Avem avere, căutăm administrator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Analiștii spun că Moldtelecom ar urma să fie privatizat
Analiștii spun că Moldtelecom ar urma să fie privatizat

Statul deţine proprietăţi enorme, care însă, gestionate prost, îi aduc venituri mizere. Valoarea activelor controlate de Guvern în 274 de întreprinderi de stat şi 168 de societăţi pe acţiuni cu capital majoritar public este de peste 25 de miliarde de lei.

„Deşi este în scădere cu 2,6 puncte procentuale şi a coborât la circa 21% din totalul activelor din economia naţională, conform standardelor internaţionale, prezenţa statului în economie este încă destul de mare", susţine vicepremierul Valeriu Lazăr.

Potrivit oficialului, chiar dacă statul deţine o avere relativ impunătoare, profitul de pe urma activităţii acestor întreprinderi este unul destul de mic. Astfel, în 2011 statul a încasat sub formă de dividende de la întreprinderile cu capital de stat peste 254 de milioane de lei, ceea ce reprezintă însă doar un procent din valoarea activelor. La această sumă se adaugă 58 de milioane de lei achitate sub formă de defalcări la buget din profitul net.

Record de ineficienţă la Chişinău! Întreprinderile de stat aduc profit mai mic de un bănuţ la un leu active

„Grosul profitului obţinut de stat vine, în special, de la trei întreprinderi. Astfel, o treime, adică 101 milioane de lei, s-a datorat Moldtelecom, Metalferos a contribuit cu 54 de milioane de lei, iar Tutun-CTC a adus în haznaua statului 34 de milioane", a precizat Valeriu Lazăr.

MOLDTELECOM, CEL MAI MARE PROFIT

Ministrul Economiei a declarat că, din păcate, o mare parte din companiile cu capital de stat nu aduc niciun beneficiu, iar unele generează ani la rând doar pierderi. Astfel, 88 de societăţi nici n-au prezentat vreun raport de activitate.

Totodată, doar 56% din întreprinderile de stat au raportat profit, în timp ce 34% -pierderi, iar 10% au avut rezultate nule. În cazul societăţilor pe acţiuni, au obţinut profit doar 48%, iar restul 52% au avut pierderi sau rezultate nule.

ANALIZĂ Companiile de stat din Republica Moldova produc mult și vând puțin

În opinia vicepremierului, statul este nevoit să excludă multe întreprinderi din procesul de privatizare. „Dacă unele companii au ajuns la un anumit plafon în dezvoltarea lor şi mai departe e nevoie de investiţii de zeci sau chiar sute de milioane de lei, iar statul nu are aceşti bani, nu are rost să le mai păstrăm în priprietate publică", a constatat Valeriu Lazăr.

Roman Chircă, director al Institutului pentru Economie de Piaţă, susţine că rezultatele activităţii întreprinderilor cu capital de stat demonstrează elocvent că majoritatea este necesar să fie privatizate. „Este evident că în perspectivă valoarea acestor firme şi mai ales beneficiile pe care le aduc statului va scădea. Aşa că multe ar trebui vândute. Statul va avea mai mult folos în acest caz. Va încasa bani şi va scăpa de active ce creează doar probleme", a precizat economistul.

A împrumutat 60 de milioane de lei pentru a cumpăra cea mai mare fabrică de cosmetice

În opinia lui Chircă, şi unele întreprinderi ce par strategice, precum Moldtelecom sau Air Moldova, ar urma să fie privatizate. „În cazul operatorului de telefonie se atestă o degradare latentă, iar o mare parte din profitul obţinut se investeşte extrem de ineficient, în special în dezvoltarea reţelei de telefonie mobilă Unite. Valoarea companiei va scădea în continuare şi va fi greu de obţinut un preţ bun pentru ea", crede economistul.

Soluţiile ministrului Valeriu Lazăr

Pentru eficientizarea administrării proprietăţii de stat, Ministerul Economiei propune să fie efectuată analiza permanentă a activităţii întreprinderilor în care statul deţine capital majoritar; să fie controlate mai strict achiziţiile; să fie limitată intervenţia fondatorului în activitatea operaţională a companiilor.

Totodată, managerii urmează să fie selectaţi prin concurs, iar în contractele de muncă vor fi stabilite performanţele pe care trebuie să le realizeze, precum şi prevederi privind revocarea din funcţie, în cazul în care întreprinderea a finalizat anul gestionar cu pierderi.

De asemenea, se propune ca reprezentanţii statului şi preşedinţii consiliilor de la întreprinderi să fie obligaţi să prezinte semestrial informaţii despre deciziile adoptate în cadrul entităţilor economice respective şi să fie asigurat accesul la informaţie privind rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderilor.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite