Sălaj: “Tot ce se întâmplă e o imbecilitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 3.000 de sălăjeni vor fi puşi pe drumuri pentru a plăti noile taxe şi impozite stabilite prin Ordonanţa 58 emisă de Guvernul Boc. Persoanele fizice autorizate (PFA) şi cei plătiţi prin contracte de drepturi de autor vor trebui să mai plătească 16,5 la sută la bugetul de stat.

Astăzi, 25 august, a fost  data limită pentru plătirea impozitului de 16,5 stabilit prin Ordonanţa 58/2010, dar contribuabilii nu s-au înghesuit la ghişee. La Casa Judeţeană de Pensii (CJP), până azi dimineaţă doar 15 PFA, din totalul de 2.786 din Sălaj, au plătit taxele impozitele. Nici la AJOFM cozile nu erau mai mari. Mai mult, nici unul dintre sălăjenii plătiţi cu drepturi de autor nu plătiseră, până la închiderea ediţiei, impozitele prevăzute în Ordonanţa 58.

16, 5 la sută şi o zi pierdută

Sălăjenii care vor să fie buni platnici şi să achite noile taxe trebuie să-şi ia liber de la serviciu măcar trei, patru ore. Între cele trei instituţii e o distanţă de câţiva kilometri.

Pornind de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, unde se va plăti 6,5 la sută din banii câştigaţi, contribuabilii trebuie să mai parcurgă aproximativ un kilometru până la AJOFM, unde vor plăti 0,5 la sută, capătul de linie fiind Casa Judeţeană de Pensii, situată tocmai în apropierea Gării, la vreo 3 kilometri de centrul Zalăului. Aici contribuabilul trebuie să plătească 10,5 la sută din venituri.

Pe lângă drumul parcurs cu maşina personală, taxiul sau autobuzul, cei cu drepturile de autor şi cei plătiţi prin convenţii civile trebuie să stea la coadă pentru a-şi depune declaraţiile, iar mai apoi vor trece şi pe la casierie unde vor plăti impozitele.

Citeşte şi:

Bătaie de joc la cozile de la plata taxelor

Două săptămâni fără amenzi
Fostul prefect de Sălaj Andrei Todea, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, îi asigură pe cei care n-au apucat să-şi plătească impozitele că, deocamdată, nu vor fi penalizaţi. „În următoarele două săptămâni nu vor fi aplicate penalizările de 0,05 la sută pe zi. Situaţia este mai complicată acum pentru că e prima dată când se aplică această ordonanţă. Va trebui să ne gândim la o soluţie de simplificare”, explică Todea.

Ce spun contribuabilii

Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj, Daniel Săuca spune că „în incompetenţa lor sublimă, «actualii» guvernanţi vor să scoată bani din orice, umilindu-i şi bătându-şi joc la grămadă de o mulţime de români, doar pentru a-şi satisface ura împotriva «jurnaliştilor pericol de stat»”.

La rândul său, actorul Cosmin Seleşi afirmă că tot ceea ce se întâmplă e o imbecilitate. „Eu sunt de acord să plătesc impozitele, dar n-am chef să pierd o zi pentru a mă duce să plătesc la fiecare ghişeu. Eu lucrez cam 12 ore în fiecare zi, mai puţin duminica. Riscăm în acest fel să nu mai putem onora anumite contracte”, a explicat Seleşi.

Cifră – 16,5 la sută este impozitul care va trebui plătit lunar de PFA-uri şi persoane plătite cu contracte de drepturi de autor.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite