INFOGRAFIE Vezi aici care este traseul pe care îl vor parcurge prinţul William şi Kate
0Nunta regală începe astâzi, de la ora 11.45 (9.45, ora locală). La ora 15.25, ora noastră, prinţul William şi Kate Middleton vor spune „da“.
Jurnaliştii „Adevărul“ vă vor ţine la curent astăzi cu fiecare pas făcut de prinţul William al Marii Britanii şi de mireasa acestuia, Kate Midlleton. Timp de şase ore, începând cu ora 11, vor fi prezenţi în studioul Adevărul TV istorici, experţi în securitate, creatori de modă şi reprezentanţi ai Casei Regale a României, pe fundalul imaginilor din Londra, transmise în direct. Invitaţii, moderaţi de jurnaliştii Carmen Constantin, Lucian Pop şi Ovidiu Marincea, vă vor explica simbolistica fiecărei mişcări din această „nuntă a secolului“, care se bucură de o acoperire mediatică fără precedent, nu mai puţin de 2 miliarde de oameni fiind aşteptaţi să urmărească evenimentul, prin intermediul televiziunilor şi a internetului.
Nunta regală sărbătorită la Bucureşti de diplomaţii britanici GALERIE FOTO
Nunta regală la TV
Postul Realitatea TV va transmite astăzi integral ceremoniile de la Londra, începând cu ora 9.00. Trimişii RTV, Cosmin Stan şi Emma Zeicescu, vor comenta nunta regală dintr-un ministudio de la Londra, alături de invitaţi ca prinţul Paul de România şi prinţesa Lia.
Postul Pro TV a rezervat patru ore (10.00-16.00) pentru nunta regală, trimisul special la eveniment fiind Amalia Enache. Şi TVR Info va difuza live întreaga ceremonie regală. Mai multe documentare despre prinţul William şi viitoarea sa soţie, Kate Middleton, vor putea fi urmărite, astăzi, pe postul de televiziune, Diva Universal, începând cu ora 13.00.
Click pe infografie pentru a mări

Urmăriţi aici imagini LIVE de la eveniment comentate de specialişti şi vipuri din studioul "Adevarul"