PORTRET: Hansi Schmidt a lăsat gloria sportivă pentru libertate

Hansi Schmidt

Speranţă incontestabilă a handbalului românesc, Schmidt a fugit de comunism, în timpul unui turneu.

PROFIL
Născut. 24.09.1942, Teremia Mare
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică, Koln
Carieră. Cinci Cupe ale Campionilor

Cum a fost copilăria dumneavoastră? Ce v-a determinat să fugiţi din ţară?
Am avut în copilărie nişte evenimente care m-au marcat. Familia a avut foarte mult de suferit. Situaţia noastră socială era dărâmată. Tatăl meu a fost medic şi a fost degradat atât de mult că nu a mai putut nici măcar să profeseze. Străbunicul şi bunica, unchiul meu au fost toţi în Bărăgan. A fost o situaţie inacceptabilă. Copil fiind, la nouă ani, mi-am spus că în ţara asta eu nu mai vreau să trăiesc. Tatăl meu a fost student în Austria, iar apoi în Germania. Pe această cale am aflat că există o ţară în care oamenii sunt mai democratici decât ce am găsit eu aici. Mi-am spus: cândva o să părăsesc această ţară. Făcându-se turnee în străinătate, numai cu handbalul reuşeam acest lucru.

Cum a fost cariera sportivă?
La 17 ani am fost deja în lotul naţional al României. Toată lumea spunea că voi deveni cel mai bun jucător. România a devenit campioană mondială şi eu eram în lot ca şi junior. Toţi cei care erau în lot erau valoroşi şi am avut de învăţat. Mai apoi am ajuns la Steaua, unde am trăit momente minunate.

Cum a fost momentul în care aţi fugit pentru totdeauna în libertate?
Am fost cu studenţii într-un turneu la Essen, Hamburg şi la Koln. Eu puteam deja la Hamburg să spun adio. Colegii mi-au spus că dacă plec la Hamburg, turneul este ratat. Am hotărât să rămân până la sfârşit cu ei. La ora două noaptea am ieşit din restaurant şi am fugit. Cu Samongi şi cu Gruia ţineam legătura. Ei m-au înţeles. Au spus că am fost băiat deştept că am plecat. Au regretat totuşi că am plecat pentru că spuneau că dacă eram şi eu, era mai bine pentru naţională.

Ce aţi făcut când aţi ajuns în străinătate? Cum v-aţi integrat?
Handbalul m-a ajutat pe de o parte, dar a fost foarte greu. Ştiam foarte bine ce am pierdut. Nu ştiam ce mă aşteaptă. Eu am fost foarte interesant ca şi handbalist, dar nimeni nu şi-a pus întrebarea cu ce om aveau de a face şi în momente grele eram singur. Nu am avut absolut pe nimeni şi asta este o situaţie foarte grea, dar totuşi a fost o lecţie. Am învăţat foarte multe în acea perioadă pentru că au fost oameni care m-au înţeles şi m-au ajutat.

Cum aţi fost primit după aceea în România?
Am avut o întâmplare foarte interesantă când am venit cu echipa din RFG în ţară pentru prima dată după ce am fugit. Şi acum m-am pregătit, pentru că emoţional am avut probleme. Sunt pentru prima dată după 35 de ani. Atunci, când am venit cu echipa, mă gândeam că dacă intru în sala Floreasca o să mă huiduie toată sala. A venit un plutonier major în sală, pe teren şi m-a îmbrăţişat, iar sala toată aplauda. Am sperat că nu o să aibă probleme după aceasta. A fost pentru mine fenomenal. Autorităţile au stat la distanţă. Pentru mine era mai importantă libertatea decât cariera.

Cum vedeţi România acum?
E o chestie foarte complexă. Văd o grămadă de oameni tineri care au încredere în ţara asta. Eu sper ca politicienii să se aplece spre problemele oamenilor care vor democraţia în ţara aceasta. Poporul are un drept să fie luat foarte în serios de politicieni.

Tinerii se plâng că o duc rău. Credeţi că libertatea de care se bucură este mai importantă decât o viaţă bogată?
Banii sunt prea puţin importanţi. Libertatea, respectul, toleranţa trebuie să pornească din familie, din cercul prietenilor. Eu am văzut dictatura aici şi democraţia în Germania. Nu tot ce se petrece acolo este în ordine. Dictatura a fost foarte directă. În democraţia de vest este foarte subtilă. Se întâmplă foarte multe lucruri în subteran.

Ce-i place
„Am fost la Teremia. E groaznic ce am văzut pe sate, casele stau să pice. Nu îmi place nici în Timişoara când văd clădiri istorice care nu se renovează, dar probabil nu sunt bani. De asemenea, handbalul masculin nu progresează. Sportul se concentrează pe fotbal”, a spus Schmidt.

Ce nu-i place
„Eu sunt un om care reflectez. M-au impresionat tinerii care au speranţă şi încredere în ţara aceasta. Oamenii studiază şi sunt plini de elan, îşi doresc o ţară în care vor să trăiască bine”, a spus fostul handbalist.