Tinerii se „spovedesc“ la psihoterapeuţi

Din ce în ce mai mulţi români cu vârste până în 35 de ani merg săptămânal la şedinţe de terapie ca să-şi rezolve problemele emoţionale. Plătesc pentru asta cel puţin 200 de lei lunar. Spre deosebire de părinţii lor, care-şi disecau problemele în familie sau la duhovnic, generaţia crescută în primii ani de democraţie recurge la întâlniri cu „străini“ gata să-i asculte.

„E destul de greu să accepţi că nu te mai poţi descurca singur şi că ai nevoie de ajutor. E ca un fel de înfrângere, eu aşa am perceput-o. Am ajuns la terapie fiindcă nu ştiam ce să fac cu problemele mele, chiar dacă le identificam şi le găseam rădăcinile prin copilărie", spune Raluca Dumitra, o tânără de 24 de ani, care merge la şedinţe de psihoterapie săptămânal.

Citiţi şi:

Învaţă să-ţi cultivi intuiţia!
Personalitatea „dictează" predispoziţia către anumite boli

„Nu am avut traume mari, am avut o copilărie mai mult decât fericită dacă e să mă raportez la standarde. Dar nu puteam să mă exprim. Chestia asta, aveam să constat la câteva luni distanţă, se datora faptului că îmi blocasem partea emoţională, eram «numai raţiune». Sentimentele mele blocate se manifestau în atacuri de panică, în frustrări, în victimizări", povesteşte tânăra, la un an şi două luni de la prima şedinţă în cabinetul terapeutei sale.

Un început greoi

O bătea gândul să meargă la terapie de prin liceu, deşi nu ştia ce presupune asta. Apoi, în timpul facultăţii, a aflat că o prietenă foarte bună făcea deja terapie. De la decizia de a urma un astfel de „tratament" până la prima şedinţă a trecut jumătate de an, timp în care Raluca şi-a găsit tot felul de scuze, doar ca să amâne telefonul şi, odată cu acesta, programarea. „Prima şedinţă e dubioasă. Practic nu ştii ce să zici, terapeutul nu prea «cooperează», eşti panicat. Şi el tot insistă să afle de ce vrei să faci terapie, că el nu «crede» că ai nevoie. Poţi să fii tentat să spui «Omul ăsta zice că n-am nevoie.

Înseamnă că sunt OK». El încearcă, de fapt, să te facă să-ţi dai seama dacă chiar vrei s-o faci", spune Raluca. Tânăra povesteşte că primele şedinţe au decurs greoi, pentru că apăreau momente de tăcere din cauza faptului că nu ştia ce să spună. A aflat apoi că terapeutul nu are voie să dea sfaturi, deşi, cel care vine la cabinet poate avea senzaţia că  problemele sale vor fi rezolvate pe loc. „În 45 de minute, poţi să plângi, să râzi, să tremuri, să ţi se blocheze creierul. E greu să fii complet sincer cu un «străin»", explică Raluca.

2.000 de psihoterapeuţi pentru toată România

„Când începi o terapie, trebuie practic să te «dezbraci» în faţa terapeutului. De fapt, te dezbraci în faţa ta. Şi atunci vezi chestii care nu-ţi convin; te vezi aşa cum eşti", conchide tânăra. Pentru ea, terapeuta, cu care se întâlneşte în fiecare miercuri, de la 19.00, îi e şi mamă, şi cea mai bună prietenă, şi profesor. Din februarie 2010 până acum, spune tânăra, s-au schimbat multe în viaţa ei. Cel mai important: s-a descoperit pe ea, a început să se accepte aşa cum e şi a învăţat să se uite cu mai multă atenţie în jur. 

Raluca Dumitra e unul dintre „clienţii" cabinetelor de psihoterapie din România, din ce în ce mai ­mulţi în ultima vreme. Nu există o statistică oficială a celor care recurg la psihoterapie pentru a-şi rezolva problemele emoţionale. Nu se poate vorbi de un fenomen la nivel naţional, în condiţiile în care România nu are „o piaţă matură" a psihoterapiei, n condiţiile în care că vorbim doar de circa 2.000 de specialişti acreditaţi, la o populaţie de peste 21 de milioane de locuitori, după cum spune psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu.

O nouă modă

„Majoritatea specialiştilor în psihoterapie sunt concentraţi în marile oraşe, unde, într-adevăr, se observă creşterea consumului acestui tip de servicii", arată Ciumăgeanu. Cum se explică această tendinţă? „Pe de o parte, vorbim de un trend. Intrăm şi noi în rând cu lumea bună, care spune că e bine ca, din când în când, să-ţi repari şi resursele psihologice. Sunt mulţi tineri pentru care mersul la terapie e ca mersul la sală, la masaj sau la cursuri de tangou. Dă bine", spune Ciumăgeanu.

„Pe de altă parte, când cineva are o problemă clinică - diagnostic de tipul tulburare de panică, anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă, depresie -, de multe ori preferă alternativa psihoterapiei celei care presupune mersul la psihiatru. Adică psihiatrul îi recomandă un psihoterapeut", completează specialistul. De multe ori, pentru rezultate mai bune, tratamentul medicamentos merge în paralel cu şedinţele de psihoterapie.

Pacienţi şcoliţi şi cu resurse financiare

Românii care apelează la serviciile unui psihoterapeut, fie că reprezintă sau nu un caz clinic, au vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, dar asta nu înseamnă că nu există şi pacienţi de 20 sau de 50 de ani, spun specialiştii. Majoritatea sunt absolvenţi de studii universitare sau sunt încă în cursul studiilor, mare parte dintre ei cunosc cel puţin o limbă străină şi au acces foarte uşor la produse culturale din vest. „Nu putem spune dacă sunt mai mulţi bărbaţi sau mai multe femei, posibil ca proporţiile să fie egale. Cu toţii însă sunt deschişi la ideea de terapie şi sunt convinşi că ajutorul de tip verbal li se potriveşte cel mai bine", adaugă Mugur Ciumăgeanu.

Specialiştii în comportament uman schiţează „portretul-robot" al beneficiarilor de psihoterapie: este vorba despre oameni care-şi permit să aloce, lunar, o sumă de cel puţin 240 de lei acestui serviciu. O şedinţă nu e mai ieftină de 60 de lei şi poate ajunge, lejer, la 180. Iar psihoterapia nu e ca o cură de slăbire de scurtă durată. Ea se întinde de la câteva luni la câţiva ani. În medie, durează trei ani. Dar sunt şi cazuri în care pacientul vine la cabinet şase ani sau mai mult.

"Banii pe care îi dai la sfârşitul terapiei sunt banii cheltuiţi cel mai bine. Pentru că sunt banii investiţi în tine. Şi simţi asta. Şi te bucuri.''
Raluca Dumitra pacient

"Există un număr mare de oameni care se tem sau care pur şi simplu nu conştientizează că au o problemă psihologică. Şi mai există oameni care nici nu-şi pun problema să apeleze la un astfel de serviciu, pentru că e scump.''
Mugur Ciumăgeanu psihoterapeut

La cabinet nu se dau sfaturi, ci ni se „traduce" viaţa

Pentru mulţi, psihoterapia pare, mai degrabă, un demers inutil. De ce să plăteşti un „ajutor" pe care ţi-l poate da familia sau un prieten? O bună parte dintre cei cu probleme au de la cine să primească sfaturi. Până la urmă, cred mulţi români, poţi citi o carte de specialitate ca să te vindeci de depresie. Incorect, spun specialiştii. „Noi nu dăm sfaturi; un sfat în plus e ultimul lucru de care are nevoie un om cu probleme emoţionale", consideră psihoterapeutul Alina Rîncu Iliescu.

„Oamenii nu mişcă un deget fără un motiv în plan psihologic; când aleg o meserie, o casă, o ţară pentru concediu, de fiecare dată au un motiv. La terapie, specialistul traduce în plan psihic tot ce face pacientul în realitate. Sfatul cel mai bun şi-l dă pacientul singur, el ştie cel mai bine care e soluţia problemei care îl macină", conchide psihoterapeutul.

Discuţiile despre terapie, divergenţe între generaţii

Nu înţeleg de ce sunt nemulţumiţi, de ce-şi pun piedici singuri, de ce s-a terminat relaţia în care erau implicaţi, de ce sunt trişti. Acestea sunt, în general, problemele cu care se duc tinerii români la cabinet, indiferent de sex, spune Alina Rîncu Iliescu. „La acestea se adaugă, din partea domnilor, dorinţa de a le înţelege mai bine pe femei. Sau, invers, dorinţa doamnelor de a-i înţelege mai bine pe bărbaţi. Am observat, de-a lungul şedinţelor de terapie, că majoritatea vin pentru că vor să înveţe să-şi dea voie să trăiască. Parcă nu trăiesc pentru ei, ci pentru job, pentru bani, pentru a le fi pe plac celor din jur; nu pentru a fi împliniţi", explică aceasta.

Şi mai sunt, între pacienţii acestor cabinete, spune specialistul, români care n-au primit atât de multă dragoste pe cât şi-ar fi dorit, care au carenţe afective şi care simt nevoia să înţeleagă ce s-a întâmplat în copilărie şi cum să facă să le fie bine emoţional. După ce termină terapia, oamenii ­înţeleg ce s-a întâmplat în istoria lor, care sunt conflictele, cum pot fi rezolvate, de ce suferă în prezent şi, cel mai important, cum fac să fie fericiţi. 

Scări de valori greu de împăcat

Până la urmă, problemele pe care le au tinerii de astăzi le aveau şi părinţii lor, spun specialiştii. Părinţi care înţeleg destul de greu de ce copiii lor plătesc lecţii despre „fericire". Mama Ralucăi Dumitra, de pildă, nu pricepe nici în ruptul capului cum de fiica ei poate discuta chestiuni personale, foarte intime, cu o străină, mai degrabă decât o face cu ea.

În perioada comunismului, românii nu puteau beneficia de astfel de terapii pentru că, în urmă cu 30 de ani, nu existau. Altfel, cu siguranţă ar fi mers la astfel de cabinete, arată specialiştii. „E o problemă care ţine de tezaurul cultural. Aşa cum un tânăr se uită la bunicuţa care îi dă bani preotului şi se întreabă de ce face asta, tot la fel bunicuţa nu crede în psihoterapie", explică Mugur Ciumăgeanu.

„Divergenţele de valori sunt destul de greu conciliabile. Cele două tabere trebuie să fie de acord că există diferite modalităţi de rezolvare a problemelor. E greu să le spui părinţilor, mulţi dintre ei adepţi ai spălatului rufelor în familie sau la duhovnic, că există şi altfel de spovedanie", conchide psihoterapeutul. Dacă serviciile de psihoterapie ar fi gratuite, numărul celor care le-ar accepta şi ar beneficia de pe urma lor ar fi mult mai mare, spun medicii din sistem.

„Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu decontează şedinţele de psihoterapie realizate de către psihologi, ceea ce încalcă Rezoluţia Parlamentului European privind sănătatea mintală şi pune în pericol sănătatea mintală a populaţiei", declara de curând purtătorul de cuvânt al Colegiului Psihologilor, Iulian-Laurenţiu Ştefan, citat de Mediafax. 

3 ani este durata medie pe care se pot întinde şedinţele de psihoterapie în cazul unei persoane.