Îl face haina pe om?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre numeroasele dileme şi întrebări legate de modă şi norme vestimentare, uneia singure încă nu i s-a găsit un răspuns cert: cât de mult contează felul în care ne alegem îmbrăcămintea? „Haina îl face pe om?“ nu mai este de mult timp o întrebare la care putem răspunde prin „da“ sau „nu“.

Dacă în vremea în care oamenii erau împărţiţi în sclavi şi boieri una dintre principalele funcţii ale hainelor era aceea de a semnala locul şi rolul unei persoane în societate, comunismul şi democraţia au nivelat aceste deosebiri.

Astăzi nu mai putem distinge cu siguranţă un director de ultimul său subordonat bazându-ne doar pe stilul vestimentar, deşi, într-o lume dominată de imagine, de „trademark" sau „copyright", rolul hainelor pare să fie din ce în ce mai important. Chiar dacă ne oferă un număr mare de opţiuni, viaţa modernă aduce în prim-plan şi obsesia stilului, iar hainele şi, în general, preocuparea pentru înfăţişarea fizică nu evadează din această logică.

De la blugi la reguli de eleganţă

Dacă până acum două decenii majoritatea românilor visau la blugii din Vest, astăzi, fiecare om are propriile norme în urma cărora poate judeca dacă o persoană este sau nu bine îmbrăcată. Diversitatea democraţiei a făcut însă ca, în modă, „ordinea socialistă" liniară să rezulte într-o varietate prea mare de stiluri şi „identităţi" vestimentare, iar hainele au primit noua definiţie de „extensie a personalităţii".

Pe de altă parte, din spatele dogmatismului unanim acceptat al PR-ului, se împământeneşte din ce în ce mai mult ideea că vectorii care formează imaginea personală trebuie să ţină seama de anumite reguli precise, pe care trebuie să le stăpânească toată lumea. Încurajat de analize despre optimizarea comunicării sau despre construirea stimei de sine, acest model vestimentar pentru care eleganţa este singurul numitor comun atrage din ce în ce mai mulţi susţinători.

Marketing, haine şi alte însuşiri

Animată de această idee venită odată cu mileniul III, societatea contemporană pare din ce în ce mai convinsă că stilul de îmbrăcăminte este cel mai valoros element de marketing la nivel individual, singurul care poate evidenţia şi pune în valoare orice persoană dintr-o mulţime.

Argumentele ce invocă timpul scurt de reacţie al celor din jur, modelele de gândire greu accesibile sau asocierile subconştiente nu fac decât să întărească acest „trend". Deşi, până la urmă, cei mai mulţi ajung la concluzia conform căreia însuşirile şi calităţile pe care o persoană le are sunt cele mai importante, rămâne discutabil momentul în care acestea pot fi arătate. Astfel, dacă unii cred că pentru a înţelege personalitatea unui om nu trebuie să ne lovim de bariera îmbrăcămintei, există la fel de multe persoane care nu vor să „ardă" etapa primei impresii, când cuvintele sunt mereu prea puţine pentru o prezentare completă.

„Nu vedem dincolo de aparenţe"

Stilista Eniko Szanto (33 de ani), „administratorul" ţinutelor fiecărui concurent al emisiunii de televiziune „Dansez pentru tine", consideră că o persoană bine îmbrăcată va avea mereu întâietate în faţa uneia care nu-şi arată adevărata personalitate prin intermediul hainelor. „Deşi oamenii nu recunosc acest aspect, haina îl face pe om, mai ales în ţara noastră şi mai ales la bani. Şi asta din cauza faptului că nu suntem încă destul de informaţi şi de pregătiţi să vedem dincolo de aparenţe", consideră stilista.

image

Designerul care a creat costume pentru toate cele opt sezoane ale emisiunii „Dansez pentru tine" nu crede că hainele de firmă sunt indispensabile pentru a fi
bine îmbrăcat. „Totul depinde de personalitate. Atât timp cât omul se îmbracă în concordanţă cu personalitatea lui şi e puţin original înseamnă mai mult decât dacă s-ar îmbrăca de la orice firmă", este de părere stilista.Creatoarea colecţiei „Zulu de Zazu", Eniko Szanto, susţine că reţeta ideală pentru o ţinută ireproşabilă ţine de fiecare persoană în parte, însă nimeni nu trebuie să aşeze pe locul doi propria imagine.

„Deja sunt o mulţime de trenduri şi fiecare trebuie să îşi aleagă îmbrăcămintea în funcţie de jobul pe care îl are, de hobby-urile sale. Dacă face aceste alegeri în acord cu personalitatea sa, nu trebuie să aibă nicio grijă că nu corespunde vreunei norme", explică Eniko Szanto.

„Costumul şi cravata nu sunt o garanţie"

Remus Cernea, fost candidat la Preşedinţia României pe lista Partidului Verde, spune că a intrat în politică tocmai pentu a „provoca" aceste prejudecăţi, conform cărora stilul vestimentar este principalul promotor al unui om.

image

„Sper că, în timp, oamenii să renunţe la a gândi în acest mod care privilegiază înfăţişarea sau îmbrăcămintea. Cred că e important ca în dezbaterile publice oamenii să înţeleagă mai bine diversitatea, libertatea fiecărei persoane de a arăta cum doreşte şi de a se îmbrăca aşa cum doreşte. Eu voi continua să-mi menţin ţinuta aşa-zis nonconformistă", explică Remus Cernea. Deşi este conştient că o parte din cei care împărtăşesc aceleaşi valori politice cu l-au votat tocmai din cauza stilului său, Remus Cernea spune că încearcă să-i convingă pe alegători că aspectul fizic va rămâne mereu pe locul doi în faţa capacităţilor fiecărui om.

„Am primit numeroase mesaje prin intermediul cărora mi s-a reproşat ţinuta sau înfăţişarea. Întotdeauna am replicat apelând la celebrul cântec de la Pasărea Colibri, în care se spune că nu contează cât de lung ai părul, important e cum şi cât gândeşti. Cred că nu costumul sau cravata reprezintă vreo garanţie pentru faptul că o persoană este serioasă şi responsabilă, capabilă şi competentă. Dimpotrivă, cei care au adus România în dezastrul actual sunt, de regulă, oameni cu costum şi cravată. Haina nu i-a împiedicat să ia măsuri care trădează incompetenţă", susţine Remus Cernea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite