Andreea Esca revine la Ştiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedeta va prezenta principalul buletin informativ, de la  PRO TV
Vedeta va prezenta principalul buletin informativ, de la PRO TV

Vedeta Ştirilor Pro TV revine în această seară pe micile ecrane, după ce a suferit o operaţie la picior. Andreea Esca va prezenta de luni până vineri principalul buletin informativ al zilei.

Nerăbdătoare să revină la lucru, prezentatoarea a testat la sfârşitul săptămânii trecute diferite modalităţi de a sta la masa de prezentare într-o poziţie confortabilă.

Mai citeşte şi:

Andreea Esca: „M-am ridicat din pat ca să merg doi metri. Nu e deloc simplu prin ce trec“

„Desigur că nu o să mă simt ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar sper ca telespectatorii să nu fie deranjaţi de poziţia mea pe alocuri mai «într-o parte»", a spus aceasta. Pentru că trebuie să stea cu piciorul cu probleme într-o anumită poziţie, Andreea Esca a avut parte de o surpriză din partea colegilor. „Au fost drăguţi şi mi-au pregătit un scaun special pentru machiaj, deoarece nu am voie să stau cu piciorul în jos mai mult de câteva minute", a adăugat prezentatoarea.

Andreea Esca a suferit o fractură la un picior la finalul lunii ianuarie, fiind accidentată pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, de un tânăr care se dădea cu snowboard-ul. Vedeta a fost operată în Austria. În perioada de recuperare, Andreea Esca a fost înlocuită de Oana Andoni.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite