De ce avem nevoie de suplimente alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Află când  şi cum  este bine  să le luăm
Află când şi cum este bine să le luăm

Reprezintă colacul de salvare atunci când nu mai reuşim să ţinem pasul cu ritmul trepidant al vieţii. Deşi se pot cumpăra şi fără reţetă, suplimentele nu ar trebui luate la voia întâmplării, deoarece pot da reacţii adverse.

Alimentaţia echilibrată este una dintre cele mai importante investiţii în propria sănătate, deoarece, alături de mişcare şi de odihnă, reprezintă cheia menţinerii stării de bine pe termen lung.

Cu toate acestea, din cauza stilului de viaţă din ce în ce mai stresant, nu mai dăm prea mare importanţă felului în care ne hrănim, iar fructele şi legumele, care ar trebui să predomine în orice dietă, pierd teren în faţa alimentelor semipreparate, sărace în nutrienţi.

Pe de altă parte, chiar dacă reu­şim să avem o alimentaţie echilibrată, fructele şi legumele din supermarketuri sunt tratate cu substanţe chimice care să le ajute să-şi păstreze mai mult timp prospeţimea.

Inevitabil, suplimentele alimentare devin mijlocul prin care ne putem completa dieta. Nutriţioniştii atenţionează însă că acestea nu trebuie să înlocuiască o alimentaţie sănătoasă, deoarece, aşa cum arată şi numele, au rolul de a completa dieta sau de a acoperi eventualele carenţe.

Suplimentele alimentare sunt comercializate sub diverse forme: pilule, capsule, tablete, pachete de pulbere şi preparate lichide.

Se iau pe baza unor analize

Înainte de a începe o cură cu suplimente alimentare se recomandă un set complet de analize medicale, pentru a depista eventualele carenţe nutriţionale. Ulterior, în funcţie de rezultatul analizelor, medicul de familie sau nutriţionistul va prescrie suplimentele alimentare necesare. Medicul trebuie informat şi asupra celorlalte tratamente medicamentoase pe care le urmezi în paralel, deoarece suplimentele conţin substanţe care pot interacţiona cu medicaţia clasică, crescând astfel riscul de complicaţii.

Un alt element important de care trebuie să ţii cont atunci când intenţionezi să faci o cură cu suplimente alimentare îl reprezintă ingredientele din compoziţia lor. În prezent, pe piaţă se găsesc două tipuri de suplimente: de sinteză şi din extracte naturale. Nutriţioniştii înclină balanţa în favoarea celor naturale, deoarece conţin substanţe active de calitate şi se asimilează mai uşor. Suplimentele de sinteză, în schimb, pot intoxica organismul.

Ce se întâmplă cu nutrienţii din alimente

Înainte de prescrierea  suplimentelor, medicul va trece în revistă starea generală de sănătate a pacientului



Cea mai mare ameninţare la adresa vitaminelor şi mineralelor din alimente o reprezintă iradierea cu radiaţii ionizante, un procedeu necesar pentru distrugerea microorganismelor (bacterii, ciuperci, virusuri). Potrivit nutriţioniştilor, dozele de radiaţii admise distrug doar microorganismele, nu şi toxinele pe care acestea le produc şi, prin urmare, există pericolul apariţiei intoxicaţiilor generate de micotoxine.

De asemenea, dacă dozele de radiaţii sunt mai mari decât cele admise, valoarea nutritivă a alimentelor scade, iar nivelul de radicali liberi creşte (la doza admisă de iradiere, la un kilogram de alimente se generează sute de miligrame de radicali liberi). Totodată, prin acest proces de iradiere, fructele şi legumele rezistă mai multe săptămâni fără să intre în putrefacţie.

Pilula, doar combinată cu B3

Studiile au arătat că pilula contraceptivă inhibă acţiunea vitaminei B3 (carenţa se manifestă prin oboseală şi prin pierderea apetitului) şi, în plus, reduce la minimum nivelul acidului folic, care joacă un rol esenţial în prevenirea malformaţiilor la nou-născuţi.

Prin urmare, dacă o femeie întrerupe administrarea anticoncepţionalelor şi doreşte să rămână însărcinată în perioada următoare, prezintă un risc de patru ori mai mare de a naşte un copil cu un defect genetic. De aceea, se recomandă suplimentarea alimentaţiei cu vitaminele B3 şi cu B9.

Ce indicaţii au antioxidanţii

Zilnic, corpul duce o luptă continuă cu radicalii liberi, agenţi chimici care se găsesc în alimente, apă, aer sau sunt produşi de organism prin procesul de metabolizare a hranei. Radicalii liberi pot fi anihilaţi doar de către antioxidanţi. În caz contrar, celulele sănătoase se oxidează şi se îmbolnăvesc.

Astfel, procesul de îmbătrânire se accelerează sau apar diverse boli, precum diabet, artrită, boala Alzheimer, ateroscleroză, cataractă şi chiar cancer. Printre cei mai cunoscuţi antioxidanţi se numără: vitamina A, cele din grupul B, vitaminele D, E, betacarotenul şi coenzima Q10.

Alimentele cele mai bogate în antioxidanţi sunt şi strugurii, roşiile, ceapa, usturoiul, ceaiul, cerealele, peştele şi morcovul.

Specialistul nostru
Dr. Luana Şahian

consultant în nutriţie

Anumite vitamine sunt hidrosolubile (vitamina C şi complexul B) şi se stochează în corp în cantităţi foarte mici. Un alt dezavantaj al acestor vitamine esenţiale pentru buna funcţionare  a organismului este faptul că se elimină prin urină. De aceea, ar trebui continuu completat aportul.

Din fericire, de câtva timp, au apărut şi în farmaciile din România suplimentele cu eliberare prelungită. Prin tehnologia de eliberare prelungită, ingredientele active ale produsului sunt puse treptat la dispoziţia organismului, astfel încât acesta să beneficieze de ele pe parcursul întregii zile. Prin urmare, suplimentele cu eliberare prelungită pot fi o variantă de tratament mai ales atunci când se fac cure lungi, care se întind pe parcursul cătorva luni.

În cazul vitaminelor normale, ceea ce nu s-a absorbit din cantitatea administrată, indiferent de doză, se elimină. Administrarea suplimentelor alimentare însă nu înseamnă că trebuie să diminuăm consumul de fructe şi de legume care în această perioadă se găsesc din belşug în pieţe şi care ajută la întărirea sistemului imunitar.

Procesare

90 la sută din vitamina B9 este distrusă în două minute prin fierberea alimentelor.

Cum le ajută pe mame şi pe copii

Înainte de prescrierea  suplimentelor, medicul va trece în revistă starea generală de sănătate a pacientului

Copiii alăptaţi se îmbolnăvesc mai rar

Dezvoltarea armonioasă a copilului începe încă din burta mamei şi, de aceea, gravida trebuie să aibă o alimentaţie bogată în nutrienţi. Din păcate, pe fondul poluării mediului înconjurător, acest lucru este greu de rea­lizat şi, de aceea, se recomandă completarea dietei cu câteva suplimente alimentare, însă doar din al treilea trimestru de sarcină.

În această perioadă se recomandă fierul (pentru a crea copilului depozitele de Fe), calciul (pentru mineralizare optimă a dentiţiei şi a scheletului) şi vitamina B9. De asemenea, starea de sănătate a copilului este dictată şi de calitatea laptelui matern. Acesta oferă copilului protecţie împotriva infecţiilor microbiene şi virale şi îl fereşte de alergii şi de obezitate.

În plus, laptele din primele 48 de ore, numit şi colostru, conţine o cantitate semnificativă de anticorpi care oferă bebeluşului imunitate, în absenţa unui sistem imunitar propriu. Colostrul se poate administra şi sub formă de suplimente (se obţin din lapte de bovine), din luna a şasea de viaţă.

În cazul în care mama nu poate alăpta sau refuză să alăpteze, se poate recurge la formulele de lapte din comerţ special concepute pentru bebeluşi. Acestea au avantajul că sunt îmbogăţite cu vitamine şi cu minerale şi previn carenţele nutriţionale.

Pe de altă parte, mai sunt şi mame care, pe lângă alăptat, suplimentează dieta bebeluşului şi cu lapte-formulă. Nutriţioniştii atenţionează că acest lucru este în detrimentul copilului, deoarece creşte riscul de obezitate.

Nu abuza de suplimente!

Medicii recomandă prudenţă în administrarea suplimentelor alimentare, deoarece administrarea în exces poate avea efecte nocive asupra organismului. De exemplu, excesul de zinc poate bloca acţiunea seleniului. La rândul său, excesul de seleniu poate conduce la apariţia cataractei, în timp ce excesul de vitamina A poate dăuna ficatului.

S-a mai observat că excesul de vitamina E poate da anemie, probleme oftalmologice, iar, în timp, chiar sterilitate. Nici vitamina B6 nu ar trebui luată excesiv, deoarece dă stări de nelinişte sau, mai grav, probleme neurologice. De aceea, înainte de administrarea suplimentelor alimentare, se recomandă citirea cu atenţie a informaţiilor de pe ambalaj.

Fast-food-ul «fură» nutrienţii

Majoritatea adolescenţilor sunt sedentari (petrec peste şase ore în faţa calculatorului) şi preferă mâncarea de tip fast-food, atenţionează oamenii de ştiinţă americani de la Spitalul de copii din Philadelphia.

Deşi pe termen scurt acest stil de viaţă nu are efecte negative, în timp, inevitabil, vor apărea probleme de sănătate. Cea mai mare ameninţare o reprezintă obezitatea, asociată cu bolile metabolice precum diabetul şi cu afecţiuni cardiovasculare. Datele statistice arată că în România există peste 3 milioane de obezi, iar o treime sunt copii şi adolescenţi.

De asemenea, o altă carenţă frecvent întâlnită la copii este cea de vitamina D, care se sintetizează în prezenţa soarelui. Printre altele, vitamina D fixează calciul în oase şi întăreşte sistemul imunitar. În perioada de creştere se recomandă suplimentarea dietei cu vitaminele A (pentru vedere), cele din grupul B (pentru memorie) şi C (întăreşte sistemul imunitar), calciu (pentru oase) şi fluor (previne apariţia cariilor).

Vârstnicii, carenţă de vitamina D

Un studiu realizat de compania farmaceutică „Bayer HealthCare" arată că 60 la sută din persoanele în vârstă au deficit de vitaminele D, E şi B9 (acid folic). Acest lucru este de înţeles, deoarece, pe măsură ce înaintăm în vârstă, petrecem din ce în ce mai mult timp în casă şi, implicit, nu mai luăm contact cu soarele, în prezenţa căruia se sintetizează vitamina D.

De asemenea, la vârsta a treia, sucurile gastrice se secretă mai puţin şi îşi modifică compoziţia, iar acest lucru favorizează apariţia tranzitului intestinal lent şi, implicit, a tulburărilor de alimentaţie. Totodată, în lipsa mişcării, pofta de mâncare scade, ceea ce duce la dezechilibre nutriţionale.

Omega 3 menţine inima în formă

Persoanele care suferă de boli cardiovasculare ar trebui să ia zilnic suplimente cu Omega 3 şi Omega 6 (acizi graşi nesaturaţi pe care corpul nu-i poate produce singur), deoarece protejează arterele. Mai exact, odată ajunse în sânge, aceste grăsimi nu se mai depun pe vasele de sânge, cum se întâmplă cu cele nesaturate, ci au rol protector,  împiedicând formarea plăcilor de aterom.

De asemenea, coenzima Q10 ar trebui să devină nelipsită bolnavilor de inimă, deoarece s-a descoperit că nivelul acestei enzime în celulele celor cu insuficienţă cardiacă este sub limita normală. Prin urmare, administrarea suplimentelor cu coenzima Q10 stimulează producerea de energie în muşchiul cardiac şi creşte forţa de pompare a sângelui, atenuând astfel simptome, precum oboseala şi insomnia.

Specialistul nostru
Prof. dr. Marin Burlea

medic pediatru,
Spitalul de Copii „Sf. Maria", Iaşi


Suplimentele alimentare sunt benefice pentru completarea unor deficite nutriţionale, tulburări digestive legate de tranzitul intestinal sau de absorbţia substanţelor nutritive. Ele sunt necesare şi utile şi ca aport de vitamine sau de probiotice şi prebiotice. Suplimentele alimentare sunt recomandate mai ales după primele şase luni de la naştere, perioadă în care alimentaţia naturală (cu lapte matern, exclusiv la sân) este ideală.

Pediatrii recomandă alimentaţia naturală până la şase luni, iar apoi diversificarea ei prin introducerea unor alimente noi alături de laptele matern. Trebuie să se ţină cont şi de faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă menţinerea laptelui matern până la doi ani în ţările în curs de dezvoltare, printre care şi România.

Indicator

Rezistenţa fizică scăzută indică o insuficienţă de potasiu.

Copiii alăptaţi  se îmbolnăvesc mai rar
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite