod egal de către cluburile din Ploieşti şi Mediaş.

Semifinalele vor avea loc la 9 aprilie, iar finala la 10 aprilie, urmând ca orele de disputare ale meciurilor să fie stabilite de comun acord cu TVR, care va transmite în direct partidele.

Mediaş şi Ploieşti s-au întâlnit de două ori în acest sezon al Diviziei A, victoria revenind de fiecare dată gazdelor partidei. În tur, la Ploieşti, scorul a fost 86-81, iar în retur la Mediaş, duelul s-a încheiat cu 77-69. Ploieştenii au câştigat trofeul în ultimele şase ediţii în timp ce găzarii ating pentru prima oară turneul final.

Timişoara şi Otopeni au disputat o singură partidă până acum în sezonul regulat, în turul campionatului, atunci când bănăţenii au câştigat pe teren propriu cu 86-74. Timişorenii trec printr-o perioadă dificilă după ce antrenorul Dragan Petricevici şi-a anunţat demisia, după înfrângerea din etapa a 23-a cu Dinamo, pe teren propriu.


Citeşte aici mai multe despre demisia lui Petricevici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite