VIDEO Poveste din Revelioanele de altădată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Înainte“, programul de Anul Nou se pregătea încă din vară. Nu existau manele şi se uita toată lumea. Dan Mihăescu scria texte pentru Toma Caragiu. I-a scris «Omul cu şopârla» şi Caragiu l-a numit «cel mai iubit dintre prietenii mei». Mihăescu vorbeşte despre o lume dispărută.

Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, povesteşte despre cum se pregătea Revelionul sub comunism. Şi despre cum s-a schimbat divertismentul românesc, de la epoca lui „Aşa-i în tenis", „Omul cu şopârla" sau „Petrecerea continuă", la epoca „Mondenii".

Mai citiţi şi:

Oferte last minute pentru noaptea de Revelion

Filarmonica din Viena continuă tradiţia

Cele mai generoase vedete din lume

De la Toma Caragiu, la Mihai Bendeac. Dan Mihăescu lucrează acum cu Mihai Bendeac. La Revelionul din 1975, bomba care i-a consacrat pe Toma Caragiu, pe Dan Mihăescu şi pe Grigore Pop a fost „Omul cu Şopârla".

„Scheciul ăsta a avut un destin ciudat. Am dat textul la viză şi un vicepreşedinte de Partid a zis că nu se aştepta de la un redactor al televiziunii să scrie ceva atât de vulgar. Ce nu le plăcea? Că scrisesem de «Şopârla Dosaris», care făcea trimitere la un regim minat al delaţiunii. Tudor Vornicu a insistat totuşi să filmăm scheciul. Mi-a dat un operator, care a pus pur şi simplu două coarţuri şi l-a adus pe Toma în prim-plan", povesteşte Mihăescu.

„Şopârla" din sertar

Pentru „Omul cu Şopârla" au filmat noaptea. Apoi au montat materialul, care a rămas în cutie, să aştepte zile mai bune să poată fi dat pe post. Înainte de Revelion, la Televiziune a venit Bujor Sion, şeful secţiei de presă al Comitetului Central, pentru vizionare.

A văzut tot programul, dar n-a fost încântat: „Este obişnuit, n-aveţi ceva să trosnească!". Atunci Vornicu a scos din cutie scheciul. Când a început să ruleze, Bujor a pufnit în râs. „Căţeii din Direcţia Presei, care aşteptau să vadă mai întâi ce face şeful, au început şi ei să râdă. Aşa a trecut de cenzură. Totuşi, cu o singură obiecţie, să scoată două versuri din text, când Toma cânta «Sorcova»: «N-am plecat la colindat/Un vecin m-a şi turnat»".

Alt scheci celebru, „Petrecerea continuă", de la Revelionul din ‘76, a fost inspirat direct de Ceauşescu. „După nişte vizite în Coreea, venise cu ideea să facă un fel de militarizare deghizată a vieţii românilor. Se mobilizau gărzile patriotice, femeile exersau cu puşti din lemn, tinerii era chemaţi la instrucţie - deşi trăiam într-o ţară în plină pace.

Era absurd, aveai senzaţia că tot timpul e cineva după colţ gata să ne facă praf. Cu Grigore Pop şi cu Toma Caragiu am spus să avem curaj şi să arătăm ce făcea Ceauşescu printr-un scheci în care personaj să fie un activist de partid, unul micuţ".

Şi activistul, interpretat de Caragiu, i-a organizat pe civilii care urmau să sărbătorească Revelionul, i-a scos la careu la periniţă.

Caragiu repeta scheciurile şi în Dacie Mihăescu era tânăr şi cumva inconştient: „Nu ne era teamă să facem astfel de scheciuri. Aveam şi dorinţa să nu scriu banal, să aibă ecou ce ieşea. Voiam să atacăm - cum am atacat tot timpul cu Toma - lucruri majore din epocă".

Scheciurile de Revelion se pregăteau din vară. În septembrie trebuiau să fie gata scrise, după aceea se trecea la interpretare. Cu Toma Caragiu se lucra „foarte aşezat": „Mai întâi mergeam acasă la el, la Universitate, şi îi citeam scheciul.

Citeam eu, mi-o cerea el - mie îmi era jenă s-o fac, dar n-aveam încotro. Glumea când mă îndemna: «Hai, citeşte tu, ca să ştiu cum nu fac scheciul!». Voia, de fapt, să vadă nuanţele, unde subliniez, unde insist ca autor pe text. Apoi, punea şi el accente". Şi felul în care juca transforma mereu o replică. Îi dădea o forţă satirică uluitoare numai cu o sprânceană ridicată sau cu un rictus al gurii."Materialul devenea exploziv. Chiar şi pentru noi, cei care îl scrisesem: nu pusesem atâta dinamită în text câtă adăuga el".

În platou, venea cu materialul învăţat la virgulă, mai ales că nu exista prompter. „Slujba mea şi în calitate de regizor, nu doar de autor al scheciurilor era să îl pun în valoare pe Toma. Să se vadă fiecare expresie a lui, şi o geană dacă se mişca. Să arăt toate astea ca telespectatorul să priceapă unde bate". Se întâmpla să se sfătuiască pe parcurs.

„Mă suna după ce îi dădeam un scheci şi îmi citea. «Gagiule, ia vezi e bine aici?», zicea Toma. Şi începea să interpreteze, cu vocea schimbată, fie răguşită, fie urcând. Mai interpreta şi când îl duceam cu Dacia mea la Periş - nu suporta viteza, mergeam cu 40 la oră şi mereu mă certa: «Ce goneşti aşa?». Pe drum, îl lăsam să se joace: «De ce am ascuns colectivului că am platfus?»".

Viaţa fără „Sfântul Prompter"

Toma Caragiu venea întotdeauna cu materialul învăţat la virgulă. „Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul!», i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»", regretă Mihăescu.

Declaraţie de dragoste pe o bucată de staniol

După '89, în afară de libertate, Dan Mihăescu a mai câştigat un lucru: „Am putut să văd cum scheciurile mele inerpretate de Caragiu au rămas în memoria oamenilor, au intrat în folclor".

În februarie 1977, înainte de cutremur, Mihăescu a mers cu Toma să mănânce, la Capşa. „Era singurul local unde de bine, de rău mai găseai ceva şi toată lumea ştia că el e Caragiu. Şi atunci mi-a spus Toma, tandru: «Am început să ţin la tine, Mihăescu». Era un bărbat care doar făcea pe durul. «Lasă», i-am spus eu, «n-am o poză cu tine să mă dau mare la gagici că sunt prieten cu Caragiu, n-am o dovadă!».

S-a uitat la mine şi a scos staniolul dintr-un pachet de Dunhill, l-a întors pe partea albă şi a început să scrie cu o cariocă portocalie. «Dacă vreodată posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog să fii amabil şi să arăţi hârtia aceasta. Toma Caragiu»". „Ce e aia posteritate?" - a întrebat Mihăescu. „Machedonii trăiesc peste o sută de ani, care posteritate?". Iar Toma a zis: „Nu, nu. O să plec repede."

„Nu o să mai găsim..."

No title

Mihai Bendeac vrea să ajungă şi el un „monstru sacru“

Chiar dacă e din ce în ce mai mult sex la televizor, Mihăescu e convins că divertismentul românesc va ajunge la o stare de normalitate.

„Lucrez acum şi cu Mihai Bendeac, care îl adoră pe Caragiu. Bendeac are şi blog, face şi reclame - dovadă că lumea s-a schimbat. Dar l‑am văzut şi pe scenă, la Teatrul de Comedie şi la Metropolis. Este un excelent actor şi sunt covins că o să ajungă unul de Naţional. Aşa că nu pot să cred în povestea clasică cu oamenii de neînlocuit".

În adolescenţă, lui Mihăescu i se spunea: „N-o să mai găsim un Birlic, o Lucia Sturdza-Bulandra, un Valentineanu, un George Măruţă sau Geo Barton". Apoi au apărut Cotescu, Amza, Caragiu, Bănică Senior, Vasilica Tastaman, Stela Popescu.

„Actori buni sunt şi astăzi: Ivaşcu, Bendeac, Cove, Medeea Marinescu, Anca Sigartău, Virginia Mirea....".

Televiziunea te ajută să te salute lumea la piaţă

Un Revelion înainte de 1989 înseamna 17 milioane de telespectatori. Nimeni nu concepea să-l petreacă decât în faţa televizorului. După Revoluţie, efervescenţa din stradă era mai importantă.

Tot atunci s-a mai schimbat ceva: a dispărut cenzura şi au apărut duşmăniile: dacă dai în cutare, se supără cutare, şi tot aşa. Şi aceste duşmănii te urmăresc, nu mai ştii încotro s-o apuci cu scheciurile. „Ce nu se înţelege e că nu poţi să critici decât puterea. N-ai cum să satirizezi opoziţia, aşa a fost încă de la Caragiale".

Toma Caragiu

Toma Caragiu, preferatul românilor la începutul anilor ‘70

S-a modificat şi modelul, structura divertismentului. Mihăescu nu se aşază neapărat de partea cu umorul vechi. Dovadă că a lucrat cu mulţi actori tineri după 1989. A învăţat şi termeni ca „macho", „kinky", „trendy" şi „bunăciune".

Îi foloseşte în texte, dar într-un context în care să fie de râs. Altfel, se depăşesc nişte limite. „Am auzit pe un post TV un cântec de mi-a stat mintea în loc: «Foaie verde de lămâie/ Hai mândruţo să-ţi dau.... ». Dacă asta e glumă, eu sunt patriarh! Iar pentru mulţi, să lucrezi la televiziune a devenit o meserie care te ajută să te salute lumea la piaţă".

O plăcere nebună

Ce regretă de dinainte de '89 este audienţa. „Pe 2 ianuarie, mă urcam în autobuz să aud ce discută lumea. Vorbeau despre programul de Revelion. «Aia cu Toma a fost senzaţională! », zicea unul. Şi altul: «Dar te-ai prins la aia cu şopârla?». Îmi făcea o plăcere nebună". Nu se aştepta să spună ceva şi despre el. Era întotdeauna vorba despre Caragiu - actorul, vedeta care vindea marfa.
Astăzi nu mai e acelaşi lucru. „Am făcut ratinguri bune, de 6, 7 sau 8 la nişte emisii la TVR şi la Antena 1. Însă publicul e segmentat.

Plus că a dispărut profesionalismul. Când lucram la Revelioanele TVR de dinainte de ‘89, după ce scriam scheciurile, mă întâlneam cu actorii şi făceam lectură la masă, ca la teatru. Râde lumea acum dacă aude asta. Cine mai face azi aşa ceva când există «Sfântul Prompter?». Actorul vine la filmare şi nici nu ştie ce joacă. Întreabă: «Eu cine sunt?» «Eşti valetul! », i se răspunde. Şi începe să curgă un text pe prompter, iar valetul citeşte: «Bună ziua, domnule Conte!»".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite