Dan Bittman: „Am aflat acum de unde vine puterea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Bittman a renunţat marţi la funcţia de consilier la Ministerul Finanţelor, post pe care l-a ocupat timp de aproape şase luni.

Solistul trupei Holograf  a recunoscut că s-a simţit aproape inutil şi a mărturisit pentru „Adevărul de Seară" că şi-a dat demisia neliniştit că i se va cere să dea socoteală despre „ce caut eu aici şi de ce mănânc banii statului degeaba".

„Nu-mi pare rău că am intrat în «măţăraia» asta, m-aş întoarce oricând, dar depinde pe ce funcţie. Eu sunt un tip foarte curios şi am aflat acum de unde vine puterea. Şi mai ales cine o controlează", a declarat Bittman. „Nu vreau să aud întrebări de genul ce caut eu aici şi că de ce mănânc banii statului degeaba! Aşa că mi-am dat demisia înainte să fie prea târziu", a adăugat el.

Cel mai prost plătit

În tot timpul petrecut la Ministerul Finanţelor, Bittman spune că a câştigat cel mai puţin dintre toţi cei opt consilieri ai ministrului Vlădescu. Mai exact, 2.000 de lei pe lună. Spune că nu a intrat în acest experiment pentru bani şi că şi-a donat tot salariul unor familii defavorizate, de unde şi pseudonimul de „consilier de caritate", pe care şi l-a atribuit singur.

CITEŞTE ŞI

Extreme salariale la Spitalul Judeţean Galaţi: Cel mai mare salariu sare de 147.000 de lei, iar cel mai prost plătit doctor ia numai 631 de lei

Mai neplăcut pentru el pare a fi faptul că s-a simţit aproape inutil. „Deşi cred că nu mi-am bătut gura degeaba, nu prea ai cum să reuşeşti să te impui într-un sistem subordonat politic, în care toate deciziile sunt luate, din păcate, tot politic. Iar aici nu mă refer la ministrul Vlădescu, ci mai sus de el", explică artistul.

Deşi era pus pe fapte mari în primele zile, solistul trupei Holograf recunoaşte că şi-a început munca la minister cu gândul la demisie.

„Mi-am scris demisia în prima zi de lucru la minister. N-a fost cazul până acum s-o folosesc până săptămâna aceasta, când domnul Vlădescu a scos toţi consilierii la masă şi, mai în glumă, mai în serios, s-a discutat că unii dintre noi trebuie să plece", a explicat Bittman.
 Artistul spune că pe viitor se va dedica exclusiv divertismentului şi anunţă un concert unplugged în toamnă.

"Nu-mi vine în minte o realizare a mea la minister, dar ceva-ceva sigur a rămas. Măcar în subconştientul domnului Vlădescu."

Dan Bittman
solist Holograf

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite