De ce suntem geloşi
0Gelozia este un sentiment normal, de care nimeni nu scapă. Psihologii spun că originea lui se află în copilărie şi că, pentru a vă domoli suferinţa, trebuie să depăşiţi posesivitatea şi să învăţaţi să vă controlaţi emoţiile.
Cât de normală este gelozia în cuplu
Înainte de orice, gelozia înseamnă durere. În cartea „Cum să fim fericiţi în cuplu", publicată în limba română la Editura Trei, psihoterapeutul francez Gérard Leleu scrie că gelozia este reversul pasiunii amoroase, adică distrugere: a noastră şi a celuilalt, pentru că ne roade mintea prin gânduri obsesive, ne subminează corpul, pe care îl îmbolnăveşte, ne macină somnul şi ne împinge la conduite agresive faţă de noi înşine sau faţă de partener (de la acte meschine şi gesturi dramatice până la crimă pasională).
„Fostul meu iubit devenise foarte gelos pe prietenii mei - în gaşca mea sunt mulţi băieţi şi toţi frumoşi foc", povesteşte Ana, 24 de ani. „Se supăra, eu trebuia să insist să văd ce are, nu vorbea, până la urmă îmi zicea că iar am fost cu ei şi pe el l-am lăsat acasă... Într-o seară, la o petrecere, eu am vorbit mai mult cu ei, iar el s-a simţit neglijat. După ce a plecat gaşca, m-am dus la el, evident. Întâi m-a ignorat, iar apoi a început să ţipe la mine."
Cum se declanşează mecanismul durerii
Psihologii spun că gelozia îşi are rădăcinile în copilărie şi că se naşte din nevoi şi din dorinţe nesatisfăcute. Prima oară, gelozia poate să apară când mama pleacă de lângă copil pentru a se apropia de tată (de exemplu seara, la culcare, când părinţii se retrag în dormitorul lor).
„Copilul resimte acest lucru ca pe un abandon, chiar ca pe o trădare şi, în suferinţă, îşi dă seama că mai există un altul în afara lui. Durerea este intensă, iar rana e profundă", explică Leleu. A doua oară, gelozia apare în momentul înţărcatului, când mama îi retrage sânul. „Aici, rana devine şi mai profundă." Ea se instalează şi la venirea pe lume a unui frăţior sau a unei surioare. „În total, aceste serii de răni multiplicate la nesfârşit vor lăsa în urmă o plagă profundă."
Aşa se face că întreaga viaţă suntem în căutarea unei persoane care să ne „panseze plaga". Într-o zi, acea persoană apare şi suntem fericiţi până când un străin ameninţă să ni-l ia pe cel (cea) care ne „pansează". Şi rana se redeschide. „Îmi amintesc că, la început, iubitul meu era foarte enervat de toţi tipii care apăreau... pentru că înainte de el avusesem foarte mulţi prieteni de sex masculin şi tot timpul mă suna cineva sau pomeneam de câte unul. Situaţia s-a rezolvat în timp, pentru că au dispărut. Adică am renunţat la ei de dragul lui", povesteşte Alina, în vârstă de 26 de ani. În doze „normale", gelozia poate fi un sentiment pozitiv care să ne stimuleze.
În doze excesive, însă, ea devine dorinţă de posesiune şi de control, o atitudine pe care Leleu o defineşte ca fiind în acelaşi timp infantilă şi terifiantă. Infantilă pentru că „vorbeşte" în limbajul atotputerniciei copilului în jurul căruia trebuie să se învârtească totul, şi terifiantă pentru că la vârsta adultă forţa este mult mai mare.
De ce se tem bărbaţii
Bărbaţii sunt, în general, mai geloşi decât femeile, în ciuda faptului că au practicat vreme de milenii poligamia şi adulterul. Ei tolerează foarte prost infidelitatea. De ce? Pentru că, explică Leleu, ei retrăiesc cu această ocazie dureroasa rivalitate care-i opunea tatălui: îl asociază pe amantul care le ia iubita cu tatăl care le lua mama fără să le ceară voie. O altă cauză este veşnica reapariţie a fricii: aceea de a fi incapabil să-ţi satisfaci femeia, de a nu fi în stare să o controlezi, de a fi subjugat de pasiunea pentru ea, de a pierde puterea, de a fi dominat şi condus de ea.
Cu toate acestea, există bărbaţi care nu sunt geloşi. Cine sunt ei? Sunt cei care iubesc cu adevărat şi al căror nivel de conştiinţă a depăşit posesivitatea. Sau sunt cei care nu mai iubesc şi care sunt, prin urmare, indiferenţi. Sunt şi cei care fantasmează să se alăture acestui duo amoros, poate pentru că tocmai ei şi-au împins partenera în braţele altuia.
Cristian (22 de ani), din Bucureşti, spune despre el că nu e gelos. „Şi nu e doar o teorie sau un principiu de-al meu, am realizat asta din experienţă. Prima mea iubită, de exemplu, era din Cluj şi ne vedeam cam o dată la trei săptămâni sau o dată pe lună. Eram deja cam de un an împreună când am mers în vacanţă la Vama Veche, iar ea mi-a povestit că într-o perioadă mai lungă în care nu am putut să ne vedem a făcut dragoste cu un băiat. Dar a venit aşa vorba, nu ştiu cum, ea nu mi-ar fi zis altfel. A doua seară mi-a spus că mai făcuse dragoste cu încă unul. Nu m-a deranjat că a făcut asta, doar mi-a displăcut cu nu a avut încredere să-mi povestească de la început. Şi nici nu am întrebat-o de ce a făcut-o; mi-a zis că avea nevoie de alte experienţe."
Cei doi s-au despărţit după ce au intrat la facultate pentru că, înainte de asta, se gândeau că unul dintre ei ar putea să meargă la facultate în oraşul celuilalt, dar până la urmă fiecare a rămas acasă. „După vreo lună ne-am dat seama că-i mai bine s-o lăsăm baltă din moment ce niciunul n-a făcut pasul ăsta. Am căzut de acord, carevasăzică. Şi pe urmă, ea s-a îndrăgostit de un profesor de la facultate şi s-au cuplat, iar eu eram singurul care ştia. După ceva vreme, s-au şi căsătorit. M-a bucurat foarte tare. Şi n-o zic doar aşa, chiar am simţit asta. Dar nu m-a chemat la nuntă pentru că el era gelos pe mine..."
Atenuarea chinului
Iată câteva sfaturi prin care puteţi evita să vă lăsaţi distruşi de acest cancer al iubirii:
Nu vă torturaţi: interziceţi-vă în mod absolut să căutaţi indicii cotrobăind prin genţi, portofele şi sertare. Asta nu înseamnă să faceţi pe struţul, ci să vă respectaţi, să vă protejaţi de suferinţe inutile. Multe infidelităţi care nu erau decât nişte aventuri fără viitor s-au transformat în drame după citirea unor scrisori subtilizate.
Priviţi-vă rivalul(a): realitatea anulează fantasmele, aduce imaginaţia la proporţiile corecte, opreşte obsesia.
Încetaţi să vă mai puneţi întrebări care întreţin durerea: „Cum îl (o) strigă?", „Ce cuvinte îi spune?", etc.
Se încarcă comentariile...
