Singurul cinematograf din Zalău rulează filme cu sala goală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul maxim de spectatori la un film a fost de 85, dar au fost proiecţii şi cu numai 11 persoane în salăDupă cinci ani în care s-au tot plâns de faptul că nu au cinematograf, locuitorii din Zalău au primit unul. Degeabă, însă, pentru că acum nimeni nu mai pare interesat să vadă filme pe marele ecran.

Din 2005 şi până anul acesta, Zalăul a fost printre puţinele, dacă nu chiar singurul oraş reşedinţă de judeţ din ţară, care nu avea cinema. Scala, ultimul cinematograf rămas în judeţ, se închisese pentru a face loc unei discoteci.

Citiţi şi:

Scala...din Slobozia se modernizează de 13 ani

Situaţia i-a nemulţumit atunci pe locuitorii din Zălău, care s-au lamentat de câte ori au avut ocazia că sunt privaţi de plăcerea de a vedea un film pe marele ecran. Anul acesta, însă, datorită unui parteneriat dintre  o firmă privată şi Casa de Cultură a Sindicatelor, a fost  „încropit“ Cinematograful Silvania.

Practic, cinematograful  funcţionează în interiorul Casei de Cultură. Aici rulează, din luna mai, câte un film pe săptămână, cu câte două proiecţii, joia şi duminica. Filmele rulează de fiecare dată cu sala aproape goală, toţi zălăuanii care se plângeau până acum că nu au cinematograf dispărând parcă de pe faţa Pământului.

Doar 11 spectatori la film

„Mergem din rău în mai rău“, se plânge Violeta Vişen, iniţiatoarea acestui proiect numit „Cinema Silvania“. „Dacă la început mai aveam şi câte 85 de spectatori la o proiecţie, acum am ajuns să rulăm un film şi cu 11 persoane“, explică ea.

Violeta Vişen afirmă că pentru a nu fi în pierdere, ar trebui să fie vândute cel puţin  250 de bilete, adică 125 la fiecare proiecţie. „Nu înţeleg de ce nu vin la film măcar 250 din cei 60.000 de locuitori pe care îi are Zalăul! Nu cred că toţi cei care nu vin la film au acasă calculatoare performante şi pot vedea filmele pe internet. Iar preţul – 10 lei pentru adulţi, 6 lei pentru elevi şi studenţi – este chiar unul foarte mic faţă de alte cinematografe din ţară“, afirmă Violeta Vişen.

Cinefilii n-au nicio scuză în ceea ce priveşte condiţiile oferite de cinematograf: sala este recent modernizată, sunetul este 5+1 Dolby, iar imaginea este impecabilă. În plus, şi filmele proiectate sunt toate producţii de box-office, care ajung în Zalău la câteva săptămâni de la premieră.

Şi totuşi, de ce nu merg oamenii la film?

Potrivit lui Ioan Mare, un localnic de 40 de ani abordat de reporterul „Adevărul de Seară“ pe stradă, mulţi dintre locuitorii oraşului nici măcar nu ştiu de existenţa cinematografului, deşi pe Casa de Cultură a Sindicatelor există de luni bune un poster care indică acest lucru, iar pe străzi e plin de afişe cu informaţia asta. Ioan recunoaşte, însă, că el nu este un mare cinefil şi că nu s-ar fi dus la film nici dacă ar fi ştiut, în primul rând pentru că nu are timp.

Cinematograful e mai popular  în rândul tinerilor. Alina şi Andrada, proaspăt absolvente de clasa a VIII-a, spun că au fost împreună cu prietenii lor la mai multe dintre filmele proiectate şi că le-a plăcut foarte mult.

 La mâna distribuitorilor

„Cu o floare nu se face primăvară şi nici cu zece copii nu se poate susţine un cinematograf“, afirmă Violeta Vişen. Ea spune că nu ştie cât va mai putea funcţiona acesta. „Va mai merge atâta vreme cât distribuitorii, care sunt plătiţi procentual din încasări, vor accepta sume derizorii de la noi, uneori chiar mai puţin de 100 de lei pentru un film“, apreciază ea.

Cornel Ciupe, 45 de ani, operator chimist:

„Nu mai merg la cinemotograf de foarte mulţi ani. De când au apărut furnizorii de televiziune prin cablu pot vedea filmele acasă, în faţa televizorului, fără să mai plătesc intrarea la cinema. Iar cele mai noi filme le văd împreună cu copiii, pe calculator”.

Anamaria Torje, 17 ani, elevă:
„Eu mă duc la cinematograf împreună cu prietenii şi colegii. Dar nu am fost la toate filmele, iar unele la care am fost mi s-au părut de-a dreptul plictisitoare. Totuşi, mi se pare o idee bună să se reînfiinţeze un cinematograf în Zalău.”

Bogdan Pop, 29 de ani, funcţionar MAI:
„De când s-a deschis cinematograful în Zalău nu am fost niciodată la un film. Prefer să mă duc la Cluj, unde pot vedea filme în 3D. Oricum, filmele care rulează la noi apar cu două – trei săptămâni întârziere faţă de Cluj”.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite