Adevarul.ro

Realizatoarea emisiunii „Cealaltă Românie“ de pe TVR 1 este interesată de poveştile oamenilor „care fac lucrurile să meargă“. Irina Păcurariu vrea să meargă, în aprilie, pe cea mai mare insulă de pe Pământ, Groenlanda, pentru a filma reportaje inedite.

Mai citeşte şi:

Cei mai apreciaţi jurnalişti din punct de vedere al imaginii

„Adevărul": Căutarea „subiectului" ţi se pare la fel de incitantă ca şi în primul tău an de jurnalism?

Irina Păcurariu: Bineînţeles, nu cred că te poţi lecui de curiozităţi sau de reflexe. Prietenii mei ştiu că nu mă pot opri să „cer poveşti". Întotdeauna ascult altfel istoriile de viaţă care ne trec tuturor pe lângă urechi. Pot spune că baza de date la care am acces este inepuizabilă. Îmi plac oamenii pe care trebuie să-i convingi să apară la TV, nu cei care de-abia aşteaptă, cei care în locul unde trăiesc fac o mică istorie.

Crezi că „Cealaltă Românie", lipsită de frivolitate, poate fi o alternativă reală în viaţa noastră?

Nu sunt naivă şi nici nu sunt condamnată la optimism cronic, dar ştiu că efortul de a schimba prim-planul merită făcut. Şi nu doar presa ar trebui să schimbe reţeta, ci mai ales politicienii - agenda lor este cea mai importantă, priorităţile din ea pot duce la decizii. Dacă după 20 de ani ne prevalăm tot de bolile sistemului, înseamnă că nu suntem doar lipsiţi de imaginaţie, ci şi farisei.

Cum se vede din „Cealaltă Românie" peisajul pe care îl oferă audiovizualul românesc?

Blazarea unora o putem simţi de acasă, la fel şi aroganţa altora. Ecranele sunt pline de personaje derizorii faţă în faţă cu moralişti indignaţi, sfidând nu doar nervii noştri, ci, mai grav, devenind forma pe care o ia România, fie ea turistică, pitorească sau culturală. Este un amestec incredibil, o salată pe care niciun Jamie Oliver sau Gordon Ramsey, oricât de maeştri bucătari sunt ei, n-ar şti să o asezoneze ca să o guste cineva.

Acum câţiva ani, la cel mai reputat concurs gastronomic din Europa, premiul pentru cel mai delicios produs a fost acordat unei îngheţate cu jumări şi varză murată! Nu, nu este o glumă! Greu de digerat, dar adevărat, aşa cum este şi amestecul de pe ecranele româneşti. Să avem grijă ce semănăm... S-ar putea să ne doară la cules! Ştirile de la ora 17.00 au ajuns astăzi cel mai mic dintre pericolele jurnalismului românesc de televiziune. Cât despre eterna scuză că asta se cere, asta dăm... n-o mai cred nici cei care se prevalează de ea, nici cei cărora le este adresată... Sper că nici CNA-ul!

După 18 ani de jurnalism te mai emoţionează ceva sau funcţionezi pe baza reflexelor?

Am început exact după ce am terminat facultatea, adică în 1992. Aveam 23 de ani şi începeam o meserie despre care nu ştiam nimic - acum, la vârsta asta, tinerele „asistente" de la TV se apropie de retragere. O singură dată fusesem „victima" unei filmări: la un seminar - eram studentă, cred că era în preajma zilei „Tovarăşului" - a venit echipa de la TVR să adune urări. Îl ţin minte pe reporter, trecut de a doua tinereţe, stătea cu un carton pe care era scris ce trebuiau să spună intervievaţii. Profesoara care ţinea ora şi-a spus replica, noi ne foiam prin spate... Totul a ţinut destul cât să ne treacă cheful de a face poante. Între timp, doamna profesoară s-a remarcat la ultimul spectacol pe care grupul Divertis l-a avut în 1989. Ea a tras atunci cortina, înainte de final, de teamă că aluziile lor sunt mult prea transparente.

Cât despre „reporter", mi-a fost mai târziu coleg la TVR Iaşi... Partea bună este că generaţia lui a ajuns aproape de pensie. Mai grav este că oamenii tineri din această meserie se lasă puşi în cofraje şi răspund la comenzi sau, ca indivizi mediocri, fac politici editoriale. Am povestit întâmplarea când încercam să formulez ce mă emoţionează de fapt: râsul sănătos, inteligenţa, nedreptatea... şi mai mult decât oricând, libertatea... Îmi plac oamenii liberi, cărora nu le este frică nici de ceea ce simt, nici de visele lor şi, oricât de greu ar părea de găsit astăzi, oamenii pentru care măsura supremă nu este banul.

Te-a tentat să-l însoţeşti pe soţul tău (alpinistul Ticu Lăcătuşu - n.r.) în Groenlanda?

În prima parte a proiectului, anul trecut, nu. Şi pentru el expediţia a fost contracronometru, în doar trei săptămâni a urcat pe cele mai înalte trei vârfuri de pe cea mai mare insulă a lumii şi a realizat şi o premieră mondială, botezând un munte de 3.300 m „Petra Peak" - Petra este numele fetiţei noastre mai mici. Anul acesta, în aprilie, îşi propune să traverseze Groenlanda pe urmele celebrului Nansen, dar pe un traseu chiar mai lung cu 100 km decât cel al exploratorului norvegian. Cred că voi merge pentru filmări la începutul sau la finalul expediţiei. Greu de crezut, dar în documentarea făcută a dat de o româncă măritată cu un eschimos în Antarctica şi cum asta n-ar fi destul, o mai cheamă şi Carina, ca pe fiica noastră cea mare. Am deci un motiv serios să o cunosc!

Ce vom vedea în ediţiile viitoare?

Poveşti multe şi aparent incredibile, cu oameni care fac lucrurile să meargă, care nu se împiedică de flăcări violete şi nici nu-şi petrec viaţa în talk-show-uri. Un exemplu este Robert Barta - trăieşte lângă Braşov, este medic veterinar şi a condus Herghelia de la Sâmbăta. Acum are o afacere incredibilă: creşte lipiţani de o frumuseţe desăvârşită pe care îi pregăteşte pentru cursele de care trase de patru cai, precum cele din Roma Antică.