Cât ne costă să emigrăm

Cei care se gândesc să plece din ţară trebuie să ia în calcul atât cheltuielile efective cu emigrarea, cât şi costurile psihologice  pe care le implică decizia de a părăsi locul în care s-au născut. Preţul emigrării porneşte de la câteva mii de euro, dar întreg demersul consumă timp şi resurse emoţionale puternice.

„Decizia am luat-o când am văzut că nu-mi pot face niciun viitor în România, cu atât mai mult unul pentru copil", spune Ioana M. (33 de ani), care locuieşte împreună cu familia în Montreal, Quebec, din 2008. Femeia a plecat în Canada pe cont propriu, depunând actele la Viena şi trecând de un interviu la Ambasada Canadei în România.

Mai citiţi şi:

Statele UE blocheaza accesul est-europenilor pe piata muncii

„Mi-am făcut punctajul pe site, am văzut că mă încadrez, apoi am pregătit actele - traduceri, legalizări ­-­ pentru Viena, mi-am îmbunătăţit limba franceză, iar după ce am trecut interviul, am făcut, toată familia, analize medicale, inclusiv copilul, am depus paşapoartele, am obţinut viza şi am plecat. Totul, în decurs de un an".

Ioana şi-a căutat locul de muncă încă din ţară, ca să se convingă ce şanse are. Avantajul ei a fost că domeniul în care lucra, cel al producţiei farmaceutice, era căutat. „E necesar să ai experienţă bună în ţară ca să-ţi găseşti uşor de lucru", explică Ioana. Femeia spune că, la început, şi-a propus să rămână pentru cinci ani, dar acum nu s-ar mai întoarce. Ar face-o însă foarte târziu, la bătrâneţe. „Nu ­mi-ar plăcea să mor, totuşi, printre străini", mai spune ea.

Mai citiţi şi:

“Nici platita dublu nu as munci în România”

Multi români care s-au întors în tara revin, dezamagiti, în Spania

Cum se descurca o familie de someri români?

De la zero

„Cand am plecat nici prin gând nu mi-a trecut că o să fie atât de greu, că tot ce laşi în ţară e, de fapt, toată viaţa ta şi că o iei de la zero, fără prieteni, fără nimeni", spune Liana B. (30 de ani). Femeia a plecat când avea 21 de ani, mama sa fiind deja stabilită în Belgia de ani buni. „Nu am decis eu, ea a decis pentru mine şi a luat cea mai bună hotărâre din viaţa mea", spune Liana, care recunoaşte că la început i-a fost cel mai greu. „M‑am dus la facultate direct, fără să ştiu prea multă franceză. În primul an, am învăţat ca un papagal, aşa am trecut anul", explică ea.

După ce a câştigat o bursă cu care a plecat la New York, femeia a decis să rămână aproape de familie, în Europa. „Când stai peste ocean nu poţi să-ţi vezi familia des. Acum sunt la Londra de aproape un an şi e a treia oară când o iau de la zero", spune Liana. Ea recunoaşte cu nostalgie că oraşul în care s-a născut rămâne în sufletul său, indiferent unde stă sau ce face.

Intenţii de plecare

George V. (36 de ani) intenţionează să emigreze în Germania. Bărbatul are în România o firmă de IT şi de servicii fotografice. „Am luat decizia de a pleca văzând că avem un guvern incompetent, care în trei ani mi-a crescut foarte mult impozitarea", spune el. Dacă nu reuşeşte să plece repede, ar vrea să îşi mute firmele în Germania, pentru „condiţiile fiscale bune".

Psihologii spun că românii care pleacă, crezând că emigrarea este singura soluţie, nu cunosc preţul real pe care îl vor plăti: condiţiile de muncă şi de cazare, ritmul susţinut de muncă, lipsa relaţiilor de familie, sentimentul de înstrăinare sau carenţele emoţionale ale celor pe care-i lasă acasă.

Unde se trăieşte cel mai bine pe planetă

Compania de cercetare Mercer a evaluat calitatea vieţii în cadrul unui studiu realizat pe 420 de oraşe la nivel mondial. Nivelul de trai a fost analizat în funcţie de 39 de factori ce ţin de stabilitate politică şi socială, mediul economic, sănătate, servicii publice, tendinţe de consum etc. şapte din primele zece oraşe clasate în top sunt europene.

1 Viena (Austria) este considerat cel mai bun oraş din lume din punct de vedere al calităţii vieţii. Capitala Austriei este pe primul loc pentru amestecul firesc al elementelor ce ţin de trecut, de prezent şi de viitor.

2 Zürich (Elveţia) este considerat capitala bancară a lumii, dar şi un oraş multicultural, cu o viaţă de noapte intensă. Capitală a cantonului cu acelaşi nume, ­Zürich a fost ales ani la rând printre oraşele cu cel mai ridicat nivel de trai.

3 Geneva (Elveţia) e considerată o adevarată bijuterie. Oraşul situat la poalele Alpilor este apreciat şi pentru calitatea peisajelor, dar şi pentru arhitectura superbă.

4 Vancouver (Canada) ­este capitala multiculturală a provinciei canadiene Columbia Britanică. Oraşul se remarcă şi prin multiplele posibilităţi de recreere.

5 Auckland (Noua Zeelandă) se află la egalitate de punctaj cu oraşul canadian Vancouver. Cochet, întreţinut, relaxat şi divers, oraşul este ideal ca destinaţie turistică, dar şi pentru a locui definitiv. Cu o mare diversitate etnică, este cunoscut drept oraşul cu cea mai numeroasă populaţie polineziană din lume.

Locurile următoare în topul oraşelor unde se trăieşte cel mai bine se află ­Düsseldorf, din Germania, urmat de un alt oraş german, Frank­furt. Pe locul al şaptelea, la egalitate, este plasat un alt oraş din ţara lui Goethe - München. Capitala Elveţiei, Berna, ocupă penultimul loc din top. Ultimul în clasamentul celor zece oraşe cu cel mai ridicat standard de viaţă este oraşul australian Sydney.

Schimbi locul, schimbi norocul

„Cauza principală a alegerii emigrării este lipsa de speranţă pentru viitor în lucrurile ce ţin de necesarul vieţii de zi cu zi, şi nu dorinţa de lux sau de aventură", afirmă psihologul Elena Drăghici. În opinia sa, entuziasmul plecării este alimentat de reuşitele materiale ale celor care au plecat anterior, dar şi de o imaginaţie bogată care vede întotdeauna „pământul făgăduinţei" dincolo de graniţele ţării.

Românii se ghidează şi după principiul „schimbi locul, schimbi norocul" şi decid să plece din ţară „ca să facă ceva". Ei reuşesc să facă tocmai pentru că asta îşi propun. „Dacă ar fi rămas în ţară, nu ar fi făcut nimic pentru că gândul care îi conduce este «aici nu faci nimic». Practic, deşi condiţiile sunt aceleaşi, străinătatea este locul acela unde poţi face pentru că te obligă să gândeşti altfel, să ieşi din clişee", susţine psihoterapeutul Cătălina Hetel.

Ea crede că, inconştient, oamenii aleg să schimbe ceva în viaţa lor, iar schimbarea locului este acel „ceva" concret care îi ajută. Practic, cei care emigrează se simt obligaţi să supravieţuiască, să reuşească şi îşi orientează toate resursele către acest demers.

Ţara dorită de toţi

Majoritatea persoanelor din lume s-ar instala în Canada dacă ar avea posibilitatea, arată un sondaj realizat în 24 de ţări, de compania de cercetare Ipsos-Reid pentru Institutul Historica-Dominion din Toronto, relatează AFP. Rezultatele arată că 53% din cetăţenii ţărilor participante la studiu ar face această alegere dacă ar putea, potrivit sondajului realizat pe un eşantion format din 18.624 de adulţi din 24 de ţări, care funizează aproximativ 75% din PIB-ul mondial.

Chinezii (77%) sunt cei care ezită cel mai puţin să se instaleze în Canada, ei fiind urmaţi de mexicani, cu 71% şi de indieni, cu 68%. Chiar şi în rândul ţărilor industrializate, majoritatea italienilor (54%) şi a britanicilor (51%) ar lua această decizie. În ceea ce-i priveşte pe francezi, 44% dintre aceştia ar opta pentru stabilirea în Canada. Şi o pondere importantă din americani, 30%, ar alege să se mute definitiv în Canada. Printre cei mai puţin entuziasmaţi de ideea de a locui în această ţară se numără suedezii, cu doar 22% doritori şi japonezii - doar 29% au spus că ar opta pentru această variantă.

Marea majoritate a persoanelor intervievate (79%) caracterizează canadienii ca fiind toleranţi faţă de persoanele cu origini rasiale şi culturale diferite. În plus, ţara se bucură de unul dintre cele mai bune standarde calitative de viaţă. Totodată, 72% din respondenţi cred despre Canada că este o destinaţie primitoare pentru imigranţi, iar 86% afirmă că cetăţenii canadieni sunt iubitori de oameni.

Australia

- Accesul la viză este mai facil pentru cei care au o specializare, care se regăseşte pe lista meseriilor căutate în Australia.

- Aplicantul trebuie să obţină un punctaj care să îl facă eligibil. Importante sunt studiile su­­­­­­­­perioare, cunoştinţele de limbă engleză (IELTS), spe­­­­­cializarea în meserie şi ve­­­­­­­chimea de minimum doi ani. Pentru viza de muncă, vârsta maximă e de 45 de ani.

- După întrunirea punctajului, urmează examenele medicale şi cazierul. Procedura durează între şapte şi zece luni, pentru imigrarea personalului calificat.

- Costurile totale ale procedurii de emigrare ajung la 5.000 de euro, la care se adaugă banii necesari pentru avion şi şedere, care înseamnă alte câteva mii de euro Sursa: immi.gov.au/immigration

Canada

- Primul pas al procesului de emigrare constă în completarea unui chestionar online. Contează vârsta, studiile, experienţa profesională, domeniul de lucru, statutul civil şi nivelul de cunoaştere a limbii.

- Sunt selecţionaţi atât candidaţi singuri, cât şi cei care au familie. Starea civilă nu este un motiv de respingere a unei candidaturi.

- În urma punctajului, se pot depune actele la Viena.

- Nu se poate emigra în Canada în lipsa a minimum un an de vechime în muncă sau în absenţa unor cunoştinţe minime de limbă engleză sau franceză.

- După întrunirea condiţiilor, aplicantul este chemat la interviu. Prelucrarea actelor durează circa un an, iar costurile depăşesc 4.000 de euro.
SURSA: montreal.ro; emigrarecanada.ro

Statele Unite

- Se poate pleca printr-un contract de muncă din partea unei companii americane (în baza căruia se obţine viză permanentă de muncă). Taxa: 475 de dolari.

- Se poate pleca și gratis, în urma înscrierii la Loteria Vizelor. Anual, Guvernul SUA oferă până la 55.000 de vize permanente.

- Aplicanţii sunt selectaţi cu ajutorul unui calculator, însă procesul durează circa doi ani.

- Nu se poate emigra în lipsa unei diplome de absolvire liceu/şcoală profesională. Este necesară o experienţă de doi ani. Interviul este pasul final şi are loc la ambasadă. Acte necesare: paşaport, poze, certificat de naştere, căsătorie/divorţ, cazier, documente din ţări unde au stat mai mult de un an, certificat medical. Sursa: Consulatul SUA

Noua Zeelandă

- Procesul de emigrare începe cu aplicaţia online. La punctaj cântăreşte examenul IELTS. Cei care întrunesc un punctaj bun sunt invitaţi să-şi depună actele legalizate. Timpul de aşteptare variază până la câteva luni. Este nevoie de minimum doi ani de vechime în muncă, de absolvirea liceului sau a unei şcoli profesionale.

- Taxele ajung la circa 1.600 de euro, la care se adaugă cheltuielile cu traducerile/ legalizările, scrisorile prin poştă către Biroul de la Londra, dar şi fişele medicale.

- Se solicită dovada mijloacelor băneşti necesare întreţinerii pe durata şederii, care înseamnă circa 1.000 dolari neozeelandezi de persoană lunar (560 de euro). Sursa: Departamentul neozeelandez de Imigraţie

35,7% din românii care au emigrat în 2009 au absolvit studii superioare, iar 40% din ei au obţinut diplome după finalizarea studiilor liceale şi postliceale.

60,2% din emigranţii români, înregistraţi în statisticile anului 2009, au fost persoane căsătorite de sex feminin, urmate de bărbaţii căsătoriţi, cu 52,9% din totalul emigranţilor de sex masculin.

51,4% din totalul românilor care au plecat din ţară în 2009 au între 25 şi 39 ani. Cea de-a doua categrie importantă din punct de vedere procentual este reprezentată de românii cu vârste cuprinse între 40 şi 54 de ani (19,7%).

50,6% din persoanele care au emigrat în anul 2009 au ales ca destinaţie o ţară din Uniunea Europeană comparativ cu 53,7%,în anul 2008.

88,5% din românii care au plecat din ţară anul trecut aveau domiciliul în mediul urban.

1,19‰ este cea mai mare rată de emigrare înregistrată în anul 2009, în judeţul Sibiu. Cea mai mică rată de emigrare a fost consemnată în judeţul Giurgiu (0,08‰).

2.045 de români au ales în 2009 Canada ca destinaţie de emigrare, iar Germania a fost opţiunea a 1.938 de persoane.

10.211 de persoane au părăsit ţara definitiv în 2009, comparativ cu 8.739 de români, câţi au emigrat în 2008.

Sursa: Institutul Naţional de Statistică