Kilogramele, o povară în showbiz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheeky Girls şi Portia de Rossi au suferit de anorexie, în timp ce Claudia Pavel şi Irina Reisler au fost criticate din cauza greutăţii lor. Kilogramele în plus sunt şi mai greu de „purtat“ atunci când eşti în lumina reflectoarelor. Pentru o vedetă excesiv mediatizată, propriul corp poate reprezenta o povară.

Tulburarea de alimentaţie numită anorexie porneşte întotdeauna „din minte" şi, dacă eşti o vedetă „tocată" de revistele de scandal, ea devine un pericol sinonim cu moartea. Mărturie tristă stă modelul francez Isabelle Caro, care a murit la doar 29 de ani, în luna noiembrie a anului trecut. În ciuda aspectului de slăbănoagă „la extrem", modelul a lucrat în domeniu până la sfârşitul vieţii sale. Caro a suferit de anorexie încă de la vârsta de 13 ani şi în perioada cea mai groaznică a bolii cântărea 25 de kilograme la o înălţime de 1,65 metri. Ea a fost şi imaginea campaniei „No Anorexia" („Nu Anorexiei"), care o înfăţişa cu vertebre şi oase ale feţei accentuate. În 2006 Caro a intrat în comă, iar medicii care o tratau spuneau că nu se va mai trezi niciodată. Modelul a trăit mai mult decât se aşteptau doctorii şi povestea ei tragică este o lecţie pentru persoanele obsedate de siluetă.

Citiţi şi:

Când dramele personale duc la anorexie sau la bulimie

Fotomodelul francez care avea doar 30 de kg a murit la 28 de ani

Anorexia se manifestă de la vârste fragede

Poveşti care prezintă lecţii dure

Caro nu este singura vedetă afectată de tulburări alimentare precum anorexia şi bulimia. Actriţa Portia de Rossi a mărturisit recent, într-un interviu din emisiunea lui Oprah Winfrey, că a fost anorexică. Ea a lansat cartea numită „Unbearable Lightness: A Story of Loss and Gain" („Insuportabilă uşurătate: O poveste despre pierderi şi câştiguri"), în care descrie lupta ei cu kilogramele. „Ajunsesem să cântăresc 37 de kilograme şi eram obsedată să rămân la greutatea respectivă. Trăiam cu 300 de calorii pe zi, mă ascundeam de prieteni, nu îmi doream să se ştie de problema mea. Ajunsesem să înghit şi 20 de laxative pe zi pentru a nu lua deloc în greutate. Mi-am ascuns multă vreme şi orientarea sexuală", i-a mărturisit ea lui Oprah.

Una dintre cauzele problemei Portiei de Rossi a fost presiunea exercitată de statutul de star şi de revistele care îi criticau aspectul. O perioadă nefastă pentru ea a fost atunci când a apărut în serialul „Ally McBeal", alături de altă actriţă „suspectă" de anorexie, Calista Flockhart. De Rossi şi-a revenit după ce a conştientizat că are o problemă gravă, reuşind să ajungă la o greutate normală. Şi Catherine Zeta Jones, Angelina Jolie, Victoria Beckham, Keira Knightley sau Tori Spelling au avut probleme cu o siluetă prea fragilă. Jolie a recunoscut că a avut probleme de alimentaţie şi a mărturisit că se luptă să ajungă din nou la formele care au făcut-o celebră.

Cheeky, probleme cu anorexia

Actriţa Portia de Rossi a suferit de anorexie, iar în perioada cea mai grea a cântărit doar 37 de kilograme Foto: Reuters

image

Monica şi Gabriela Irimia (28 de ani), surorile gemene din trupa Cheeky Girls, au mărturisit pentru revista „Closer", în 2009, că au fost anorexice de la vârsta de 22 de ani. „Odată ce ai suferit de anorexie, vei rămâne un anorexic.(...) Porţi întotdeauna cu tine un sentiment de vinovăţie. Chiar şi după ce te-ai vindecat, el îţi va rămâne în minte", spunea atunci Monica Irimia. Cele două gemene s-au îmbolnăvit la puţin timp după succesul fulgerător al piesei „Touch My Bum", au ajuns la o greutate de 44 de kilograme şi mâncau doar 500 de calorii pe zi. Ele erau obsedate să arate cât mai bine, mai ales că erau urmărite de presa din Marea Britanie.

Monica declara că surorii ei i-a fost mai uşor să-şi rezolve problemele, în timp ce ea a avut ceva mai mult de muncă. „Nu vrei să ieşi din casă, pentru că te-ai putea simţi tentat să mănânci", povestea ea.  Ea a mai declarat, pentru dailymail.co.uk: „Nu le credeţi pe vedetele care spun că sunt slabe de la natură şi totuşi arată atât de slabe încât li se văd oasele".

Nu mai au „dimensiuni ideale"

La polul opus se află vedetele criticate de presă pentru că au luat foarte mult în greutate. Se întâmplă şi în Statele Unite: Mariah Carey şi Jessica Simpson sunt doar două dintre cântăreţele ale căror poze au umplut tabloidele, din cauză că nu mai aveau „dimensiunile ideale".

Şi bărbaţii stau rău pe cântar

Marlon Brando, cunoscut în tinereţe drept unul dintre cei mai frumoşi şi bine proporţionaţi actori de la Hollywood, a avut probleme grave cu greutatea în a doua parte a vieţii, devenind obez.

"Nu le credeţi pe vedetele care spun că sunt slabe de la natură şi totuşi arată atât de slabe încât li se văd oasele."
Monica Irimia cântăreaţă Cheeky Girls

"Ajunsesem să cântăresc 37 de kilograme şi eram obsedată să rămân la greutatea respectivă."
Portia de Rossi actriţă

Vedetele „noastre" cu problemele „lor"



Şi Claudia Pavel, fostă Cream, a avut probleme cu excesul ponderal. Ea a reuşit să slăbească cu ajutorul unui nutriţionist anul trecut. „Sunt foarte multe lucruri de care habar nu aveam, probleme de nutriţie, obsesia mâncării, exagerările la masă. Când ai probleme cu greutatea, ai nevoie de ajutor, clar. De unul singur e mai greu să te descurci, după ani de zile de diete", a declarat ea pentru „Adevărul". Nutriţionistul care a ajutat-o pe Claudia este acelaşi care a lucrat şi cu DJ-ul de radio Răzvan Popescu, care a slăbit enorm, dar şi cu Andreea Bănică.

Anca Badiu, fosta componentă a trupei Class, a slăbit 10 kilograme într-o lună, după ce s-a îngrăşat în urma unui tratament necesar pentru a rezolva nişte probleme de sănătate. Însă a revenit în formă cu ajutorul unei diete echilibrate şi cu ajutorul sportului. După naşterea copilului, Irina Reisler (foto), prezentatoarea emisiunii „Spune-mi ce te doare" de la TVR 1, a ajuns la 100 de kilograme. Cu un regim sănătos de nutriţie şi sport, Reisler a reuşit să slăbească şi şi-a spus povestea pe site-ul personal. Acum are 54 de kilograme.

„Se poate să te transformi, se poate să-ţi redobândeşti sănătatea, se poate să scapi de povara kilogramelor în plus! Nu pe loc, nu fără să fie greu; durează şi e nevoie de multă putere şi de multă ambiţie", a scris ea. Pe site-ul irinareisler.ro, fraza „Slăbeşte corect şi echilibrat! Şi eu am avut 100 de kilograme" este un fel de motto. „Eu nu văd nicio presiune în România. Cine vrea să slăbească slăbeşte, cine nu, nu. Este vorba de liberul-arbitru aici", a declarat Reisler pentru „Adevărul".

"Eu nu văd nicio presiune în România. Cine vrea să slăbească slăbeşte, cine nu, nu. Este vorba de liberul-arbitru aici."
Irina Reisler realizatoare TV

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite