De ce ai parte dacă nu ai carte
0
Munca necalificată în agricultură, în construcţii sau în servicii de curăţenie este oferta disponibilă pe piaţă pentru persoanele fără studii. Problemele financiare şi puterea exemplului din familie sau comunitate sunt factorii care au un impact decisiv asupra şanselor la educaţie ale copiilor din România.
În familia lui Florin Ghiorghiţă, un sibian de 16 ani, doar 4 din 11 fraţi ştiu să scrie şi să citească. Florin nu se numără printre ei. Cu greu îşi aminteşte data naşterii, dar n-a uitat motivul care l-a obligat să renunţe la şcoală după niciun an.
„În anul 1994, în iulie m-am născut. Am fost numai câteva zile la şcoală, în clasa întâi, dar nu aveam nici cu ce mă îmbrăca, nici caiete, aşa că nu m-am mai dus", îşi aminteşte el.
Florin este unul dintre cei peste 430.000 de români analfabeţi, cifră estimată pentru anul 2008 de UNESCO, singurul organism care realizează o statistică a analfabetismului la nivel mondial.
Citiţi şi:
Universităţile, codaşe la calitate
Ioan Dăncilă: „Învăţământul este o mega afacere pentru edituri şi autori“
Hibele din Legea Educaţiei
Deşi numărul total al analfabeţilor a scăzut în România din 1992 până în prezent, s-a triplat cifra tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani care nu ştiu carte. O evoluţie similară a avut-o şi rata abandonului şcolar, între 2000 şi 2007. Cauzele nu ţin numai de problemele financiare, ci şi de modelul oferit de familie.
Băiatul de 16 ani locuieşte cu părinţii şi cu alţi zece fraţi şi surori într-o casă cu două camere, în localitatea sibiană Mag. Lucrează ca zilier, la fel ca fraţii lui. „Fiecare face ce poate. Eu mai cerşesc, mai adun fier vechi şi facem măturoaie cu părinţii, pe care le vindem la târg", povesteşte Florin.
Îmbracă haine primite de pomană şi visează ca într-o zi să aibă suficienţi bani să-şi poată cumpăra unele ale lui, curate. „Poate voi merge şi la şcoală cândva. Vreau să lucrez şi eu, dar aşa, fără carte, nu mă ia nimeni."
Puţine locuri de muncă
Oferta locurilor de muncă pentru românii fără studii este limitată, în principal, la domeniile construcţii şi agricultură, explică Eliza Nechifor, coordonator de marketing şi comunicare la compania de resurse umane Manpower. „Urmează serviciile - în spălătorii auto, la faţade de clădiri - majoritar pentru bărbaţi, şi cel de asigurarea curăţeniei în spaţiile publice, majoritar pentru femei", adaugă specialistul în resurse umane.
Nici Sandu Diamant nu ştie să scrie, dar, la cei 34 de ani ai săi, este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public (ADP) Galaţi. „Aş fi vrut să fac şcoală, dar nu s-a putut. Tatăl meu a murit când aveam patru ani, iar mama nu a avut bani să mă dea la şcoală", explică bărbatul.
Născut în localitatea Frumuşiţa, Sandu Diamant s-a angajat la Galaţi în urmă cu 18 ani, iar acum este unul din cei patru drujbari de la ADP. Spune însă că salariul de 780 de lei pe lună îl obligă să trăiască într-o cameră cu chirie, împreună cu familia. Ar vrea să se întoarcă la şcoală, dar nu mai poate acum, pentru că are responsabilităţi.
Visuri spulberate
Cătălin Chiriţă şi-a pierdut părinţii când avea 7 ani şi a rămas pe drumuri. La 30 de ani, cu greu poate să citească trei cuvinte, pe silabe, cu pauze lungi. Locuieşte, de 13 ani, într-un subsol de bloc pe care i l-au mobilat vecinii cu un dulap, un pat şi un scaun. Drept mulţumire, bărbatul îi ajută la curăţenie şi la cumpărături.
„În copilărie îmi doream să ajung fotbalist, că nu-ţi trebuie prea multă carte. Îmi place tare mult de Gică Petrescu şi sunt fan al echipei Steaua", spune el.
Au contribuit Gabriela Vişan, Vali Trufaşu şi Codruţa Horja
Statistici naţionale vechi de opt ani
Datele despre analfabetism deţinute de Institutul Naţional de Statistică sunt de la ultimul recensământ, din anul 2002. Rata analfabetismului în rândul persoanelor de 10 ani şi peste era de 2,6%, adică 505.304 de locuitori, cu diferenţe importante pe etnii: 2,1% la români, 25,6% la rromi.
Rata analfabetismului, în scădere la nivel naţional
În lipsa unor date naţionale, Angela Sima, director de relaţii publice al fundaţiei Dezvoltarea Popoarelor, spune că nu poate explica tendinţele evidenţiate de datele UNESCO decât prin experienţa „de teren" a organizaţiei pe care o reprezintă.
Creşterea semnificativă a numărului tinerilor analfabeţi din România din 1992 până în 2008 ar putea fi legată de categoria copiilor instituţionalizaţi în anii '90. „În acea perioadă erau circa 100.000 de copii instituţionalizaţi, a căror încadrare în sistemul educaţional era mai mult sau mai puţin formală şi care, odată ajunşi tineri, în condiţiile unor factori favorizanţi, au renunţat sau renunţă cu uşurinţă la şcoală", spune Sima.
Aceeaşi reţinere pentru interpretarea datelor UNESCO vine şi de la organizaţia Salvaţi Copiii, cu atât mai mult cu cât cifrele pentru 2008 sunt previziuni ale Biroului de statistică al UNESCO, nu se bazează pe date înregistrate.
„Parţial, evoluţia ratei analfabetismului se poate reflecta în evoluţia participarii brute (fără a ţine cont de vârstă) la învăţământul primar ", spune Roxana Paraschiv, reprezentant Salvaţi Copiii România. Această participare a crescut continuu în ultimii ani, au apărut şi programe de tipul „A doua şansă", destinate celor care au depăşit vârsta de şcolarizare (în 2008, 10.000 de persoane au participat la acest program în toată ţara).
Pe de altă parte, precizează reprezentantul Salvaţi Copiii, numărul elevilor care au vârsta corespunzătoare studiilor pe care le fac a scăzut în ultimii zece ani, ceea ce ar putea avea legătură cu rata în creştere a analfabetismului în rândul tinerilor.
Analfabeţii funcţionali
Un raport realizat de Comisia Europeană în 2008 arată că 53% din elevii români nu reuşesc să înţeleagă un text pe care îl citesc şi intră în categoria „analfabeţi funcţionali". România este pe ultimul loc între ţările europene din acest punct de vedere. La polul opus se află Finlanda, cu o rată de 4,8%.
Cauzele abandonului şcolar
Rata abandonului şcolar a crescut, în perioada 2000-2007, de aproape trei ori în învăţământul primar şi gimnazial (de la 0,6% la 1,7%), potrivit raportului asupra stării sistemului naţional de învăţământ.
Cauzele fenomenului ţin în principal de familia elevului, de comunitatea din care face parte şi de şcoală în sine, se arată într-un raport al fundaţiei Centrul Educaţia 2000+ care a studiat cauzele abandonului în 19 şcoli din oraşe mici sau de la periferia unor oraşe mari, în perioada septembrie-octombrie 2009.
Puterea exemplului
Familiile numeroase, cu dificultăţi materiale, nu le pot asigura întotdeauna îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor, au uneori nevoie de ajutor la câmp, în gospodărie sau pentru îngrijirea copiilor mai mici. Apoi intervine şi modelul educaţional oferit copiilor de părinţi, dar mai ales de fraţi, se arată în raportul coordonat de sociologul Bogdan Voicu.
„Elevii care ajung să renunţe la educaţie provin, cel mai adesea, din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase." Există însă şi excepţii, elevi care vor să-şi completeze educaţia tocmai pentru a nu ajunge ca părinţii sau fraţii, zilieri.
O influenţă negativă puternică o are şi implicarea în găşti de cartier, reţele de cerşetorie, la fel şi intrarea prematură pe piaţa muncii. Şi etnia joacă rol important - rromii abandonează frecvent studiile şi au cea mai ridicată rată de analfabetism din România.
Pentru elevi contează foarte mult şi cât de bine se simt la şcoală, ce relaţie au cu profesorii şi colegii, ceea ce înseamnă că instituţiile de învăţământ au un rol semnificativ în prevenirea abandonului şi s-ar putea implica în această problemă mai mult decât o fac, se mai arată în raportul fundaţiei.
Datele Ministerul Educaţiei aduc în discuţie însă şi numărul mare al copiilor retraşi de la şcoală din cauza plecării părinţilor la muncă în străinătate, care şi-au continuat însă studiile, dar apar înregistraţi la abandon.
Posibile soluţii
Printre recomandările făcute de fundaţia Centrul Educaţia 2000+ pentru prevenirea abandonului şcolar se numără modificarea programelor de tip „A doua şansă“ pentru a putea include şi adolescenţii, cu vârste între 12 şi 16 ani, nu doar adulţii.
„O astfel de măsură ar permite recuperarea foştilor elevi aflaţi la o vârstă la care le este greu să se integreze în grupe de cursaţi dominate de elevi de peste 20 de ani“, precizează raportul. O altă propunere, care vizează direct şcolile, se referă la modalităţi prin care pot deveni mai atractive pentru elevii din comunităţile cu risc ridicat de abandon, cum ar fi organizarea de competiţii şi de activităţi pentru petrecerea timpului liber.
De asemenea, autorii raportului subliniază şi necesitatea implicării mai mari a cadrelor didactice în combaterea abandonului, ceea ce presupune o abordare puţin diferită încă din timpul formării viitorilor educatori.
Un ajutor poate veni şi din partea administraţiilor locale şi de la organizaţiile neguvernamentale de profil care i-ar putea implica pe elevi în programele pe care le desfăşoară, în special cele în beneficiul persoanelor în vârstă sau familiilor aflate în dificultate.
Se încarcă comentariile...
