Metode prin care întârziem îmbătrânirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interesul crescut pentru un aspect mereu tânăr a făcut din medicina antiaging un domeniu tot mai căutat şi la noi. Românii au acces la o serie de tratamente care au rolul de a încetini procesele de degradare celulară, cu scopul de a-i face mai longevivi.

Medicina antiaging este o specialitate medicală care, pe baza unor date ştiinţifice concrete, se ocupă cu detectarea precoce, prevenţia şi tratamentul disfuncţiilor şi afecţiunilor legate de înaintarea în vârstă. Este vorba atât de tratamente care întârzie procesul de îmbătrânire, cât şi de reguli de alimentaţie şi de combatere a sedentarismului.

Ce ne scurtează viaţa

Specialiştii în medicină antiaging se ocupă şi cu studii care scot la iveală motivele îmbătrânirii premature şi riscurile decesului la vârste tinere, ţinând cont că organismul uman este programat genetic să trăiască 120 de ani.

Cea mai recentă astfel de cercetare a arătat că nivelurile crescute ale unui hormon produs în rinichi pentru a stimula producerea de globule roşii, eritropoietina, ne scurtează viaţa. Acest hormon se produce în condiţiile unui aport insuficient de oxigen în rinichi, pe fondul unei anemii sau al nivelului scăzut de oxigen în sânge.

Oamenii de ştiinţă de la Centrul Medical din cadrul Universităţii „Leiden" (Olanda) au constatat astfel că, independent de alţi factori, cum sunt nivelul hemoglobinei, prezenţa altor afecţiuni sau vicii precum fumatul, valorile crescute ale eritropoietinei cresc riscul de deces la persoanele de vârsta a treia. Pe baza acestor rezultate, se va încerca descoperirea unor tratamente de reducere a nivelului de eritropoietină pentru prelungirea vieţii.

În ce constă medicina antiaging

Acesta este însă doar un exemplu de cercetare în domeniul medicinii anti-aging. În prezent, există o varietate de tratamente care au menirea de a combate problemele ce apar odată cu înaintarea în vârstă.

Prin medicina antiaging se obţine protecţia organismului prin aport de antioxidanţi, prin reglajul neuroendocrin, prin controlul genetic al îmbătrânirii, prin echilibrul nutriţional, cu aport de suplimente, dacă este necesar şi prin monitorizarea biomarkerilor asociaţi cu îmbătrânirea.

„Tratamentele antiaging se împart în trei mari clase de medicamente: antioxidanţi, tratament eutrofic (de hrănire a organismului) şi hormonal", explică medicul specialist antiaging Adrian Stănescu, managerul Clinicii Sansage.

În categoria tratamentelor hormonale intră hormonul de creştere, care este secretat în mod normal în perioada de creştere şi care nu mai este eliberat în organism după adolescenţă, hormonul masculin (testosteron) şi derivaţii săi, hormonii feminini (estrogen şi progesteron) şi melatonina.

„Melatonina are rolul de a regla ceasul biologic (ciclul zi/noapte), astfel încât nu doar să putem dormi suficient, tulburările somnului fiind specifice înaintării în vârstă, ci şi pentru că dereglările ceasului biologic duc la îmbătrânire prematură", precizează dr. Adrian Stănescu.

Potrivit specialistului, singurul tratament care nu prezintă niciun fel de reacţii adverse şi care poate fi realizat fără supraveghere medicală este cel cu antioxidanţi.

În cadrul cabinetelor antiaging, se poate face o evaluare a ratei de îmbătrânire a corpului şi se poate prescrie tratamentul necesar pentru fiecare individ în parte în vederea întârzierii procesului de deteriorare a funcţiilor organismului. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite