Ce ascund „Culoarele Puterii“?

Irina Păcurariu debutează astăzi, de la ora 21.00, pe TVR 1, cu o serie de interviuri cu personalităţi internaţionale care şi-au pus amprenta pe destinul României în ultimii 20 de ani. Fosta realizatoare a emisiunii „Judecă tu!“ încearcă să afle unde, pe culoarele puterii, se greşeste cel mai mult şi cât de tributari rămânem celor 45 de ani de comunism.

Cum ai lăsat „Judecă tu!" şi ce se întâmplă astăzi cu emisiunea moderată de Rodica Culcer din punct de vedere al audienţelor?

„Judecă tu!" este un format extern care „trăieşte" prin vitalitatea ideilor şi opiniilor puse în joc pentru mai buna înţelegere şi judecată a unui anume subiect, situaţie, principiu. Cred că emisiunea şi-a păstrat spiritul, iar faptul că „dirijorul" s-a schimbat nu modifică esenţial nimic. Cele 10 săptămâni în care am moderat-o, un sezon adică, au fost un exerciţiu interesant, dar am rămas aceeaşi prizonieră a jurnalismului de teren, în care descoperi mai mult personaje decât idei.

Citiţi şi:

Irina Păcurariu: „Îmi plac cei pe care abia îi convingi să apară la TV“

Cei mai apreciaţi jurnalişti din punct de vedere al imaginii

„Culoarele Puterii", un proiect ambiţios, care implică costuri importante - deplasări în străinătate, întâlniri cu personalităţi internaţionale etc. Cum şi pe cine ai convins să investească în acest format, câtă vreme bugetul TVR-ului nu stă deloc pe roze?

Mă gândesc de mai bine de un an la un proiect în care personajul principal să fie puterea pentru că doar ştim cu toţii ce forţă de seducţie poate avea, dar mai şi vedem în fiecare zi cum este ea exersată la cele mai diferite niveluri. Am conturat atunci un proiect pe care l-am discutat cu Dana Deac, director TVR 1 şi decizia a fost să încerc să lucrez la el ca la o producţie de portofoliu, pentru că numele la care îmi propuneam să ajung însemnau la început doar ambiţii, nu şi certitudini. Emisiunea a fost prezentată ca o producţie posibilă, de portofoliu şi s-a aprobat într-un Comitet Director al TVR condus de Alexandru Sassu, atunci PDG al TVR. Aşa a început munca la acest proiect, cu telefoane, contacte vechi, relaţii noi, întrebări, întâlniri şi vise de posibili intervievaţi, adică aşa cum porneşte la drum orice proiect ambiţios. Niciodată nu mi-am propus însă ca efortul financiar pe care l-ar presupune aceste interviuri să fie susţinut pe o astfel de criză generală din bugetul TVR sau din bani publici, dar ştiam sau, mai bine zis speram, că se va găsi un partener pentru el. Aşa a şi fost, Rotary International a considerat un plus de reputaţie asocierea cu noi pentru susţinerea deplasărilor externe care, deşi pare greu de crezut având în vedere anvergura celor care vor apărea în proiect şi programările în care a trebuit să ne strecurăm, au însemnat patru zile în SUA şi 36 de ore la Londra. Cât despre personalităţile internaţionale care apar pe lista noastră de VIP, este drept, destul de diferită de ceea ce înseamnă VIP în cele mai multe situaţii în România de astăzi, o parte au fost filmate în ţară la noi. Singurul avantaj pe care l-am avut a fost acela că am avut exclusivitate pentru întâlnirile cu ei. Vina acestor „privilegii" o are doar experienţa de 18 ani pe care o am în televiziune, perioada care mi-a dat imensa şansă de a întâlni oameni importanţi, pe care i-am convins de o anume onestitate, personalităţi care şi-au făcut loc pentru o filmare cu mine, indiferent cât de plin le-a fost programul. L-aş remarca aici pe Ion Ţiriac, înregistrat între două avioane, fără să ştie în ce fel de proiect va apărea, fără să pună condiţii, fără să ceară detalii, sau pe Sebastian Burduja, liderul Studenţilor Români din Străinătate, care a venit special pentru noi de la Harvard la Washington DC şi ne-a şi înlesnit întâlnirea cu cel considerat un adevărat Guru al democraţiei, profesorul Larry Diamond, şeful catedrei de studii democratice de la Universitatea Standford, autor de documentare şi manuale, cel care a definit uluitor România în una dintre cărţile lui. De altfel, la acest capitol, el l-a avut colaborator chiar pe Sebastian, unul dintre tinerii români providenţiali pe care ţara asta va trebui să înveţe să îi „folosească".

Mai există în portofoliul tău un alt demers legitim, dar dificil de realizat, de care eşti mândră?

Îmi amintesc cum, acum câţiva ani, mi-am propus să merg la Madrid să văd ce s-a întâmplat cu victimele atentatului din gara Atocha în anul care se scursese. Nu aveam nici buget, nici spaţiu de emisie, nici vreun format licitat. Am scris pe o hârtie cum aş vedea un film de o oră filmat în paralel la Madrid şi Peretu, satul din România de unde erau originare cele mai multe dintre victime. Mi-am asumat partea de filmare şi am plecat împreună cu „operatorul" personal, adică soţul meu, alpinistul Ticu Lăcătuşu, pe care l-am convins să „coboare" de pe Acoperişul Lumii în mult mai pământeana lume reală. Am plătit noi deplasarea lui şi, după 48 de ore de filmat aproape non stop, de intervievat zeci de oameni, de plâns şi de râs cu supravieţuitorii, am ştiut că a meritat orice efort. Filmul s-a dat pe spaţiul colegilor de la „Cu ochii în patru" (acelaşi în care se va difuza şi „Culoarele Puterii"), atunci într-o luni seara şi a făcut audienţă cât un meci de fotbal. Da, cred că în meseria asta uneori trebuie să îţi doreşti imposibilul şi atunci când îl obţii, ştii că nu ai supralicitat degeaba.

Ai decis să te implici 100% în acest proiect, pe care-l pregăteşti de luni bune încoace. Cum vei reuşi în aceste condiţii să faci faţă responsabilităţilor pe care le presupune funcţia de Preşedinte al Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR?

Nici un reporter nu se implică sută la sută într-un proiect şi împărţirea eficientă a timpului, programul strict face parte din felul nostru de a trăi... aş spune chiar că pentru mame, meseria este auxiliarul profesiei principale, creşterea copiilor lor, aşa încât nu văd cum aş putea să nu am timp pentru toate. Este drept că această comisie presupune o muncă voluntară, benevolă, neremunerată în afara îndatoririlor profesionale şi cel mai greu e ca toţi cei 7 membri ai comisiei să aibă un timp liber comun pentru întâlniri dar, se poate. Am lipsit o singură dată şi atunci pentru că şedinţa s-a stabilit în timp ce eram la Timişoara, la reuniunea europeană a televiziunilor publice regionale.

Pe ce criterii îţi alegi invitaţii?

Să fie valoroşi, greu de convins să apară la televizor, personalităţi puternice care îşi onorează statutul şi destinul. Dacă se întâmplă să aibă şi charimă, şi umor, mă declar fericită.

Demersul tău jurnalistic este de investigaţie, îţi vei pune interlocutorii în încurcătură sau doar le vei permite să evoce întâmplări şi să emită judecăţi de valoare despre lucruri care-i privesc pe români? Care este dezideratul tău mai exact?

Nu ştiu exact ce mai înseamnă investigaţie în presa romanească de astăzi, eu nu am făcut niciodată anchete adevărate, după normele din manual, dar cred că nici nu m-am lăsat păcălită de vorbe mari. Urăsc declaraţiile de presă scrise de PR, nu îmi plac discuţiile convenţionale şi nici nu sunt cel mai comod dintre interlocutori, însă cei din faţa mea cred că au simţit mereu că îmi pasă de ceea ce îmi spun şi asta a adus voluptatea mărturisilor şi şansa dezvăluirilor. Mai devreme sau mai târziu.

Printre invitaţii tăi din primele ediţii se numără Prinţul Charles şi Ziad Alahdad, primul reprezentant al Băncii Mondiale în România. Care au fost cele mai surprinzătoare răspunsuri pe care le-ai primit din partea lor?

Prinţul, destul de formal prin statutul lui regal, uluieşte şi seduce prin dedicarea pentru o Românie autentică şi tradiţională. Înaltul oficial are o fineţe şi un rafinament unice.

Ce nu ştii despre România şi încerci să afli?

Unde, pe culoarele puterii, se greşeste cel mai mult şi cât de tributari rămânem celor 45 de ani de comunism.

Spui că încerci să obţii detalii de la cei pentru care România a însemnat ceva în ultimii 20 de ani. Care este relaţia ta cu ţara asta, ce-ţi place azi şi ce anume îţi displace profund?

Îmi place şi urăsc în acelaşi timp faptul că încă mă poate uimi în fiecare zi. Relaţiile unor instituţii şi ale unor oficiali români cu unii dintre străinii care au reprezentat importante foruri internaţionale spun povestea unei Românii neştiute.

Ne poţi dau un exemplu, o părticică din această poveste?

Oricâte, dar prefer să vă uitaţi la „Culoarele Puterii" ca să aflaţi mai multe. Vă puteaţi închipui că reprezentantului UNICEF în România i s-a spus la Ministerul Justiţiei în 2003, deci după 13 ani, să ia aminte că îi va fi înregistrată conversaţia cu un oficial? Sau că atunci când Kathryn Koegel, prima reprezentantă Freedom House în România a pus bazele BRAT, pentru măsurarea tirajelor, şefii marilor ziare din România lui 1996 au venit cu banii în valize pentru a-şi achita contribuţia?

Pe lângă Prinţul Charles, care spune despre Transilvania că este cel mai bun produs de export al nostru, „o comoară pe care nici Marea Britanie nu o are", primul episod aduce în prim-plan interlocutori din Londra, Berlin şi Washington. Despre cine este vorba?

Sunt trei doamne uluitoare, Jessica Douglas Home, ziaristă şi scriitoare britanică, cea datorită căreia Prinţul moştenitor al coroanei britanice a descoperit România, deşi sunt destule teorii ale conspiraţiei care avansează alte scenarii. Anneli Utte Gabany este o săsoaică plecată din România, care va spune poveşti incredibile despre plecarea saşilor, dublate de expertiza de a fi fost în conducerea Centrului de cercetare al celebrului post Europa Liberă. Cât despre doamna de Washington, trăitoare într-o casă care a aparţinut actorului Jean Marais şi fostului secretar de stat James Baker, vă pot spune doar că şi-a distrus pajiştea pe care pasc căprioare în parcul ei, ca să cultive varză, ardei şi roşii din România.

Cum a explicat Prinţul Charles interesul pentru România, singura ţară ex-comunistă unde patronează o fundaţie?

Foarte firesc, veti vedea.

Vom afla cum stă România la capitolul recuperarea creanţelor/datoriilor pe care le au alte state din reportajul pe care l-ai realizat cu Dr. Hu Chang, profesoara de drept internaţional care a lucrat împreună cu BNR şi cu guvernatorul Mugur Isărescu?

Da şi veţi afla mai mult decât atât!

Pe „Culoarele Puterii" a păşit şi Annely Utte Gabany, o „Mata Hari" care a condus Departamentul de Cercetare de la Europa Liberă şi a intermediat plecarea saşilor din Transilvania. Cum a explicat faptul că singura cauză pentru care a luptat a fost România, ce anume a sedus-o şi ce o leagă acum de ţara noastră?

Este şi pentru mine greu de înţeles această devoţiune a ei, cred că mare parte din ataşamentul pentru ţara în care s-a născut este datorată forţei de seducţie pe care o are pentru un intelectual începutul de drum, limba în care citeşti primele cărţi, mecanismele primei lumi pe care ai învăţat să o descompui. Chiar dacă şi-a făcut studiile la Sorbona, a lucrat pentru americani şi trăieşte acum la Berlin, ea rămâne o româncă de naţionalitate germană din Sibiu care a donat statului român arhiva Gabany, un fond de documente salvate din arhiva Europa Liberă.