Sarcina după 40 de ani, mai riscantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru reducerea complicaţiilor este nevoie de o monitorizare medicală mai atentă. Avortul spontan şi anomaliile cromozomiale, precum sindromul Down, sunt câteva dintre riscurile posibile ale sarcinii după 40 de ani.

Tot mai multe femei aleg să rămână însărcinate la o vârstă mai înaintată decât în trecut. Medicii atrag atenţia că acest lucru poate duce la apariţia unor complicaţii nu numai în ceea ce priveşte sănătatea copilului, ci şi cea a femeii.

„Riscurile, atât cele materne, cât mai ales cele fetale, cresc vertiginos după vârsta de 35 de ani, conform datelor din medicina modernă", menţionează medicul Ciprian Pop-Began, asistent universitar obstetrică-ginecologie, de la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias" din Bucureşti.

Hipertensiunea, posibilă complicaţie

În cazul sarcinii apărute după 40 de ani, este nevoie de o monitorizare medicală mai atentă, printr-o serie de analize de sânge, ecografii şi prin teste specifice, precum amniocenteza. La mamă, pot surveni probleme atât în sarcină, cât şi la naştere. Astfel, poate apărea hipertensiunea indusă de sarcină, mai ales în ultimul trimestru de sarcină.

Această complicaţie poate reduce fluxul de sânge către placentă, afectând fătul. De asemenea, la gravidele cu vârste de peste 40 de ani, există o probabilitate mai mare să survină diabetul gestaţional, care de obicei dispare după naştere. În absenţa diagnosticării şi tratării diabetului, copilul este mai expus riscului de a deveni obez sau de a face diabet zaharat.

La acestea se adaugă modificările de adaptare a corpului femeii. „O sarcină la vârste de peste 40 de ani este însoţită mai frecvent de dificultăţi ale dilataţiei colului, până la imposibilitatea acestuia de a se dilata corespunzător, cu implicaţiile derivate: suferinţă fetală, lipsa de progresiune a travaliului şi rupturi ale colului uterin la momentul naşterii", spune medicul Ciprian Pop-Began.

Avortul spontan, inserarea joasă a placentei (placenta praevia) şi dezlipirea placentei sunt, de asemenea, mai frecvente la gravidele de peste 40 de ani. Operaţia de cezariană este mai des recomandată în cazul sarcinii la vârste înaintate, mai ales dacă există şi alte complicaţii.

Sindromul Down, legat şi de vârsta mamei

Vârsta înaintată a mamei este asociată şi cu o probabilitate mai mare de apariţie a anomaliilor cromozomiale la copil, precum sindromul Down.

„Cea mai cunoscută modificare pe care o implică o sarcină apărută la o vârstă mai mare de 35 de ani, din punct de vedere fetal, este creşterea riscului de apariţie a malformaţiilor genetice, în special a sindromului Down (trisomia 21)", avertizează medicul Ciprian Pop-Began.

Bolile genetice sau anomaliile cromozomiale sunt diagnosticate prin analize invazive precum amniocenteza. Testul presupune recoltarea de lichid amniotic şi se efectuează între săptămânile 16 şi 18. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite