VIDEO „Toy Story 3“ merge la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al treilea film de desene animate din serie are astăzi premiera pe marile ecrane din România. Tom Hanks şi Tim Allen îşi împrumută din nou vocile cowboy-ului Woody, respectiv astronautului Buzz Lightyear.

Jucăriile Woody şi Buzz trec printr-o perioadă dificilă. Atunci când stăpânul lor, Andy, pleacă la colegiu, ei se simt inutili şi le este teamă că vor fi depozitaţi în mansardă sau chiar aruncaţi. Îşi doresc ceva simplu: cineva să se joace cu ei.

Mai citeşte şi:

VIDEO Desene Animate: De la “Nu zaietz pagadi!” la extratereştrii lui Ben 10

Într-adevăr, mama lui Andy îi pune pe cei doi şi pe restul prietenilor lor într‑un sac de plastic, iar jucăriile ajung la o grădiniţă, unde copiii nu au niciun fel de respect pentru ele.

Acolo apar noi jucării: animalul de pluş Lotso, bebeluşul de plastic Big Baby (care se poartă ca un zombi) şi mai ales Ken, un burlac metrosexual şi arogant, care locuieşte într‑o casă mare de păpuşi, dar care suferă de singurătate. Actorul Michael Keaton i-a împrumutat vocea lui Ken.

Subtitrat sau dublat

„Toy Story 3" va rula în România în două variante: subtitrată sau dublată. Va fi disponibil şi în format 3D şi IMAX.

Cei mici vor putea vedea filmul dublat în română, iar surpriza este că vocile lui Ken şi Barbie au fost împrumutate de către actorii Dragoş Bucur şi Dana Rogoz.

Între lansările „Toy Story 2" şi „Toy Story 3" au trecut 11 ani. Toate cele trei pelicule au fost produse de studiourile Pixar, care au mai creat adevărate capodopere ale animaţiei - recompensate şi cu Oscaruri - precum „Wall-E", „Ratatouille", „În căutarea lui Nemo" şi „Up - Deasupra tuturor".

Primul „Toy Story", lansat în 1995, a revoluţionat lumea animaţiei, devenind primul film de desene animate realizat în întregime cu ajutorul computerului.

2 de milioane de dolari în întreaga lume, un re­­­­­­­­cord pentru un film de animaţie, şi a fost nominalizată la trei premii Oscar şi două Globuri de Aur. „Toy Story 2" (1999) a adus o nouă premieră, fiind prima continuare a unui film animat care a depăşit încasările peliculei originale.

Pentru a creşte interesul în jurul celui de-al treilea film, lansat azi, Pixar a relansat cele două pelicule anterioare în format 3D şi le-a prezentat unei noi generaţii de copii.

Astăzi, în cinematografe

Cinema City Cotroceni:
15.50, 16.30, 17.20, 18.00, 18.45, 19.30, 20.10, 22.15, 00.30;

Cinema City Sun Plaza:
15.50, 16.30, 16.45, 17.45, 18.00, 18.45, 19.00, 20.00, 21.00, 22.15, 23.15,

Cityplex: 12.15, 14.30, 16.45, 19.00;

Light Cinema:
13.10, 15.10, 17.10, 18.10;

Samsung IMAX: 11.15, 13.20, 15.30, 17.40, 19.50, 22.00.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite