Mai ales vara, bucătăria trebuie să fie lună!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldura favorizează înmulţirea microbilor în spaţiile de gătit, putând contamina alimentele. Nerespectarea igienei riguroase în bucătărie, mai ales în momentul preparării mâncărurilor, creşte riscul de apariţie a bolilor infecţioase şi a tulburărilor digestive, avertizează specialiştii.

Bucătăria este un spaţiu propice de multiplicare a bacteriilor şi a insectelor de tipul muştelor, gândacilor sau furnicilor. Astfel, în condiţii de temperaturi ridicate şi de umiditate moderată alimentele se alterează şi se contaminează mai rapid cu diferiţi microbi, dacă nu sunt depozitate corespunzător.

În plus, specialiştii spun că insectele pot răspândi germenii febrei tifoide, ai hepatitei A şi ai toxiinfecţiilor alimentare. De aceea, mai ales pe timpul verii trebuie luate măsuri riguroase de igienă pentru a împiedica pătrunderea şi înmulţirea acestora.

„Pentru a preveni alterarea alimentelor şi riscul de transmitere a unor maladii microbiene sau virale, trebuie ca pe tot parcursul anului, dar mai ales vara, să se recurgă la măsuri riguroase în ceea ce priveşte păstrarea alimentelor, întreţinerea veselei şi instrumentelor de bucătărie, dar şi la măsuri de dezinfecţie, dezinsecţie şi de deratizare a bucătăriei în cazul în care este nevoie", spune Garofiţa Nicolae, medic primar medicină de familie la Clinica Garomed din Bucureşti.

Curăţenia se face periodic

După fiecare masă, vesela trebuie spălată cu apă caldă şi cu detergent. Resturile alimentare trebuie strânse cu grijă şi îndepărtate prin măturare, iar pardoselile se spală periodic. Ambalajele goale trebuie şi ele aruncate pentru a nu atrage insectele.

De asemenea, se recomandă aerisirea zilnică a bucătăriei şi menţinerea temperaturii ambietale la o valoare optimă (aproximativ 23 de grade Celsius). Un alt aspect de care este bine să se ţină cont este acoperirea gurilor de aerisire şi orificiilor de pătrundere a conductelor şi a cablurilor cu site metalice pentru a evita intrarea gândacilor în casă.

Vara este indicat să se monteze plase la geamuri. „Insecticidele organice sunt cel mai folosite pentru îndepărtarea muştelor, gândacilor şi furnicilor. Trebuie precizat că dezinsecţia nu înlocuieşte curăţarea şi spălarea suprafeţelor de gătit, dulapurilor şi pardoselilor. Substanţele dezinfectante trebuie să nu fie toxice în concentraţiile folosite, să aibă un spectru larg de activare germicidă, să se poată îndepărta uşor prin clătire şi să nu se imprime pe suprafeţe", mai spune Garofiţa Nicolae.

Mâncarea, preparată doar în condiţii sterile

Infecţiile alimentare sunt cauzate adesea şi de modul inadecvat în care sunt preparate şi păstrate alimentele. Riscul este cu atât mai crescut în cazul alimentelor păstrate la temperatura camerei, refrigerarea încetinind dezvoltarea celor mai mulţi microbi. De aceea, mâncarea trebuie pusă la rece la cel mult două ore după preparare.

Atunci când se prepară mâncarea trebuie să se folosească tocătoare din lemn diferite pentru tăia carnea crudă şi legumele. De asemenea, se spală cu minuţiozitate toate ustensile de gătit şi se procedează în acelaşi fel şi cu fructele şi cu legumele înainte de a le prepara sau de a le consuma. Frigiderul trebuie curăţat şi el săptămânal atât în interior, cât şi în exterior, iar temperatura trebuie să fie între 0 şi 5 grade Celsius. 

"Pe timpul verii, alimentele trebuie păstrate la frigider, în cutii care să se închidă ermetic, şi este bine să se consume apă îmbuteliată. "
Dr. Garofiţa Nicolae
medic primar medicină
de familie

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite