Cum câştigi puterea la serviciu

Cea mai onorabilă sursă de putere la locul de muncă este să te pricepi foarte la bine la ceea ce faci. Puterea dă dependenţă, poate fi dificil de obţinut şi foarte uşor de pierdut. Dar ne-o dorim cu toţii, într-un fel sau altul, pentru că ne face să ne simţim mai bine în propria piele.

Nevoia de putere apare cel mai evident la locul de muncă, pentru că acolo tindem să ne petrecem tot mai mult timp şi să ducem şi cele mai multe bătălii pentru „supravieţuire". Este concluzia la care a ajuns autoarea americană Karen Burns, care a schimbat 59 de joburi în peste 40 de ani de muncă.

„Stăm toată ziua la serviciu, muncind pentru tot felul de oameni. Unii dintre ei sunt, în cel mai bun caz, dificili, iar în cel mai rău caz, folosesc greşit puterea pe care o deţin, sau cred că o deţin", declară Karen Burns pentru „Adevărul". „A şti care îţi este propria sursă de putere reprezintă o modalitate de a echilibra balanţa, de a te confrunta cu aceşti oameni problematici zi de zi, dar şi ceva care te face să te simţi mai bine în propria piele."

La muncă din copilărie

Karen Burns lucrează de când avea 10 ani. Până la vârsta de 58 de ani a adunat în CV un număr impresionant de joburi: 59 de locuri de muncă, în 22 de oraşe din patru ţări - SUA, Irlanda, Franţa şi fosta Cehoslovacie. A dedicat fiecăruia câte un capitol din cartea sa de sfaturi în carieră „The Amazing Adventures of Working Girl", publicată anul trecut.

Primul ei job a fost să distribuie ziarele în cutiile poştale ale abonaţilor. Apoi a lucrat ca spălător de vase, bonă, a vândut burgeri, ţigări şi gogoşi, a fost contabilă, casieră, secretară, hostess, chelneriţă, profesoară de limba engleză. A avut şi 11 joburi „corporate", dar şi alte 26 de ocupaţii „freelance" - dactilografă, jurnalistă, scriitoare, corectoare şi artistă.

Citeşte şi:

Sexul la serviciu, nevoie sau viciu?

Apelativele pe care femeile le urăsc la serviciu

„Alfabetul“ mamelor care vor carieră

Cel mai aproape de România a ajuns în 1987, când a participat la un program de voluntariat în cadrul căruia a fost trimisă în fosta Cehoslovacie. „Eram aventuroasă pe vremea aceea", povesteşte Burns. „Mi-au oferit mai multe domenii din care aş fi putut selecta; am ales «construcţii», crezând că va fi vorba despre ceva relativ uşor, cum ar fi zugrăvitul pereţilor. ­M-am gândit că totuşi eram voluntari. Dar s-a dovedit că trebuia, de fapt, să sap şanţuri - o muncă mult mai dificilă ­decât mi-aş fi putut imagina. A fost foarte distractiv, totuşi, şi am învăţat mult."

Karen Burns a fost nevoită să înceapă să muncească de tânără, a lucrat în mai multe locuri în acelaşi timp,s-a mutat des şi multe dintre joburile ei au fost contracte pe termen scurt. Dar mai există un motiv pentru care şi-a schimbat atât de des serviciul, spune autoarea în prezentarea cărţii: „Detest rutina şi repetiţia. Odată ce mă «specializam» pe post de casieră sau chelneriţă, de exemplu, mă plictiseam şi căutam altceva. Mă număr printre oamenii care au mereu nevoie de provocări."

Plătită să fie americancă

Cel mai mult i-a plăcut să lucreze la Paris, pentru o companie franceză care voia să lase impresia că are angajaţi din străinătate. Principalul ei job era să „fie americancă". Cel mai prost loc de muncă a fost într-o fabrică în care trebuia să sorteze plicuri. Lucra cu o maşină care imprima adresele, iar treaba ei era să verifice plicurile şi să le împacheteze în cutii. „Mă înnebunea", îşi aminteşte Burns.

A ajuns accidental să scrie o carte, job pe care-l poate considera al 60-lea. Făcea un curs de scriitură, iar una dintre teme a fost să descrie un obiect sau o experienţă în trei paragrafe. A ales să scrie despre joburile pe care le-a avut, neobişnuit de multe. S-a distrat atât de tare încât a scris nouă paragrafe în loc de trei. Profesoara a încurajat-o să continue, spunând că şi-ar putea transforma tema într-o carte.

Scrie din 2006

Burns a început să lucreze la „The Amazing Adventures of Working Girl" în 2006, iar un an mai târziu şi-a ­creat un blog, ­www.karenburns­workinggirl.com. Din iulie 2008, scrie săptămânal şi pe portalul de informaţii financiare U.S.News.com.

Sursele de putere pe ­care le are orice angajat la locul de muncă reprezintă tema unuia dintre cele mai recente articole ale lui Burns. Autoarea a alcătuit o listă pe baza experienţei personale, dar şi cu o documentare amplă, considerând că a avea putere „contribuie la starea de bine a angajatului, ca să nu mai vorbim despre demnitate şi respect de sine". „Indiferent ce rol ai la serviciu, ai dreptul la porţia ta de putere", spune autoarea.

La fiecare dintre locurile de muncă prin care a trecut, Burns spune că a avut o doză de putere, chiar dacă, în momentul respectiv, nu-şi dădea seama. „Rareori am avut «poziţie» la locul de muncă, contacte sau influenţă, dar mi-a stat mereu în putere să-mi fac treaba decent şi, de cele mai multe ori, ­asta am şi făcut."

Surse ale autorităţii

Karen Burns a alcătuit un clasament al modalităţilor prin care orice angajat poate obţine putere la locul de muncă.

1. Pe cine ştii. O sursă de putere este reţeaua de cunoştinţe. Cu cât te pricepi mai bine să o creezi, s-o întreţii şi s-o dezvolţi, cu atât ai mai mult de câştigat. Tu eşti cel care ştie pe cine să prezinte şi cui să prezinte, dar eşti şi o resursă - cei care au nevoie de sfaturi sau de ajutor apelează întâi la tine.

2. Ce ştii. O reţetă garantată pentru a-i câştiga de partea ta pe colegi sau angajaţi este să te dovedeşti expert în ceva: cel care ştie cum funcţionează lucrurile şi cum să rezolve problemele este o persoană foarte puternică. La fel şi una care, prin perseverenţă, respectul cu care-i tratează pe cei din jur, responsabilitatea de care dă dovadă, câştigă admiraţia colegilor care ajung să-l considere un model.

3. Dragoste. Dacă oamenii din jur vor să-ţi fie în preajmă şi să te ajute în ceea ce faci doar pentru că te plac, atunci deţii una dintre cele mai puternice surse de autoritate: „puterea referenţială", denumită astfel de sociologii americani John French şi Bertram Raven. Bazată pe carismă, este o sursă de putere cu care te naşti. Iar dacă o combini cu priceperea, vei ajunge departe.

4. Teamă. Dispui de această sursă de putere numai dacă te afli într-o poziţie care-ţi permite să-i pedepseşti pe alţii dacă nu-şi fac treaba. Dar, atenţie! Puterea bazată pe frica angajaţilor se poate întoarce rapid împotriva ta.

5. Poziţie. Cea mai evidentă sursă: ai autoritate pentru că în denumirea funcţiei tale există cuvântul „manager". Dar chiar dacă vine odată cu funcţia, acest tip de putere se poate pierde foarte uşor dacă nu dovedeşti că o meriţi: angajaţii îşi pierd respectul, iar tu îţi pierzi influenţa.

"Puterea este greu de mânuit. Începi să crezi că o deţii pentru că eşti minunat, sclipitor, uimitor. Priorităţile şi perspectivele ţi se pot distorsiona cu uşurinţă."
Karen Burns
autoare americană

Oportunism bazat pe influenţă sau autoritate din competenţă?

Puterea derivă dintr-un cumul de elemente, explică Monica Dona, de la compania de resurse umane Lugera & Makler. Printre acestea se numără „exemplul personal, implicarea, dedicarea, abilitatea de a fi ferm fără să creezi disconfort, rezultate pe termen lung alături de echipă, implicare în situaţii de criză, ce spui, cum spui, când spui, cât timp acorzi, cum încurajezi şi de ce nu încurajezi, cum te implici în acţiunile extra job."

Mihaela I. (29 de ani), ­care a coordonat mai mulţi ani afaceri ale familie în domeniul alimentar, a constatat că singura sursă de autoritate în faţa angajaţilor a fost puterea exemplului. „N-au dat niciun ban pe mine până când nu am pus mână să muncesc «cot la cot cu ei»", explică ea. Fiind fata patronului, salariaţii au privit-o cu rezerve până când le-a demonstrat că poate face lucrurile mai bine şi mai repede decât ei.

Teama, un instrument riscant

Consideră că n-a reuşit niciodată să-i controleze prin frică, pentru că petrecea prea mult timp cu ei şi, automat, devenea una de-a lor. Le reuşea însă părinţilor ei, care păstrau distanţa şi-i speriau pe angajaţi atunci când se enervau.

„Teama este un instrument foarte eficient, dar numai pentru perioade relativ scurte şi cu efecte negative ­care trebuie luate în considerare - poate, de exemplu, îndepărta oameni valoroşi pe termen lung", spune Alexandru Talmazan, managing partner la compania de resurse umane Wrightson România.

La noul loc de muncă al Mihaelei, în domeniul bancar, funcţionează însă destul de bine regula „pe cine ştii": în funcţie de recomandările pe care le ai, ţi se deschid sau nu anumite uşi, colegii sunt sau nu amabili. Dar mai important este „ce ştii", pentru că a constatat că oportunismul nu prea are trecere: nu ajungi în funcţie de conducere dacă nu eşti bun în ceea ce faci.

Este util să cunoşti persoane cu influenţă strategică pentru că „organizaţiile comerciale, mai ales cele multinaţionale, au şi relaţii «politice» în interior", explică Talmazan. Dar, „dacă ştii ceva foarte bine, chiar dacă este într-un domeniu de nişă, poziţia în companie este mult mai stabilă", persoana respectivă este considerată o referinţă şi o sursă de informaţii pentru ceilalţi.

Iar în ceea ce-i priveşte pe manageri, chiar dacă deţin puterea prin faptul că sunt într-o poziţie de conducere, îşi pot face treaba în moduri diferite: prin competenţă - trebuie să ştie ce fac şi angajaţii de sub ei, să le câştige încrederea şi respectul profesional - sau prin mijloace mai puţin benefice - prin teamă, intrigă. „Un şef care bate cu pumnul în masă este un şef slab din punctul meu de vedere", precizează Talmazan.

Secretul longevităţii

Oamenii cu adevărat puternici sunt inteligenţi şi modeşti, deci foarte rari. „Majoritatea şefilor dispar odată cu funcţia sau se prăbuşesc în perioade de criză în organizaţii", spune Alexandru Talmazan.