Rezultate referendum 2012: până la ora 10.00 au votat 5,27 la sută dintre sălăjeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Mirela Lazoc, preşedintele BEJ
Judecătorul Mirela Lazoc, preşedintele BEJ

Potrivit datelor raportate de preşedintele Bioului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Sălaj, judecătorul Mirela Lazoc, Sălajul se numără printre judeţele codaşe în ceea ce priveşte participarea la vot până la ora 10.00.

Din datele preluate de BEJ de la cele 49 de secţii din judeţ incluse în eşantionul pentru raportarea prezenţei la vot, rezultă căîn Sălaj şi-au exprimat până la ora 10.00 opţiunea doar 5,27 la sută dintre alegători. Ca de obicei, locuitorii din mediul rural au fost ceva mai harnici, fiind înregistrată o prezenţă la urne de 5,81 la sută, în timp ce prezenţa în mediul urban a fost de numai 4,57 la sută.

La nivel naţional, prezenţa la vot la ora 10.00 a fost de 9,05 la sută, în 25 dintre judeţe participarea fiind superioară acestui procent. Judeţele cu cele mai mari participări sunt Vrancea (15,28 la sută), Mehedinţi (14,41 la sută), Teleorman (13,82 la sută), Brăila (12,60 la sută) şi Olt (12,28 la sută).

Buletinul de vot conţine o singură întrebare: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?". Ştampilaţi „DA", dacă vreţi ca preşedintele să fie demis, şi votaţi „NU" dacă nu vreţi să fie demis. Vezi AICI tot ce trebuie să ştiţi despre referendumul de duminică!

DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012

Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE REFERENDUM 2012

La ora 23.00 adevarul.ro îţi prezintă rezultatele exit poll-urilor privind scrutinul de demitere al lui Traian Băsescu.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele referendumului 2012 în fiecare oraş. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre referendum, ziua votului şi rezultate referendum 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos.

Harta interactiva a Romaniei, pe adevarul.ro

Iată mai jos lista:

Rezultate Referendum 2012 Alba Iulia şi judeţul Alba: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Arad: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Piteşti şi judeţul Argeş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Bacău: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Oradea şi judeţul Bihor: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Botoşani: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Braşov: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Brăila: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 BUCUREŞTI şi Ilfov: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Buzău: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Reşiţa, Caransebeş şi judeţul Caraş-Severin: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Călăraşi: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Cluj-Napoca şi judeţul Cluj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Constanţa: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Craiova şi judeţul Dolj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Galaţi: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Giurgiu: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgu-Jiu şi judeţul Gorj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Deva şi Hunedoara: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Iaşi: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Piatra Neamţ şi judeţul Neamţ: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Slatina şi judeţul Olt: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Baia Mare şi judeţul Maramureş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Mehedinţi şi Drobeta Turnu Severin: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgu-Mureş şi judeţul Mureş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Ploiesti şi judeţul Prahova: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Zalău şi judeţul Sălaj: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Satu Mare: detalii AICI!

Rezultate Referendum 2012 Sibiu: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Suceava: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Slobozia şi judeţul Ialomiţa: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Alexandria şi judeţul Teleorman: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Timişoara, Lugoj şi judeţul Timiş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Tulcea: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Vaslui: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Râmnicu Vâlcea şi judeţul Vâlcea: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Focşani şi judeţul Vrancea: detalii AICI

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite