VIDEO Generaţia de aur, la vârsta de bronz

Cei mai mari actori români se identifică în conştiinţa publicului cu câteva dintre personajele pe care le-au jucat înainte de ’90. După ei, ce urmează? Când nu îi dădea pe Tovarăşul şi Tovarăşa, televizorul păstra virtuţile de cutie magică din care, la o răsucire de buton, „ieşeau“ staruri.

În urmă cu peste 20 de ani, ei erau cu adevărat „cei mari" de pe micul ecran. Privindu-i din postura de telespectatori benigni, neatinşi de malefica dictatură a audienţei, îi vedeam frumoşi, tineri şi nemuritori. Pentru că lumea noastră cenuşie parcă nu avea nimic în comun cu a lor, păreau distanţi, reci şi inabordabili.

Jean Constantin nemuritor estem!

Ion Dichiseanu despre Jean Constantin: „Mi-l voi aminti mereu vesel"

Cel care l-a găsit mort pe Jean Constantin este Ionuţ Galani

Jean Constantin a murit cu zâmbetul pe buze

Alexandru Jula: “Nu se va mai naşte un actor ca Jean Constantin”

Aura de legendă rămânea, dar intangibilul se disipa în sala de teatru când, la finalul spectacolului, făceau reverenţe publicului şi culegeau garoafele aruncate pe scenă. Şi dacă în timpul reprezentaţiei mai aruncau o cât de mică „şopîrlă", lumea lor şi a nostră se făceau praf şi totul - cenzură, interdicţii, teamă - sărea în aer, în ropotul de aplauze. Despre mulţi dintre ei vorbim deja la trecut. Ultimul dintre cei plecaţi este Jean Constantin. Sau, în limbajul comun, Ismail, Patraulea, Limbă, Parpanghel - rolurile care l-au făcut nemuritor în conştiinţa românilor.

Roluri emblematice

Din generaţia numită „de aur" a actorilor români s-au dus, unul câte unul, Amza Pellea, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Anda Călugăreanu, Colea Răutu, Ştefan Bănică... Fiecare dintre aceştia se identifică cu personajele-cheie pe care le-au interpretat: Amza Pellea va rămâne pentru totdeauna jovialul Nea Mărin, olteanul din Băileşti pus mereu pe snoave, cel din ale cărui poveşti nu lipseau niciodată nevasta sa,Veta, şi nepotul Sucă. Ca actor de cinema, Amza Pellea şi-a găsit rolul-emblemă în „Mihai Viteazul" de Sergiu Nicolaescu.

Octavian Cotescu va fi mereu perceput prin popularul personaj Costel din „Tanţa şi Costel", după cum Ilarion Ciobanu va rămâne neînfricatul comisar Roman („Ultimul cartuş", „Cu mâinile curate") sau Traian Brad din seria westernurilor româneşti „Artista, dolarii şi ardelenii" şi „Pruncul petrolul şi ardelenii". Neuitatul Ştefan Iordache este personajul omonim din „Pentru cine bat clopotele Mitică?", după cum Gheorghe Dinică se identifică cu Nae Girimea, din acelaşi film, cu Lăscărică („Cu mâinile curate"), Paraipan („Un comisar acuză", „Revanşa") sau cinicul Pavel Puiuţ („Filantropica").

Neuitatele grimase ale lui Puiu Călinescu, adesea comparat cu Louis de Funes, (Trandafir din seria „B.D." şi detectivul din „Nea Mărin Miliardar") au contrabalans în morga cinică şi ironia lui Toma Caragiu când arunca „şopârle". Personajul „rău" Spânu din serialul „Toate pânzele sus" (întruchipat de Colea Răutu) se alătură unei întregi galerii de care toată lumea îşi aminteşte cu nostalgie: căpitanul Anton Lupan (Ion Besoiu), Ieremia (Sebastian Papaiani), Gherasim (Ilarion Ciobanu), Pierre Vaillant (Ion Dichiseanu).

Roluri cunoscute

Personajele din producţiile regizate de Nicolaescu au apărut într-o serie de filme şi în felul acesta au avut timp să se fixeze în memoria colectivă. Cele din „Toate pânzele sus" (produs în 1976, regia Mircea Mureşan) erau deja familiare publicului, serialul de televiziune fiind ecranizarea romanului lui Radu Tudoran. La fel s-a întâmplat şi cu personajele istorice interpretate de Amza Pellea.

Morgenstern şi Iureş, „produse" de export

Filmele „Drumul oaselor", „Trandafirul galben", „Misterele Bucureştilor", „Masca de argint" şi „Colierul de turcoaze", realizate între 1980 şi 1985, au adus în atenţia publicului un personaj care „vinde" şi astăzi: Mărgelatu', alias Florin Piersic. Carisma acestui actor comparat la începutul carierei cu Jean Marais a fost transferată rolulului de haiduc justiţiar, pistolar şi macho. Din vechea gardă a Generaţiei de aur, Radu Beligan străluceşte azi pe scena TNB, în „Egoistul" de Jean Anouilh, la fel ca în urmă cu cinci ani, în „Take, Ianke şi Cadâr", alături de alţi monştri sacri, Marin Moraru şi Valentin Uritescu. Rolul care l-a fixat în memoria publicului a fost la începutul carierei sale - Rică Venturiano, în ecranizarea „O noapte furtunoasă" (1943) de Jean Georgescu.

Personajul Ilie Moromete din romanul lui Marin Preda şi-a găsit întruchiparea perfectă pe ecran graţie lui Victor Rebengiuc, un actor cu o forţă inepuizabilă. Păcală, un personaj din folclorul românesc, a atras după sine popularitatea actorului care l-a interpretat: Sebastian Papaiani, alias Plutonier Căpşună din seria „B.D.". Şi simpatica profesoară Isoscel din „Liceenii" i-a garantat Tamarei Buciuceanu un loc în galeria rolurilor nemuritoare.

Veta („Nea Mărin miliardar"), personajul omonim din „Coana Chiriţa" sau Ţiganca din „Acţiunea Autobuzul" au făcut din Draga Olteanu Matei una dintre cele mai îndrăgite actriţe, Popularitatea teatrului de revistă i-au făcut pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel „cei mai iubiţi". Actorii născuţi în anii '60 sunt „capătul de linie" al generaţiei de aur. Horaţiu Mălăele este „memorabil" graţie rolurilor din teatru, unele dintre spectacole fiind difuzate şi de televiziune: „Scapino", „Sinucigaşul", „Puricele", „Mincinosul", „Revizorul".

Regretatul Adrian Pintea va rămâne pentru totdeauna în inima publicului românesc datorită rolului Iancu Jianu. Imaginea „soţului de ocazie" din „Buletin de Bucureşti" sau a celui dezamăgit din „Asfalt Tango" s-a lipit pentru totdeauna de Mircea Diaconu. Iar Marcel Iureş („Pacificatorul/The Peacemaker") şi Maia Morgenstern (mama lui Isus în „Patimile lui Hristos") sunt valorile noastre cinematografice care au mers cel mai bine la export.

Nici Hollywoodul nu mai este ce a fost

Nevoia de a glorifica trecutul vine din nevoia de vis a oamenilor, nostagia fiind un sentiment „legitim" crede criticul de film Mihai Chirilov. Acest lucru a fost mai pregnant în trecut, când „accesul la informaţie era primitiv, fără internet şi lipsit de bombardamentul mediatic destabilizator". Astfel explică Chirilov „că actorilor din aşa-numita «generaţie de aur» le-a fost mai uşor să intre în conştiinţa publicului - vorbim doar de cea mai populară dintre arte, filmul.

Noţiunea de celebritate a devenit foarte volatilă, azi eşti pe val, mâine eşti un nimeni. Star-sistemul a fost, şi aici, şi aiurea, apanajul altei epoci", spune criticul de film care precizează că nici Hollywoodul nu mai creează vedete ca în trecut. „Nu cred că în condiţiile actuale are sens să deplângem dispariţia «generaţiei de aur» şi «ne-apariţia» unei noi generaţii.

E mai relevant că există filme româneşti foarte bune şi actori - mai noi sau mai vechi - foarte buni, care joacă în ele. E mai important că există o Luminiţa Gheorghiu, fabuloasă în tot ce face, un Vlad Ivanov înspăimântător de versatil... Şi nu în ultimul rând, un Victor Rebengiuc mereu impecabil - cum este şi în proaspătul «Medalia de onoare»", declară Chirilov.

Astăzi lipseşte forţa unificatoare a televiziunii

Ce urmează după Generaţia de Aur? În cei 20 de ani postrevoluţionari nu au apărut roluri şi filme care să-i fixeze pe actorii noi în memoria colectivă. Criticul de film Irina Margareta Nistor sesizează, totuşi, o excepţie: „Când spui domnul Bebe, imediat te gândeşti la Vlad Ivanov din «4,3,2 ». Generaţiile trebuie să aibă o perioadă de timp ca să se sedimenteze.

Apoi, este evident că în aceşti ani nu s-au produs atâtea filme câte se făceau înainte de '90. Iar regizorii tineri nu fac filme «cu cineva», fac filme «de» ei. De vină este faptul că suntem rupţi de teatrul din provincie, unde sunt atâţia actori tineri foarte buni de care nu ştie nimeni. Aceasta şi pentru că nu mai există Teatru de televiziune care să-i scoată din mulţime. Este firesc deci să ne poleim cu aur «zeii», pentru că ei ne aduc aminte de ceea ce era frumos odată. Există o memorie selectivă care reţine lucrurile frumoase", precizează Irina Margareta Nistor.

Şi criticul de film Anca Grădinariu a identificat un personaj foarte popular apărut după 1990: Garcea, miliţianul din scheciurile grupului umoristic Vacanţa Mare. Unul dintre avatarurile prezentului este, în opinia acesteia, „lipsa forţei unificatoare a televiziunii, astăzi divizată în zeci de posturi. Pentru a impune un star, e nevoie de acest vehicul de masă... Lumea nu mai merge la cinema. Starurile de azi sunt pseudostaruri.

Brad Pitt sau George Clooney, chiar dacă sunt aduşi pe covorul roşu la Cannes, nu sunt vânduţi exclusiv ca actori. Publicul vrea bârfă, ştiri despre viaţa lor, nu despre filmele lor. Din cultura aceasta enclavizată fiecare îşi ia ce vrea", a punctat Grădinariu.