Femeile petrec opt ani la cumpărături

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Cea mai mare parte a timpului destinat shoppingului este folosită pentru alegerea hainelor personale. Anual, femeile ies de 301 ori la cumpărături, o treime dintre aceste „partide de shopping“ fiind dedicate produselor destinate să le îmbunătăţească propria imagine.

Nu e uşor deloc să fii la curent cu ultimele trenduri şi să-ţi menţii garderoba la modă. Pentru orice femeie, asta înseamnă timp şi multă alergătură! O femeie obişnuită din Marea Britanie petrece, în medie, mai bine de opt ani din viaţă la cumpărături, arată un sondaj realizat de compania OnePoll.com, citat de cotidianul britanic „The Daily Mail".

Shopping ieftin la magazinul finanţelor

Femeile educate beau mai mult

Cercetarea de piaţă mai arată că femeile ies anual la cumpărături de nu mai puţin de 301 ori, o treime dintre aceste „partide de shopping" fiind dedicate produselor destinate să le îmbunătăţească propria imagine.

În fiecare an, femeile petrec, în medie, 100 de ore şi 48 de minute pentru a cumpăra articole de îmbrăcăminte şi pentru înfrumuseţare. Ele ies să-şi cumpere haine de 30 de ori într-un an, de 15 ori să-şi aleagă pantofi noi, de 18 ori intră în magazine pentru a-şi cumpăra accesorii - poşete, eşarfe şi bijuterii -, şi de 27 de ori pentru produse de îngrijire.

Foarte atente la pantofi

Realizat pe 2.000 de respondente, sondajul arată că femeile merg doar să-şi clătească ochii prin vitrine de 51 de ori într-un an. „Majoritatea bărbaţilor cred că femeile ies la cumpărături doar când au nevoie de haine şi de accesorii pentru ele însele. Dar, de fapt, ele fac adesea cumpărături pentru toată familia, ceea ce presupune un efort substanţial", a declarat unul dintre oficialii companiei de cercetări de piaţă.

Sondajul include şi felul în care se cumpără produsele de bază într-o gospodărie: anual, femeile fac 84 de vizite la supermarket, de cel puţin o oră fiecare, pentru a cumpăra produse pentru casă şi familie. Cumpărăturile acestea „lumeşti" se fac mult mai în viteză, mai arată sondajul: dacă pentru alegerea deodorantelor sau a gelurilor de duş, femeile petrec în faţa rafturilor 17 ore şi 33 de minute în fiecare an, pentru a-şi alege pantofii au nevoie de 40 de ore şi jumătate.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite