Salarii ca-n Vest, cu trei zerouri, și-n Moldova

20 ianuarie 2012, 09:55 |  Autor: Virginia Dumitraș | 

Cuvinte cheie: salarii, Occident, posibilitati, specialist IT, Artur Reaboi,

Artur Reaboi a lucrat șapte ani la Endava

Artur Reaboi a lucrat șapte ani la Endava

 

Artur Reaboi (27 de ani) lucrează în domeniul IT și spune că și la noi în țară tinerii pot avea lefuri ca-n Occident. Sigur de propriile forțe şi convins că cererea sporită de specialiști IT pe piața, tânărul susține că un astfel de serviciun îţi poate aduce peste 2.000 de dolari pe lună la privat.

Artur Reaboi, originar din Glodeni, este pasionat de domeniul IT din liceu. Tânărul a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Matematică și Informatică. „Majoritatea colegilor din gimnaziu și chiar universitate plecau peste hotare. Eu cred că dacă vrei să înveți nu contează unde o faci. Am urmărit multe cursuri online de peste hotare, nu pentru diplomă, ci pentru cunoștințele mele. Le-am studiat și m-au ajutat", spune Artur.

Vrei să te angajezi în IT? Una dintre cele mai mari companii de profil recrutează la Iaşi GALERIE FOTO

Ulterior, tânărul s-a angajat la una dintre cele mai mari companii IT din ţară, Endava. „Am făcut multă informatică și îmi plăcea. Un profesor mi-a propus să lucrez la Endava. Credeam că nu voi trece interviul. Erau 17 concureți, iar dintre aceștia doar patru erau studenți", explică tânărul. Pentru că a reușit să câștige încrederea sefilor, răsplata nu s-a lăsat mult așteptată.

„La început aveam un salariu de 250 de dolari, mai apoi acesta a fost mărit cu 50% și chiar dublat. A fost o recompensă pe care nu o așteptam pentru că îmi plăcea tot ce făceam la Endava", mărturisește specialistul. După șapte ani de lucru, Artur și-a schimbat locul de muncă. Acum este arhitect de sisteme informaționale și spune că IT-ul este colacul de salvare pentru tinerii din Republica Moldova, care ar putea câștiga bine dacă sunt pricepuți. „Peste hotare nu ne așteaptă nimeni, deși unii reușesc să ajungă departe. Când am plecat de la Endava, nu am făcut-o pentru bani, ci pentru o nouă experiență", spune Artur.

Atașat de ţara în care s-a născut, el spune că tinerii ar reuși să se relizeze și în Moldova. „Cred că-mi voi trăi toată viața în ţara mea. Dacă ești un specialist bun și vrei să lucrezi, cred că poți reuși și în Republica Moldova. „Înțeleg că în alte domenii situația nu este similară, dar în IT poți face multe. Cred că starea financiară din Moldova nu este o problemă dacă reușești să te angajezi la o companie privată", mai spune Artur. „Dacă ești bun, în Moldova poţi avea același salariu ca-n Uniunea Europeană. Unii cred că nu mai are sens să lupți în Moldova, dar aici putem face multe și se merită, pentru că este țara noastră", conchide informaticianul.

Lefuri generoase
Cererea de specialişti IT pe piața din Moldova este confirmată și de către reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. „Informaticienii sunt cei mai solicitați. Avem nevoie de programatori, administratori de rețea, designeri, dar și analiști de sisteme. Sunt foarte multe firme care oferă salarii de la 200 la peste 2.000 de euro", declară Svetlana Șerban, vicepreședintele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Chișinău.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Deputații ucraineni vor să interzică prin lege poziția misionarului

    Rada Supremă de la Kiev examinează un proiect de lege prin care ucrainenilor li se va interzică ...

    Top inedit al salariilor: cat castiga pe ora angajatii din Romania. Vezi unde se plateste cel mai bine ora de lucru

    Cat conteaza o zi in viata unui om? Dar o ora? Cum se masoara o ora? Pentru unii, o ora are o v ...

    Cine sunt acţionarii de la Moldova-Agroindbank afectaţi de atacurile de tip raider

    Premierul Vlad Filat a declarat că în cazul băncii Moldova-Agroindbank, unde a fost atacat un n ...

    Călătorii accidentaţi în tramvaiele deraiate vor fi despăgubiţi de RATB

    Călătorii care au fost răniţi în accidentul de tramvai produs în această dimineaţă în Pasajul L ...

    Maşini tari pe străzile Iaşiului. Cine conduce modele de zeci de mii de euro VIDEO

    Bentley, Ferrari, Jaguar, Morgan Aero 8, Infiniti, Porsche sunt doar câteva dintre mărcile cele ...

    Tragedie în parcul IOR: O fetiță de doi ani s-a înecat într-o fântână arteziană

    O fetiță de doar doi ani a murit, joi seara, înecată într-o fântână arteziană din parcul bucure ...

    Dinozaurii din moţiunea de cenzură

    Deşi m-am jurat că n-o s-o mai fac niciodată, am comis-o din nou: am citit textul moţiunii de c ...

    Vrei să te angajezi în IT? Una dintre cele mai mari companii de profil recrutează la Iaşi GALERIE FOTO

    Compania IT din în Marea Britanie va susţine în perioada 24-28 ianuarie la Iaşi primul evenimen ...

    Ruşii ameninţă cu impunerea de noi interdicţii legumelor şi fructelor moldoveneşti

    Autorităţile fitosanitare din Federaţia Rusă susţin că dacă Republica Moldova şi Ucraina nu vor ...

    Joburi în Europa: menajeră în Italia sau programator în Germania

    Piaţa muncii externe dă semne de revenire, astfel că românii îşi pot găsi de lucru în agricultu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole