Ana Porgras: disperarea sărăciei a făcut-o campioană mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Ana Porgras
Ana Porgras

Campioana mondială la bârnă Ana Porgras are o familie destrămată şi a fost crescută mai mult de tehnicienii de la Galaţi. Ana Porgras a reuşit la 17 ani neîmpliniţi să aducă gimnasticii româneşti primul aur mondial după nouă ani de secetă.

Părinţii Anei s-au despărţit în urmă cu aproximativ nouă ani, dar nu înainte ca certurile dintre ei să fie pe punctul de a o răpi pe fată gimnasticii.

Mai citeşte şi:

VIDEO / Vezi aici exerciţiul care i-a adus titlul mondial  Anei Porgras

Prima dată când a vrut să renunţe la gimnastică era doar în clasa I, episod care s-a repetat prin clasa a IV-a. Antrenorii Paul şi Agripina Gâlea din Galaţi, cei care au avut grijă de Ana, împreună cu învăţătoarea Fănica Diaconu, încă de când aceasta avea numai patru ani, au reuşit totuşi să-i convingă părinţii să o lase să continue.

Mariana Bitang: „În prezent, alţii sunt mai buni ca noi!”

Ana Porgras: “Am fost sigură de victorie la finalul exerciţiului”

GALERIE FOTO: Sosirea gimnastelor de la Campionatul Mondial

Atât mama, cât şi tatăl sunt în străinătate

În urmă cu patru ani, imediat după ce Ana a intrat în lotul olimpic, familia ei s-a risipit şi mai mult. Mama ei a fost nevoită să plece să muncească în Italia, pentru a avea bani să-şi crească fetele. Ana are o soră mai mare cu doi ani, care este şi cel mai mare suporter al ei, deşi viaţa le-a ţinut departe una de cealaltă. Sora gimnastei a fost lăsată în grija unchiului din Bârlad, când Ana a ajuns la lotul naţional de junioare de la Oneşti. Tatăl era plecat şi el în lumea largă, cu mulţi ani înainte. S-a întâmplat să treacă şi aproape un an fără ca Ana să-i audă măcar vocea la telefon.

Pentru ea, cuvântul „acasă" nu mai are aproape nicio legătură cu locul unde s-a născut. Practic, a întrerupt, la vârsta de 13 ani, legăturile cu Galaţiul, oraşul în care s-a născut şi a crescut. Doar foştii colegi de clasă şi recunoştinţa faţă de antrenorii care au lucrat cu ea nouă ani o mai aduc, tot mai rar însă, în Galaţi. Nu a mai venit în oraşul natal de aproape un an, din decembrie trecut, dar îşi sună foarte des „părinţii" din sala de gimnastică, soţii Gâlea, antrenorii campioanei timp de nouă ani. „Ultima dată am vorbit înainte de plecarea la Mondiale. Acelaşi copil ambiţios pe care îl ştiam, spunea că pleacă pentru a câştiga şi iată că şi-a văzut visul împlinit", a spus Paul Gâlea.

Le-au tăiat salariul cu 800 de lei

Are o urmă de tristeţe în glas şi cu greu acceptă să spună ce are pe suflet. „Doar o colegă de la Farul Constanţa m-a sunat să mă întrebe dacă mă duc s-o aştept de la aeroport. Dar de invitat, nu a făcut-o nimeni. M-aş fi dus, că murim de dorul Anei, noi i-am fost practic şi părinţi în cei nouă ani în care am antrenat-o, dar nu am bani să dau pe drum, mai ales acum după ce mi-au micşorat salariul cu peste 800 de lei", a mărturist primul antrenor al Anei Porgras.

Şi-a planificat să se ducă cât de curând să o vadă la Izvorani, acolo unde este cartierul general al lotului olimpic. „M-a invitat Tavi (n.r. - Octavian Bellu), cu care am fost coleg în facultate, o să mă duc cât de curând", a spus Paul Gâlea.

S-a pregătit pe aparate de 40 de ani

s

Sala de la Galaţi, în care a crescut o campioană mondială, nu a mai fost îmbunătăţită de 40 de ani. Buretele de sub covorul de la sol este mâncat de vreme în multe locuri, iar dacă vrei să ridici o bucată din acel burete, nu ai nicio şansă. Se fărâmâ, îţi curge printre degete precum nisipul. „Avem aceleaşi aparate vechi de 40 ani. Nu mai avem nici trambulină, saltele şi apărători", a declarat Paul Gâlea. „Bine măcar că s-a dat drumul la căldură. Până acum o săptămână lucram la 12 grade Celsius", l-a completat Agripina Gâlea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite