VIDEO Desene Animate: De la “Nu zaietz pagadi!” la extratereştrii lui Ben 10

Mai sunt câteva zile până la 1 iunie, când toţi “piticii” şi părinţii sărbătoresc Ziua Internaţională a Copilului. Posturile de televiziune pentru copii fac deja reclamă la programele pe care le pregătesc pentru această zi. Mare parte a lor constau în desene animate ale căror personaje principale sunt în special monştrii, extratereştrii sau animăluţe ciudate care luptă de partea sau împotriva răului.

Dacă înainte de 1989 copiii români se uitau la desene doar câteva minute seara şi un sfert de oră sâmbătă şi duminică la Gala Desenului Animat, în prezent ei pot viziona o multitudine de filme de animaţie, de la cele clasice până la cele în format 3D. Cum au evoluat aceste desene şi cum influenţează ele în ziua de astăzi copiii?

Înainte de Revoluţie, copiii se puteau bucura de desene animate doar 10 minute pe zi. Dacă erau la joacă, părinţii îi strigau pe cei mici să vină în casă pentru că în fiecare zi, de luni până vineri, înaintea Telejurnalului, la ora 19:20, începea un nou episod din producţiile româneşti “Miaunel şi Bălănel”, “Mihaela”, care era destul de îndrăgit, “Azorel”, “Oaca şi Boaca” sau “Roboţel şi Creionel”.

Pe lângă acestea se mai difuzau desene din celelalte ţări comuniste, cum ar fi “Lolek şi Bolek” (Polonia) sau “Nu zaietz pagadi!” (URSS), în care lupul cel rău îl chinuia pe nevinovatul iepuraş.

Magazinul de duminică le aducea celor mici bucurii imense pentru că Viorica Bucur anunţa la Gala Desenului Animat mult adoratele producţii Disney. Astfel, rulau scurte episoade din Tom şi Jerry, Popey Marinarul, Mickey Mouse, Donald Duck, Pluto, ciocănitoarea Woody, Chip şi Dale, Pantera roz sau coţofenele Heckel şi Jeckel.

Criticul de film Irina Margareta Nistor, care a tradus mii de filme, începând cu cele de animaţie, afirmă că aceste producţii erau costisitoare.

“La televizor Disney era foarte puţin pentru că era şi foarte costisitor. Cu Disney, în general, contractele se făceau greu. Ai noştrii mai uitau să plătească”, afirmă criticul de film, care adaugă că mai erau difuzate şi animaţii japoneze, care se inspirau din benzile desenate.

"Pentru mine Disney era desen"

Robert Popescu (40 de ani), de profesie stomatolog, tatăl unui băieţel în vârstă de 10 ani, îşi aminteşte de perioada de dinainte de 1989, când fugea de la şcoală ca să vadă animaţiile de la cinematograf.

“Ce dădeau ei la televizor, de genul ‘Miaunel şi Bălănel’ sau ‘Oaca şi Boaca’, numai desene pentru copii nu erau. Nu aveau deloc viaţă în ele. Cele ruseşti (“Nu zaietz pagadi!” n.r.) erau altfel, dar tot Disney rămânea marea atracţie. Pentru noi alea erau adevăratele desene. Aşteptam cu nerăbdare să vină duminică, că poate dădeau ceva cu ‘Tom şi Jerry’. Îmi amintesc că am fugit de la şcoală ca să văd ‘Pisicile aristrocate’, un film de animaţie de-a dreptul fenomenal”.

Revoluţia desenelor animate după 1990

Anul 1990 a adus în România mai multe minute de desene pentru copii, dar şi accesul liber la mult râvnitele producţii Disney. Astfel, televiziunea publică a început să difuzeze regulat episoade din Tom şi Jerry, Popey Marinarul sau Mickey Mouse.

În afara acestora, celebrele “Sandy Belle” , “Lidia în jurul lumii”, “Ţestoasele Ninja”, “Cartea Cărţilor” sau “Captain Planet” au trezit emoţii puternice în rândul celor mici.

“Eram înebunită după Sandy Belle. Îmi făceam codiţe precum ea şi îmi era ciudă tare că nu eram blondă. Îl iubeam şi pe Mark, visam la un prinţ precum el, şi sufeream de fiecare dată când Sandy avea probleme”, mărturiseşte Raluca Bozgan (28 de ani), de profesie economist.

Apariţia primului post de desene animate în România, Cartoon Network, a diversificat şi mai mult oferta, astfel că, alături de producţiile mai vechi, rulau şi cele din anii ’90, nou apărute. “Sailor Moon”, în care eleva Usagi Tsukino lupta împotriva răului, a fost unul dintre cele mai urmărite filme, insuflând multora dorinţa de dreptate şi adevăr.

Copiii au acum posturi special pentru ei, dar scenele violente sunt predominante

Noul deceniu a adus, din păcate, multe producţii care nu mai au nimic din strălucirea vechiului desen animat. Vechile chipuri de oameni sau animale au fost înlocuite de monştrii, iar violenţa este predominantă.

“Personajele nu sunt foarte bine conturate şi nu rămân în mintea copiiilor”, este de părere Irina Margareta Nistor

În prezent, „la modă” sunt „Powerpuff Girls", fetiţele-eroine create de un doctor din dulciuri, care luptă cu monştri fioroşi ce le atacă oraşul, dar şi „Ben 10", un supererou care se împotriveşte forţelor răului.

Potrivit unui studiu CNA, cele mai violente posturi pentru copii au fost în 2009 Cartoon Network şi Disney Channel (fostul Jetix). În urma unei monitorizări timp de 27 de ore, Cartoon Network a difuzat 31,5  momente violente pe ora de emisie. Jetix a avut 37,4 momente pe oră, iar Minimax a difuzat 20,4 momente pe oră. În comparaţie, posturile ProTV şi Antena 1 au, în medie, 23,4 scene violente pe oră, respectiv 12,9.

Noile desene deformează percepţia despre viaţă

Butonând telecomanda de pe un post pe altul, constaţi că găseşti din ce în ce mai puţin din vechile poveşti care au rămas vii în mintea multora dintre noi. Lipsesc personajele de basm şi culorile vii care te făceau să te simţi într-o lume minunată creată special pentru tine.

Psihologul Aida Ivan, consilier şcolar, consideră actualele animaţii „de-a dreptul monstruoase”.

„Unele dintre desene sunt absolut îngrozitoare, sunt greu de digerat, ca să spun aşa, chiar şi de către noi adulţii. Sunt şi câteva desene, cum sunt cele de pe Minimax, pe care eu chiar le recomand. Le spun părinţilor să îi lase pe copii să se uite pe acest canal de televiziune, pentru că ei oricum o fac, faţă de cele de pe Cartoon sau alte minunăţii de posturi”.

Psihologul spune că aceste desene le modifică copiilor percepţia despre viaţă, despre relaţiile interumane,  prietenie sau competiţie. „Nu totul este o competiţie. Nu totul este o luptă. Ideea de bine şi de rău este foarte mult distorsionată de aceste desene. Până şi ideea de frumuseţe este alta. Cum ar trebui să arate în mod normal o persoană şi cum ar trebui să se poarte, toate sunt distorsionate de aceste imagini violente, care au culori urâte”.

Ben 10, personajul care modifică comportamente

Aida Ivan afirmă că a înregistrat cazuri de tulburări psihocomportamentale la copiii mai mici, care din neglijenţa părinţilor, pierd ore întregi în faţa televizorului.

„Am la grădiniţă cazul unui băieţel, în vârstă de aproape 6 ani, care crede că toţi suntem extratereştrii. Se uită la tine şi spune: ‚A, tu eşti un extraterestru rău, eşti de pe planeta ... şi eşti rău’.

Am încercat să îi explic că ceea ce vede el în desene nu este real, că noi nu suntem extratereştrii şi că acela nu este un simplu film. Din păcate, nu am reuşit să îl fac să înţeleagă. El stă foarte mult timp singur acasă, are o situaţie familială mai deosebită. Tot ce face este să se uite în neştire la acest desen animat (Ben 10 n.r.) cu extratereştrii. Are  nişte reacţii absolut ciudate, în sensul că se repede la un copil şi îl ia la bătaie cu mâinile, pumnii, picioarele, cu tot ce nimereşte, numai pentru faptul că în capul lui este că acel copil este de pe o anumită planetă”, spune psihologul.

Robert Popescu, tatăl unui copil în vârstă de 10 ani, mărturiseşte că băieţelul lui s-a uitat la un moment dat la Ben 10, dar a renunţat, pentru că s-a speriat de câteva ori „din cauza monştrilor”. „Noi suntem atenţi cu el, încercăm să nu îi impunem nimic, dar în acelaşi timp nici să nu derapeze. Când l-am văzut speriat din cauza desenelor, i-am explicat că nu sunt tocmai ok şi apoi a fost alegerea lui să nu se mai uite la ele”.

Dublajul strică filmele

Criticul de film Irina Margareta Nistor este dezamăgită că cea mai mare parte a filmelor de desen animat care sunt difuzate la televizor sunt dublate.

„Alţii se supără teribil că fac remarca asta că regret teribil că sunt dublate, dar eu aş prefera să se producă filme în România de desen animat şi apoi să facă vocile normal, atunci am intra şi noi într-o chestie firească. Pe când aşa, dublajul ăsta, care este impus de casa Disney, este în dezavantajul clar al tuturor. Este un anumit tip de voce care este foarte greu de reprodus. De asemenea, copiii învăţau mult mai uşor limbi străine. Multă vreme asta a fost şi cu Cartoon Network, acum am înţeles că s-a mai revenit, nu mai sunt toate dublate”, afirmă ea.

La rândul ei, Roxana Muşat (29 de ani), profesoară de limba engleză la Şcoala Generală nr. 59 din Capitală, atrage şi ea atenţia asupra efectelor negative ale dublajului.

„Ca profesor de limba engleză susţin că animaţiile păstrate în limba lor originală au mai multe beneficii decât  cele dublate în limba română. Pe de-o parte, copilul are posibilitatea de a asculta cuvinte integrate în structuri şi contexte de comunicare pe care apoi le reproduce şi le îmbunătăţesc instinctiv. Apoi, urmărind subtitrarea, îşi exersează deprinderea de a citi şi concentrarea atât pe desen cât şi pe text”.

Roxana îşi aminteşte de copilăria ei cu drag, când era fascinată de „Lidia în jurul lumii”, „Sandy Belle”, „Perrine” sau „Heidi, fata munţilor” pentru că „aveau o poveste, aventuri, copii care se împrieteneau, animale drăgălaşe, zâmbete şi lacrimi”. „Te învăţau să comunici, să te joci, să spui adevărul. Învăţam cu drag cântecele în franceză, engleză sau germană şi apoi le fredonam cu entuziasm la şcoală, în pauze”.

Ce spun copiii despre desenele de la televizor

Cătălina Ştefan (13 ani) este în clasa a VII-a şi face parte din trupa de teatru "Bubbles", coordonată de Roxana Muşat. Deşi mulţi tineri de vârsta ei au renunţat la desene, ea nu ratează niciun episod din fetiţele PowerPuff, "Spioanele" sau "Viaţa lui Louie".

„Îmi plac mult desenele astea, dar aş vrea să fie numai în limba engleză pentru că m-ar ajuta să o învăţ mai uşor şi să îmi perfecţionez şi dicţia. Nu îmi plac desenele violente, dar sunt mulţi care se inspiră din ele. Un exemplu este verişorul meu, care se inspiră mult din ele şi din cauza asta se bate mereu cu sora mea. Majoritatea puştilor se uită şi îl imită pe Ben 10”. 

Întrebată ce desene nu îi plac, eleva recunoaşte că „Yin Yang”, „Ben 10” sau „Titanii” se numără printre animaţiile care abuzează de violenţă.

„Am o surioară care este în clasa I şi se uită la fetiţele PowerPuff, 'Kid versus Kat', 'Spioanele' şi 'Orăşelul leneş'. La un moment dat s-a uitat cu verişorul meu la un serial cu dragoni, nu ştiu exact cum se numea, şi s-a speriat foarte rău”.

Despre băieţi, Cătălina spune că ei sunt cu fotbalul şi îi înţelege când se uită la Spiderman, dar nu şi la celelate „nebunii”. „Majoritatea regizorilor se bazează foarte mult pe desene violente pentru că ştiu că băieţii se uită foarte mult, dar nu s-au gândit niciodată cât de mult rău poate provoca un desen ca acela”, mai spune eleva de 13 ani.

Irina Margareta Nistor: Îmi este dor de vechile desene. Eu mi-am petrecut Crăciunul cu "Albă ca Zăpada" şi cu "Parisul Vesel", care este preferatul meu.