Atinge-ţi visurile prin automotivaţie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În fiecare dimineaţă, stabileşte-ţi clar obiectivele pe care vrei să le atingi  în ziua respectivă
În fiecare dimineaţă, stabileşte-ţi clar obiectivele pe care vrei să le atingi în ziua respectivă

În aproximativ 70 la sută din cazuri nu ajungem să realizăm ceea ce ne dorim deoarece ne lipsește motivația. Iată câteva idei despre cum te poţi automotiva.

Atunci când ești motivat, orice obiectiv poate fi îndeplinit, indiferent cât de complicat este drumul către atingerea lui, susțin specialiștii. Însă pentru a te automotiva așa cum scrie la carte trebuie să identifici care sunt lucrurile care te pot ţine permanent în priză.

Mai precis, trebuie să găseşti liantul de care să te agăţi de câte ori simţi nevoia, pentru a avea forţa să mergi mai departe, indiferent de obstacolele pe care le întâlneşti în cale.

Imaginează-ţi că ţi-ai atins scopul

Nu există motivaţie mai puternică de a face un lucru decât vizualizarea momentului în care acel lucru s-a realizat deja, spun psihoterapeuţii. Prin urmare, de fiecare dată când simţi că nu mai ai forţa să mergi mai departe, fă un exerciţiu de imaginaţie şi vezi cu ochii minţii cum arată visul tău deja împlinit.

De exemplu, dacă vrei să slăbeşti, imaginează-ţi că ai greutatea dorită. Vei observa că, în acest mod, cura de slăbire nu ţi se va mai părea chiar atât de greu de ţinut, iar lucrul acesta îţi va da mai mult entuziasm pentru a merge mai departe. 

Micile succese îţi dau imbold

În general, trebuie să ai un scop foarte clar conturat, pentru a fi motivat. Iar pentru a fi mai ușor de atins, ţinta pe care ți-o propui trebuie să fie şi realistă. Dacă îți vei stabili țeluri înalte, există o probabilitate de 80 la sută să nu le atingi, susțin specialiștii în dezvoltare personală.

De exemplu, dacă vrei să scapi de 20 de kilograme, stabilește ca, în prima lună, să dai jos doar cinci kilograme. Odată ajuns aici, vei fi mai motivat să-ţi  impui o nouă ţintă. În caz contrar, există şanse foarte mari să te demotivezi şi să eşuezi.

Ia-ţi un model

Un alt lucru care te poate automotiva este puterea exemplului. În acest sens, te poţi raporta la o cunoştinţă care a avut succes şi să-i urmezi paşii.

De exemplu, dacă vrei să te laşi de fumat, întreabă un prieten despre trucurile care l-au ajutat să nu mai fie tentat să fumeze şi urmează-le şi tu. Cu puţină voinţă din partea ta, este imposibil ca aceste trucuri să nu se aplice şi în cazul tău.

Nu amâna nicio decizie

Specialiştii spun că este dificil să te menții motivat atunci când amâni o decizie la nesfârşit. De aceea, atunci când îți propui un scop, este important să stabilești dinainte pașii pe care urmează să-i faci.

De exemplu, în fiecare dimineață, întocmește o listă cu sarcinile pe care le ai de făcut în ziua respectivă legat de scopul tău. În cazul în care nu reușești să respecți una dintre sarcini, nu te demotiva, ci reprogrameaz-o pentru zilele următoare.

Acordă-ți mici recompense

O latură importantă a automotivării este recompensa. Prin urmare, fă-ţi mici cadouri de fiecare dată când înregistrezi un succes. În acest fel, sărbătorirea unui succes poate reprezenta chiar motivaţia de a merge mai departe. De exemplu, dacă ai reuşit să dai jos două kilograme, poţi sărbători victoria mergând la cumpărături, pentru a-ţi achiziţiona câteva articole de îmbrăcăminte care să se potrivească cu noua ta siluetă.

Sub nicio formă nu sărbători cele câteva kilograme date jos mergând la restaurant sau la fast-food. Nutriţioniştii spun că există riscul de a fi tentat să consumi alimente interzise în cura de slăbire, care îţi pot compromite dieta. De asemenea, spune-le şi prietenilor tăi despre paşii mici şi plini de succes pe care îi faci pentru a-ţi atinge scopul. Încurajările lor te vor ajuta să mergi cu mai mult spor înainte.

Specialistul nostru
Lena Rusti

psiholog psihoterapeut

Energia de care avem nevoie pentru a realiza o sarcină este dată, în cele mai multe cazuri, nu de limitele noastre fizice, ci de cele pe care ni le autoimpunem psihic. Sentimentul că nu vom reuşi într-o anumită sarcină ne sabotează şi face reuşita mult mai grea decât am crede. De aceea, automotivaţia devine foarte importantă în realizarea obiectivelor noastre.

Cea mai bună cale de automotivare constă în transformarea stărilor anxioase în unele pozitive. Mai exact, dacă avem tendinţa de a vedea partea negativă a lucrurilor, trebuie să căutăm în acţiunile noastre dovada efortului nostru şi să ne purtăm  în consecinţă.

Recomandare

Atunci când nu mai ai puterea să mergi mai departe, imaginează-ţi că ţi-ai atins deja scopul.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite