Adevarul.ro

Regimul ceauşist a încasat bani grei pentru a le permite germanilor din România să plece în Republica Federală Germania. În perioada 1968-1989, circa 200.000 de etnici germani au avut posibilitatea de a lăsa în urmă regimul tovarăşului Ceauşescu. Şansa lor pentru o viaţa mai bună depindea de cum se înţelegeau la bani comuniştii români şi capitaliştii din RFG.

Fostul deputat CDU (creştin-democraţi), Heinz Guenther Huesch, este cel care s-a ocupat în perioada 1968-1989 de negocierile de răscumpărare a etnicilor germani din România, scrie ziarul german Siebenbuergische Zeitung. Huesch a fost timp de 25 de ani negociator şef din partea RFG, el având totală liberatatea privind modalitatea de negociere.

CITEŞTE AICI povestea unui medic de etnie germană fugit din comunism cu o barcă pneumatică

Potrivit acestuia, autorităţile de la Bucureşti nu acceptau iniţial decât bani cash, înregistrările plăţilor fiind făcute de Dr Ewald Garlepp, avocat şi notar la Stuttgart, a cărui sarcină era aceea de a-l introduce pe Huesch la partenerii români de negocieri.

Primele negocieri au avut loc între 9-12 februarie 1968, la Bucureşti, la hotelul Ambasador. După ce s-au stabilit relaţii de încredere, comuniştii români nu mai avea nicio problemă în a accepta cec-uri sau de a încasa banii prin transfer bancar.

Ce presupunea vânzarea de etnici germani

Înţelegerea dintre autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Bonn presupunea plecarea unui anumit număr de etnici germani într-o anumită perioadă de timp, în timp ce partea germană se obliga să plătească o anumită sumă pentru fiecare german plecat. S-a plătit inclusiv pentru etnicii germani plecaţi ilegal, cei care nu s-au mai întors din vizite şi excursii.

CLICK AICI pentru a vedea cum a scăpat de regimul ceauşit un mare handbalist german

Conform lui Huesch, numărul de runde de negocieri purtate de el depăşeşte 1.000, aceasta dacă sunt socotite şi cele neoficiale, care aveau loc cu interpretul, în germană, de obicei în preziua negocierilor oficiale.

Suma de bani pentru care erau vânduţi etnicii germani varia în funcţie de împărţirea acestora în categorii: muncitori simpli, muncitori calificaţi, persoane cu studii sau pensionari.

Avizi de bani, comuniştii români au cerut de la bun început un avans în valoare de 200.000 de mărci germane. Huesch se amuză când se gândeşte la modalităţile diferite ale celor două părţi de clasificare a persoanelor. De exemplu, un muncitor agricol care a condus un tractor era din punct de vedere al românilor un specialist, nu însă şi din perspectiva negociatorilor nemţi.

Regimul ceauşist a încasat circa un miliard de mărci germane pentru etnicii germani

Cei asupra cărora se cădea de acord erau daţi dispăruţi de autorităţile comuniste. Potrivit lui Huesch, cea mai lungă negociere a durat 11 ore. Un acord din 1970 se preciza că decisivă pentru efectuarea plăţilor este intrarea persoanelor respective în Germania, respectiv înregistrarea acestora, de obicei la Nurnberg, aceasta fiind dovada că românii şi-au făcut partea lor.

Plăţile pentru nemţii noştri nu s-au făcut niciodată în România. Totul a început la Paris, Viena, Roma, Stockholm sau Copenhaga. Se plătea cu bancnote de 1.000 de mărci. Banii erau număraţi, puşi în plic, iar caesta era sigilat.

Potrivit autorului articolului apărut în ziarul german "Siebenbuergische Zeitung", în perioada 1968 - 1989 s-a plătit circa un miliard de mărci germane pentru răscumpărarea etnicilor germani din România.

Ambasadorul RFG la Bucureşti în perioada 1971-1976 menţiona în cartea sa "Ochii fericiţi": categoria A - 1.800 DM în caz normal; categoria B1 - 5.500 DM student; categoria B2 - 7.000 DM student în ani terminali; categoria C - 11.000 DM absolvent de facultate; categoria D - 2.900 DM tehnician sau specialist.