VIDEO Mutu, suspendat nouă luni! / Mutu: "Îmi cer scuze, speram la o suspendare mai mică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mutu a primit sentinţa în cazul "Sibutramina". Românul a fost suspendat nouă luni. El va reveni pe gazon la 29 octombrie 2010.

UPDATE 14.24 "Mi se pare mult, dar important este că nu mi-au acordat pedeapsa maximă, de un an. Voi fi gata de revenire după aceste nouă luni. Îmi pare rău că nu pot fi alături de Fiorentina în această perioadă. Mi-ar fi plăcut să joc alături de colegii mei".

UPDATE 14.19: Adrian Mutu a fost suspendat pentru nouă luni. El a părăsit tribunalul imediat fiind foarte supărat şi nu a discutat cu reporterii.

UPDATE 13.10: Procurorul şi-a menţinut cererea de suspendare pentru un an, iar avocaţii lui Mutu au propus 3-4 luni. Potrivit "Viola News" cea mai optimistă variantă ar fi 7 luni.

UPDATE 11.50: Maurizio Galdi, de la "Gazzetta dello Sport" care a urmărit cazul Mutu, este de părere că Instanta nu i-a reţinut recidiva pentru că jucătorul era "out of competition". Dar acest medicament, Sibutramina are efecte la fel ca şi cocaina, este un stimulent euforic şi are un conţinut activ la fel ca şi Viagra. Depinde dacă avocaţii lui Mutu vor reuşi să se facă înţeleşi de judecători, atunci când vor să demonstreze nevinovăţia clientului lor.

UPDATE 11.18: Audienţa a început la ora 10.40 iar decizia urmează a fi dată în jurul orei 13.30 (Calcio News).

Citiţi mai multe pe adevarul.it

Citeşte ce spune Ienei despre pedeapsa primită de Mutu

Tot scandalul a început în ianuarie

Coşmarul pentru Adrian Mutu (31 de ani) a început la 10 ianuarie 2010. Mutu a fost depistat pozitiv la controlul doping ce a urmat meciului Fiorentina - Bari (2-1), în care a înscris şi un gol. După numai zece zile, cotidianul italian „Gazetta dello Sport” a anunţat, ca şi pe 10 ianuarie, că românul a fost iar depistat pozitiv. Aflând vestea, Victor Becali a rămas fără cuvinte. În ambele cazuri, rezultatul a fost acelaşi: sibutramină. „Sunt şocat! Nici nu ştiu ce să mai spun...", era reacţia lui Becali.

Mutu a crezut într-o conspiraţie

Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graziela Vâjială, a lăsat de înţelesc că Adrian Mutu ar fi fost monitorizat de Comitetul Olimpic Italian, care, după aflarea rezultatului din 10 ianuarie, l-ar fi supus pe acesta altei examinări, zece zile mai târziu, pentru a reconfirma prezenţa substanţei.

„Deja lucrurile iau o altă turnură. Ar fi foarte grav dacă a fost prins de două ori în decurs de 10 zile. Am nişte semne de întrebare. Cei de la CONI (n.r. Comitetul Olimpic Italian) au ştiut deja de rezultatul din 10 ianuarie şi l-au testat din nou în 20 ca să vadă dacă substanţa persistă. Există posibilitatea să fi fost monitorizat", a spus Vâjială, la gsp tv.

Conştient că este vinovat, Mutu nu a mai cerut nicio contraexpertiză. „Briliantul”a luat decizia de a nu mai cere o contraexpertiză, după ce a fost găsit dopat de două ori în numai zece zile, la controalele efectuate după meciurile cu Bari, în Serie A, şi cu Lazio, în Cupa Italiei.

Astfel, Mutu îşi recunoaşte practic vina şi decide să colaboreze cu organele care îl vor ancheta în acest caz, sperînd astfel să obţină o pedeapsă cît mai mică din partea Comisiei Antidoping Italiene, anunţă gsp.ro, conform unor surse ale Radio Blu Italia.

Citeşte cum a plătit Mutu pentru greşelile vieţii

Mutu are viitorul asigurat. Borcea i-a rezervat un loc la Dinamo: fie antrenor, fie preşedinte!Mencucci: „Suspendarea pe nouă luni a lui Mutu este un succes"

Mencucci: „Este bine că Mutu va lipsi puţin din sezonul viitor. De aceea, decizia este un succes”

Administratorul delegat al grupării Fiorentina, Sandro Mencucci, a spus azi că suspendarea lui Mutu reprezintă un succes. Mai mult, oficialul grupării italiene a precizat că fotbalistul român nu trebuie să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

„Nouă luni de suspendare pentru Mutu? Deja este un succes că nu a fost luată în considerare recidiva. Suntem mulţumiţi că Mutu poate juca cea mai mare parte a sezonului viitor şi că s-a făcut o reducere de trei luni. Adrian a fost reprezentat la audieri de avocaţii lui în cel mai bun mod posibil. Fiorentina i-a fost mereu alături şi el poate confirma acest lucru. Recurs la TAS? Nu ştiu dacă ar fi cazul mai ales că există pobilitatea agravării sancţiunii. Sper ca jucătorul să continue să se antreneze la fel cum a făcut-o în aceste zile, pentru a deveni mai bun", a concluzionat Mencucci.

Laura Cordun, sora lui Mutu: „Sunt convinsă că Adrian va reveni mai bun pe teren"

Laura Cordun a spus că fratele ei, Adrian Mutu, va trece cu bine şi peste acest episod nefericit din cariera lui. Mai mult, Cordun este convinsă că „Briliantul" va reveni mult mai puternic pe teren după cele nouă luni de suspendare.

„Am vorbit foarte puţin cu el, mi-a zis că are multe telefoane de dat. A zis că o să-mi explice mai multe mai târziu. Nu ştiu dacă va veni în România, poate doar în vacanţă. Nici nu mă gândesc să plece de la Fiorentina. El este foarte iubit acolo, inclusiv de suporteri. Poate doar dacă vor apărea anumite oportunităţi la un transfer. Adrian este un caracter puternic şi sunt convinsă că va reveni mai puternic în teren. Este foarte ambiţios şi nu ştie altceva să facă, decât să dea cu piciorul în minge. Este o pasiune pentru el, nu este un simplu «job». Faptul că a mai trecut printr-o astfel de experienţă nu poate să-i fie de folos. Va fi la fel de greu să stea departe de teren pentru că lui îi place să joace, nu să stea pe bară. Dar asta este, trebuie să execute pedeapsa", a explicat Laura Cordun.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite