Mituri despre virozele respiratorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu se tratează cu antibiotice, vaccinul gripal oferă protecţie doar parţial, iar vremea rece favorizează răspândirea virusurilor. Un adult se confruntă, în medie, cu maximum patru viroze respiratorii pe an, iar un copil, cu cel mult zece.

Cele mai frecvente infecţii respiratorii în anotimpul rece, răceala şi gripa, sunt produse de diverse tipuri de virusuri ce acţionează în organism pe fondul unui sistem imunitar slăbit. Deseori confundate, cele două tipuri de infecţii virale respiratorii trebuie diferenţiate şi tratate corespunzător, deoarece, spre deosebire de răceală, gripa poate crea complicaţii (infecţii respiratorii acute).

Răceala se instalează treptat şi se manifestă prin senzaţia de nas înfundat, durere de cap, lipsa apetitului, strănut, dificultăţi la înghiţire, oboseală şi lăcrimare excesivă. Gripa, în schimb, debutează brusc cu febră de 40 de grade (care persistă maximum cinci zile) şi este însoţită de frisoane, de dureri de cap şi de muşchi.

În plus, bolnavul tuşeşte des şi are stări de ameţeală. În jurul acestor tipuri de viroze au circulat dintotdeauna o sumedenie de mituri. De exemplu, multă lume crede că, tratând răceala, durata acesteia se va reduce. Potrivit medicilor, tratamentul este necesar doar pentru atenuarea simptomelor, dar nu are efect asupra duratei virozei.

„Antibioticele scurtează timpul de tratament"

Fals. În primul rând, în cazul virozelor respiratorii, antibioticele sunt complet inutile, deoarece aceste tipuri de medicamente sunt concepute să acţioneze doar împotriva bacteriilor. Virozele respiratorii sunt produse de virusuri, însă pot exista cazuri în care, netratate, acestea se pot complica. Mai exact, pe fondul sistemului imunitar slăbit, organismul devine vulnerabil în faţa bacteriilor. În aceste situaţii, medicul poate prescrie antibiotice.

„Supa de pui grăbeşte vindecarea"

Adevărat. Oamenii de ştiinţă americani de la Centrul Medical Mount Sinai din Miami au demonstrat ceea ce se bănuia deja de multă vreme, şi anume că supa de pui joacă un rol important în tratarea răcelii. Potrivit cercetătorilor, supa de pui îmbunătăţeşte funcţia de apărare a cililor (fire mici de păr din cavitatea nazală) împotriva agenţilor patogeni.

De asemenea, supa de pui se recomandă şi atunci când viroza respiratorie se complică cu o infecţie bacteriană. Oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Nebraska au constatat că aceasta conţine substanţe care au capacitatea de a pune în mişcare neutrofilele din sânge, celule albe care joacă un rol major în apărarea antiinfecţioasă primară a organismului. În general, în momentul apariţiei unei infecţii bacteriene, organismul trebuie ajutat să producă substanţe care să influenţeze migrarea neutrofilelor la locul infecţiei şi, totodată, activarea funcţiilor defensive ale acestora.

„Vaccinul oferă protecţie maximă"

Parţial adevărat. Potrivit medicilor, virusul gripal are sute de tulpini care suferă mutaţii imprevizibile de la an la an. De aceea, tulpinile care sunt responsabile de gripa din acest an pot fi diferite de cele care au generat-o anul trecut. Prin urmare, tulpinile conţinute în vaccinul gripal nu sunt întotdeauna cele care generează gripa.

„Se merge pe ideea că o parte din tulpinile virusului gripal de anul trecut vor mai exista şi anul acesta şi atunci vaccinul le va anihila măcar pe acestea şi astfel se va evita apariţia unei epidemii", explică medicul Călin Ciubotaru.

„Frigul favorizează îmbolnăvirea"

Adevărat. Perioada propice răspândirii virusurilor este anotimpul rece, deoarece frigul permite virusului să persiste în atmosferă ore în şir. Astfel, persoanele care au sistemul imunitar slăbit riscă să contracteze virusul. S-a mai demonstrat că expunerea la frig slăbeşte imunitatea.

Stimularea imunităţii, esenţială

Sistemul imunitar joacă un rol deosebit de important în tratarea virozelor respiratorii şi, de aceea, se recomandă administrarea de imunostimulatoare. Acestea pot fi capsule pe bază de echinacea, ulei de cătină sau preparate care conţin fructul Goji.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite