Rudel Obreja, singur împotriva tuturor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudel Obreja doreşte să reprezinte mai departe boxul românesc la nivel mondial
Rudel Obreja doreşte să reprezinte mai departe boxul românesc la nivel mondial

Deşi este suspendat de forul mondial de box amator, Obreja va obţine mâine un nou mandat la federaţia română de specialitate. Ieşeanul Vasile Câtea, fost vicepreşedinte al federaţiei, spune că FRB va fi suspendată, dar Obreja spune că nu are nevoie de recunoaştere decât în ţară

Până să fie adversari, Vasile Câtea şi Rudel Obreja au format front comun în vârful Federaţiei Române de Box. „După scandalul de la Jocurile Olimpice de la Beijing, Rudel Obreja a fost suspendat timp de doi ani de către Asociaţia Internaţională de Box Amator (AIBA). La acel moment l-am sprijinit pentru că ştiam că se luaseră nişte decizii eronate la Olimpiadă iar Obreja fusese singurul oficial pe o poziţie înaltă care ieşise vehement împotriva sistemului", a explicat Vasile Câtea.

Mai citiţi:

Alegeri cu scandal la Federaţia Română de Box

Obreja, reales în funcţia de preşedinte al FR de Box

Tandemul Obreja-Câtea a funcţionat şi la începutul acestui an, când AIBA a sancţionat FRB pentru faptul că în finala Cupei României de Box de la Iaşi din februarie 2009 se luptase fără cască. Adăugând acest incident la celelalte dispute pe care le avea cu Obreja, AIBA i-a mai aplicat preşedintelui FRB încă o suspendare de 11 ani, care a fost redusă în august 2010 la numai 5 ani.

„Recunosc că am fost de acord cu Rudel Obreja să împărţim atribuţiile la FRB pentru a merge înainte", a declarat Câtea. Astfel, Rudel Obreja şi-a păstrat funcţia de preşedinte FRB, însă doar pe boxul profesionist, în timp ce toate atribuţiile legate de boxul amator au fost pasate vicepreşedintelui Vasile Câtea.

Conform afirmaţiilor lui Câtea, în septembrie 2010, Rudel Obreja a solicitat Biroului Federal al FRB să convoace alegerile pentru preşedinţia Federaţiei. „Fiind suspendat de către AIBA, Rudel nu era recunoscut de forul mondial ca reprezentant al FRB", a explicat Câtea, care nu s-a opus alegerilor propuse de Obreja, ci datei pentru desfăşurarea acestora.

„La începutul lunii noiembrie va avea loc în Kazahstan Congresul Internaţional AIBA, care va alege conducerea organizaţiei. I-am spus lui Rudel că dacă îl vom alege să continue preşedinte la FRB chiar înainte de alegerile AIBA ar fi un gest de sfidare şi l-am rugat să amânăm puţin alegerile noastre. Obreja mi-a spus că o să mi-o plătească", susţine Vasile Câtea.

Alegerile pentru şefia FRB vor avea loc mâine, cu Rudel Obreja singurul candidat validat, după ce Vasile Câtea a fost suspendat de ultimul Birou Federal sub acuzaţia că, fiind delegat general al Cupei României din 2009, el ar trebui să fie sancţionat de AIBA pentru că la Iaşi s-a boxat fără cască.

„Există precedentele Coreea de Sud şi Suedia, unde federaţiile de box au fost dezafiliate temporar de AIBA după ce şefii acestora au rămas în funcţie chiar dacă au fost suspendaţi de forul mondial", a avertizat Vasile Câtea.

„Acestea sunt prostii. FRB este independentă şi autonomă de AIBA. Nu trebuie să fiu recunoscut de ei, ci de federaţia din ţara mea", a replicat Rudel Obreja.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite