Copiii întârzie să vorbească

Disponibilitatea exagerată a părinţilor la nevoile bebeluşilor duce la întârzieri de limbaj, spun specialiştii. Chiar dacă se dezvoltă corect şi sunt îngrijiţi corespunzător de părinţi, unii copii, care nu au fost nevoiţi să se exprime pentru a li se face pe plac, pot vorbi abia în jurul vârstei de trei ani.

Copiii ar trebui să pronunţe primele cuvinte în jurul vârstei de un an, pentru că atunci sistemul lor nervos este pregătit de vorbire. Până la un an şi jumătate, vocabularul lor ar trebui să includă 20 de cuvinte pe care să le pronunţe corect şi alte 50 de cuvinte inteligibile. La doi ani, copiii pot spune propoziţii simple, iar până la trei ani acumulează rapid cuvinte noi, având capacitatea de a înţelege tot mai mult limbajul adulţilor.

Cei mai mulţi dintre copiii de doi-trei ani ar trebui să înţeleagă sensul pronumelui personal „eu" şi să-l folosească în vorbire. Dar în prezent, tot mai mulţi copii perfect sănătoşi încep abia în jurul vârstei de trei ani să folosească limbajul. Fenomenul este în creştere, pentru că părinţii sunt excesiv de grijulii şi îşi înţeleg micuţii şi fără ca aceştia să vorbească. „Dacă adulţii din preajmă îi înţeleg şi le sunt tot timpul la dispoziţie, copiii sunt tentaţi să întârzie vorbirea, fiindcă nu au nevoie de cuvinte pentru a obţine ceea ce-şi doresc", spune psihologul Lena Rusti de la Centrul „Mentarex Consult".

Unii copii pot fi „pasivi"

Logopezii explică faptul că există un limbaj activ, adică micuţul înţelege şi exprimă prin cuvinte ceea ce are de spus, dar şi un limbaj pasiv, în care copilul înţelege, dar nu simte şi nevoia să se exprime.

Mulţi copii pot folosi doar limbajul pasiv până în jurul vârstei de doi ani. Mai exact, ei pot aduce obiecte, pot executa ceea ce îi roagă părinţii, dar nu folosesc şi vorbirea. „Unii copii au pur şi simplu un ritm interior mai lent de adaptare  şi la fel se întâmplă şi cu abilitatea de a comunica prin vorbe", mai spune psihologul Lena Rusti.

Dacă nu există niciun diagnostic care să justifice întârzierile de vorbire, copiii care nu vorbesc recuperează rapid, în general, după ce împlinesc trei ani. „Etapa premergătoare limbajului este balbismul, când copilul vorbeşte pe limba lui, cuvinte inexistente, dar acesta este un antrenament pentru limbaj", explică profesorul doctor Nicoleta Stanciu, cu specializare în logopedie.

Potrivit logopedului,  acest „vorbit în limba copilului" este frecvent şi perfect normal. Totuşi, logopezii îi sfătuiesc pe părinţi să îi ajute pe copii să deprindă limbajul vorbind cu cei mici şi ajutându-i să îşi dezvolte musculatura pentru a putea vorbi. „Copiii trebuie, în primul rând, să înveţe să sufle: în fluier, în baloane de săpun, în confetti şi să umfle baloane, pentru că aceste lucruri îi pregătesc să vorbească", explică prof. dr. Nicoleta Stanciu.

Televizorul, un vinovat

Un studiu efectuat recent de cercetătorii din Marea Britanie arată că peste patru la sută din copiii care sunt lăsaţi de părinţi în faţa televizorului timp îndelungat au probleme în dezvoltarea vorbirii. Cei mai mulţi dintre ei nu rostesc nici măcar un cuvânt corect până la vârsta de trei ani, deşi nu există cauze organice care să explice acest lucru.

„Bebeluşii răspund la mimică şi recunosc feţele părinţilor, dar nu au creierul suficient de dezvoltat încât să înveţe limbajul de la televizor şi de aceea devin confuzi cu privire la folosirea cuvintelor", explică Jean Gross, coordonatorul studiului.

Mai mult, avalanşa de informaţie vizuală, dar şi auditivă care se dezlănţuie prin intermediul televizorului îi descurajează pe copii să înceapă să vorbească. „Reclamele, unele încărcate de mesaje subliminale, dar şi desenele animate în care se vorbeşte repede le taie copiilor curajul de a vorbi, chiar dacă sunt pregătiţi pentru limbaj", explică prof. dr. Nicoleta Stanciu.

Excludeţi alte cauze posibile

Întârzierea semnificativă a vorbirii poate indica tulburări psihiatrice precum autismul, retardul mintal,  auzul deficitar, malformaţiile gurii, limbii, dinţilor sau muţenia. Este necesar un prim consult la medicul specialist, în jurul vârstei de doi ani, pentru a exclude aceste cauze.