Indicaţiile pastilelor pentru memorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suplimentele cu lecitină cresc capacitatea  de învăţare
Suplimentele cu lecitină cresc capacitatea de învăţare

Medicamentele care cresc capacităţile de memorare şi de învăţare stimulează substanţele de la nivelul creierului implicate în aceste procese. Pentru a fi eficiente, ele trebuie administrate numai la recomandarea medicului.  

Medicamentele pentru stimularea proceselor de memorare sunt recomandate în special pentru combaterea ­bolii ­Alzheimer, cea mai frecventă formă de demenţă, caracterizată prin apariţia pierderilor de memorie. Pastilele pentru memorie stimulează producţia de acetilcolină (substanţă de la nivelul creierului al cărei nivel scăzut determină pierderi de memorie), categorie în care intră şi lecitina.

Există însă şi o serie de medicamente care împiedică degradarea acetilcolinei şi astfel stopează evoluţia bolii Alzheimer. În schimb, un alt tip de medicamente stimulează producţia de acid glutamic, substanţă implicată în procesul de memorizare. Deşi sunt eficiente în caz de Alzheimer, aceste pastile trebuie luate numai la recomandarea medicului, căci pot avea efecte secundare grave.

Suplimentele, fără riscuri

Suplimentele alimentare, de tipul lecitinei, nu sunt periculoase din punct de vedere al efectelor adverse. Stu­diile arată că suplimentele vizează nutriţia celulelor nervoase, având efect benefic în îmbunătăţirea memoriei, capacităţii de învăţare şi tuturor funcţiilor cerebrale.

Unele teorii arată că distrug grăsimile, în special colesterolul, ajutând la prevenirea depunerilor de grăsimi pe pereţii vasculari şi previn formarea calculilor bi­liari, prin solubilizarea sărurilor biliare şi prin reducerea nivelului de colesterol „rău". Pentru a fi eficiente, se administrează în medie patru-opt săptămâni, chiar în mai multe serii pe an, cu pauze de 10-20 zile.

Specialistul nostru
Prof. dr. Ioan Fulga

Şeful Catedrei
de Farmacologie UMF
„Carol Davila"

În cadrul studiilor clinice, eficienţa administrării medicamentelor pentru memorie care stimulează producţia de acetilcolină nu a fost concludentă. În ceea ce priveşte medicamentele pentru stoparea evoluţiei bolii Alzheimer, acestea trebuie recomandate de către medicul neurolog.

În clinici, pentru creşterea capacităţii de învăţare după apariţia leziunilor cerebrale, se foloseşte o substanţă, piracetam, care s-a demonstrat a fi utilă  în cazul animalelor de laborator numai după ce acestea au fost expuse în prealabil stimulilor externi (electroşocuri cerebrale).

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite