„Nu vă aşteptaţi la subiecte mai uşoare“
0Peste 69.000 de elevi se pregătesc să treacă de examenul de maturitate în sesiunea de toamnă. Oficialii din Educaţie spun că subiectele vor fi accesibile. Liliana Preoteasa, director general pentru învăţământ preuniversitar, spune că elevii vor avea de rezolvat subiecte „la fel de uşoare“ ca-n vară.
Sesiunea de toamnă nu va fi cu mult diferită faţă de cea din iunie, profesorii pregătind subiecte cu acelaşi grad de dificultate.
În schimb, liceele care vor avea promovabilitate zero şi după acest examen vor fi luate în vizorul Inspectoratelor Şcolare. „Se va face o analiză şi vor fi luate măsuri în funcţie de fiecare caz în parte. Măsurile nu trebuie să fie neapărat de tip punitiv. S-ar putea să nu se rezolve nimic cu destituirea unui director. În schimb, trebuie să stimulăm performanţa", arată Liliana Preoteasa.
Note proaste
Elevii s-au arătat mulţumiţi de subiectele din prima sesiune. Dezamagirea a venit însă odată cu afişarea rezultatelor când peste 30% din elevii care au dat Bacul au picat cel mai important examen din viaţă.
Notele mici s-au datorat şi faptului că probele orale nu au mai fost notate şi calculate la media generală. O altă cauză pentru notele mici din prima sesiune poate fi exigenţa crescută a supraveghetorilor şi a corectorilor, în urma descoperirii mai multor cazuri de fraudare, spun experţii.
Citeşte şi:
Bac de vară cu ecou în toamnă
Procurorii din Teleorman au descoperit săptămâna trecută încă un caz de fraudare a examenului de Bacalaureat din vară. În acest caz sunt anchetate patru eleve de la Grupul Şcolar Alexandria, 22 de profesori de la licee din Roşiorii de Vede, Zimnicea, Videle, Turnu Măgurele, dar şi „intermediari" din Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman. Potrivit anchetatorilor, patru eleve sunt acuzate că au plătit câte 500 de lei pentru fiecare probă de Bac la care au depus contestaţii şi unde aveau nevoie de note de trecere.
Într-un alt caz de fraudă, cel în care au fost găsite 42 de lucrări xeroxate la limba română, un profesor universitar a fost arestat pentru 29 de zile. Ilie Cornoiu profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj este acuzat că ar fi luat 30.000 de euro mită pentru a multiplica lucrările.
Au colaborat: Elisa Bouleanu, Cristina Ciulei.
Calendarul sesiunii de toamnă
23-24 august - proba orală de limba română
24-25 august - proba de competenţe într-o limbă modernă
26-27 august - proba de competenţe digitale
30 august - proba scrisă de limba română
31 august - proba de limba maternă
1 septembrie - proba de matematică sau istorie
3 septembrie - proba la alegere a profilului
5 septembrie - afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor.
7-8 septembrie - rezolvarea contestaţiilor
9 septembrie - afişarea rezultatelor finale
Prima sesiune de Bac în cifre
69,30% rata de promovare a examenului de Bacalaureat
12,17% mai puţin promovaţi faţă de Bac-ul din 2009
2,01% din elevi au luat Bac-ul după contestaţii
88,94% cea mai ridicată rată de promovabilitate- Suceva
42.223 de note între 8 şi 8,99
138 de elevi au obţinut media generală 10
96,39% rata de participare în prima sesiune (202.500 de elevi)
61.946 de elevi picaţi în prima sesiune de Bac
244 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă
150.000 de lei fraudă record la Bacău
42 de lucrări de Bac trase la xerox la Cluj
7 profesori arestaţi pentru luare de mită